Pe primul loc în Europa se află Ucraina, cu o medie de 20 de ore pe săptămână de utilizare a internetului, urmată de România cu 18,6 ore şi Turcia cu o medie de 18,3 ore, arată raportul.
Între cele mai populare activităţi pe care le au românii pe internet sunt mesageria instant (cu 60% mai mult decât media europeană), dar şi pentru informare şi documentare.
În top se mai remarcă danezii, care sunt foarte activi în mediul online – făcând recenzii şi oferind feedback după utilizarea anumitor produse şi servicii, de două ori mai des decât media înregistrată la nivelul întregii Europe – şi grecii care folosesc blogurile cel mai ades.
Timpul petrecut online de către europenii cu acces la internet a crescut cu 15% din 2010, situându-se în prezent la o valoare de 14,8 ore pe săptămână. Însă, timpul petrecut pe internet este în continuare devansat de cel petrecut în faţa televizorului – 16,8 ore săptămânal.
Peste ocean, şi americanii se confruntă cu foarte mulţi dependenţi de computer şi tehnologie. Pentru a combate acest fenomen, care se numeşte nomofobie (adică dependenţa de telefonul mobil şi computer) o firmă americană a creat tabere de recreere pentru adulţii care sunt în căutarea deconectării.
Acolo, regulile sunt simple: nu există computere, nici tablete, nici măcar ceasuri; nu ai voie să vorbeşti despre serviciu şi nici măcar despre vârstă; ba chiar nu e voie să-ţi spui adevăratul nume.