Decizia anunţată pe 1 august este una istorică după decenii de dezbateri cu privire la problemele de sănătate ale femeilor. „Astăzi s-a marcat o victorie istorică pentru sănătatea femeii și pentru femeile din întreaga ţară. Decizia ministerului este monumentală pentru milioane de oameni", a evaluat Cecile Richards, președinte al Planned Parenthood Federation of America. Serviciile medicale asigurate incluse în noua legislaţie sunt: o vizită anuală la doctor, testul de diabet, testul de virusuri cu transmitere sexuală, inclusiv HIV, test și consiliere cu privire la violenţa domestică, consiliere cu privire la bolile cu transmitere sexuală, sprijin material pentru mamele care alăptează.
Problema cea mai dezbătută este aceea a pilulelor contraceptive. Institutul de Medicină a făcut un raport în luna iulie a cărui conluzie era aceea că toate metodele contraceptive aprobate de guvern – inclusiv pilula de a doua zi – ar trebui să fie incluse în lista serviciilor preventive de sănătate asigurate de stat. Pilulele contraceptive sunt medicamentele cel mai des prescrise femeilor în America, motiv pentru care ministerul sănătăţii vrea să se asigure că acestea vor fi disponibile. „A nu le avea disponibile e ca și cum nu am avea suficiente vaccinuri împotriva virusurilor de gripă." Cei mai mulţi angajatori includ controlul nașterilor în serviciile acoperite de asigurările oferite, însă cer femeilor să plătească o cotă parte. Conform noii legi femeile nu vor mai plăti nimic în plus pentru contraceptivele „cu reţetă". Kathleen Sebelius, ministrul sănătăţii din SUA a arătat că „sub noua lege va fi ilegal ca femeile să fie taxate mai mult doar pentru să sunt femei."
Linda Rosenstock de la University of California e de părere că prevenirea unor sarcini nedorite este esenţială pentru sănătatea psihică, emoţională și fizică a femeilor. „De-a lungul generaţiilor, de la bunici la nepoate, am ajuns să vedem în pilula contraceptivă o speranţă, o dorinţă, un noroc, pentru ca acum să o vedem recunoscută ca o parte a programului de sănătate care îmbunătăţește sănătatea femeii", recunoaște Cynthia Pearson de la National Women's Health Network, un grup care sprijină schimbarea.
În schimb organizaţiile conservatoare critică decizia pentru faptul că include în lista serviciilor și aspecte ce nu ţin de boală, ci de o decizie liber asumată. „Ministerul spune că mandatul serviciilor preventive de sănătate este să oprească problemele de sănătate înainte de a începe. Dar sarcina nu este o boală, copiii nu sunt o „problemă de sănătate"", a spus cardinalul Daniel DiNardo, președinte al comitetului de activităţi pro-life din cadrul Conferinţei Episcopilor Catolici din SUA. Unele contraceptive sunt văzute de organizaţiile conservatoare religioase drept medicamente care favorizează avortul.
Ministerul a prevăzut însă, într-unul dintre amendamente, că va permite instituţiilor și angajaţilor din instituţiile religioase să aleagă dacă vor acoperi și astfel de servicii în cadrul asigurărilor.