Site icon Semnele timpului

Apple foloseşte copii la asamblarea iPhone-urilor

Divizia companiei chineze Foxconn care fabrică, printre altele, componente pentru telefoanele inteligente de la Apple, foloseşte copii pe post de angajaţi pentru asamblarea produselor, a anunţat postul de radio This American Life.

Emisiunea care a lansat știrea a cuprins o „discuţie” în care prezentatorul intervievează aplicaţia Siri, adresând, printre altele, întrebarea „unde ai fost fabricat.” Siri răspunde „nu am voie să spun," ceea ce e puţin ciudat, spune gazda, din moment ce pe spatele aparatului scrie că este fabricat în China.

 Mike Daisy, un fan al Apple, s-a dus până la porţile fabricii pentru a-i cunoaşte pe muncitori. Acolo a avut surpriza să dea peste copii de 13, 14 ani, care au spus că angajatorii nu ţin cont de vârstă atunci când angajează.

Apple a fost şi în trecut criticată pentru că are contracte cu fabrici care angajează copii, abuzează angajaţii, iar condiţiile de lucru sunt groaznice. Atât în 2008, cât şi în 2010 Apple a avut probleme cu firme care angajau copii. Deşi au spus că situaţia s-a reglementat, Apple nu a încetat să folosească niciuna dintre fabricile problemă.

Surse: This American Life, Telegraph

Exit mobile version