Site icon Semnele timpului

Povestea VIDEO a Emmei: Salvată de cancer după ce a fost infectată cu HIV

Emma Whitehead a fost selectată pentru procedura experimentală, după doi ani de luptă cu leucemie limfoblastică acută, scriu cei de la New York Times. „Pacienţii care au fost trataţi în acest studiu clinic nu mai aveau absolut nicio altă șansă. Erau, din păcate, pacienţi destinaţi să moară din cauza bolii lor, și într-un timp scurt", a declarat Stephan Grupp, doctor la Spitalul de Copii din Philadelphia, unde a fost tratată Emma.

Emma s-a luptat cu leucemia, care a recidivat de două ori. Părinţii ei căutau cu disperare un miracol. Virusul HIV a fost manipulat, astfel încât să nu poată declanșa SIDA, dar încă să își păstreze abilitatea de a reprograma sistemul imunitar astfel încât să lupte împotriva celulelor canceroase.

La câteva zile după infectarea celulelor sănătoase cu virusul HIV, Emma a început să se simtă foarte rău. Atât de rău încât doctorii erau convinși că o să moară, dacă corpul nu reușește să își revină. Părinţii fuseseră anunţaţi să se aștepte de la orice în urma acestui experiment. Însă, miracolul s-a produs, febra Emmei a dispărut, s-a trezit și nu mai avea leucemie.

Doctorii încă analizează rezultatele uimitoare ale acestui caz.

Exit mobile version