Site icon Semnele timpului

Ce să NU faci când suferi de insomnie

În primul rând, cei care doresc să scape de insomnie trebuie să renunţe la consumul de alcool sau cafea. Potrivit medicilor, cafeina are nevoie în medie de şase ore pentru a fi eliminată complet din organism. De asemenea, deşi consumul de alcool poate induce o stare aparentă de somnolenţă, efectul pe termen lung este acela de trezire. În consecinţă, medicii sfătuiesc ca, în cazul în care nu se poate renunţa definitiv la consumarea acestor substanţe, să se procedeze la limitarea consumului acestora înainte de somn.

În al doilea rând, medicii nu recomandă nici efectuarea de exerciţii fizice înainte de somn. Explicaţia este că sportul creşte temperatura corpului, iar somnul nu va veni până ce organismul nu reuşeşte să-şi normalizeze temperatura. De aceea, cei care nu au timp să facă exerciţii fizice dimineaţa, trebuie să-şi programeze sportul cel târziu cu două ore înainte de ora de somn.

În al treilea rând, statul în pat pentru a lucra sau a naviga pe internet este interzis. Explicaţia medicilor este că asocierea patului cu aceste activităţi va crea stres şi nelinişte şi va împiedica mintea şi corpul să se relaxeze în vederea somnului. De asemenea, lumina de la laptop va induce senzaţia că nu este noapte şi va întârzia producerea hormonului melatonină, dependentă de întuneric.

În al patrulea rând, dacă totuşi somnul întârzie să apară, a rămâne în pat nu ajută. Medicul Nitun Verma, specialist în insomnie, susţine că cel mai indicat este să îţi găseşti ceva de făcut, precum cititul, informează Huffington Post.

Exit mobile version