Site icon Semnele timpului

Eliminarea zahărului este secretul pentru a arăta la 40 de ani ca la 20

Aspectul femeii nu se datorează unor diete sau vreunei operaţii estetice, ci eliminării zahărului din alimentaţie. Wendy declară că a eliminat zahărul din alimentaţia ei în urmă cu 11 ani, pentru a se pregăti în meseria ei de antrenor personal. În timp, ea a constatat că o astfel de dietă îi îmbunătăţeşte mult aspectul fizic şi mai ales calitatea pielii.

Teoria ei pare să fie susţinută şi de ştiinţă, după ce cercetătorii de la o universitate din Olanda şi de la compania Unilever din Marea Britanie au descoperit o legătură între cantitatea de zahăr din sânge şi felul în care arată persoanele în vârstă, informează un articol apărut în cotidianul Daily Mail.

Cercetătorii au măsurat nivelul zahărului din sânge la 600 de bărbaţi şi femei cu vârste cuprinse între 50 şi 70 de ani şi au ajuns la concluzia că există o legătură directă între cantitatea de zahăr din sânge şi felul în care arată persoanele în vârstă. În cadrul studiului şi după efectuarea măsurătorilor, fotografii ale acestor oameni au fost prezentate în faţa unei comisii formate din 60 de persoane.

S-a constatat astfel că persoanele cu un nivel crescut al zahărului erau catalogate ca fiind mai bătrâne decât celelalte. Astfel, o creştere a nivelului zahărului din sânge cu 1 mmol/l adăuga la vârsta persoanei respective încă 5 luni.

Exit mobile version