Un grup de experţi din opt ţări europene, Italia, Estonia, Cipru, Belgia, Suedia, Ungaria, Germania şi Spania, a analizat legătura dintre nivelul de studii al părinţilor şi dieta copiilor, mai precis, frecvenţa cu care aceştia mănâncă alimente asociate cu obezitatea.
Studiul acestora s-a realizat pe 14.426 de copii, cu vârste cuprinse între doi şi nouă ani din cele opt ţări, iar rezultatele s-au publicat în ziarul Public Health Nutrition. Cercetarea a demonstrat că prima categorie de copii, proveniţi din părinţi cu un nivel intelectual înalt, consumă cu mai mare frecvenţă alimente de o calitate mai bună din punct de vedere nutritiv (legume, fructe, paste, orez şi pâine integrală), în timp ce a doua categorie de copii, proveniţi din părinţi cu un nivel intelectual mai scăzut, consumă mai mult alimente bogate în grăsimi şi zahăr, notează medicalnewstoday.com.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) avertizează asupra importanţei pe care o are o dietă adecvată, în special în rândurile celor mai tineri, mai ales în contextul în care 40 de milioane de copii sub 5 ani erau supraponderali în anul 2010. În plus, nutriţionștii le recomandă părinţilor să le ofere copiilor o varietate bogată de alimente și să nu folosească hrana ca o metodă de recompensare sau de pedepsire a comportamentului lor.