Site icon Semnele timpului

VIDEO: Cel mai greu job din lume, acceptat de miliarde de oameni

Oferta i-a intrigat pe candidaţi. Doar câteva din reacţiile lor au fost: „Este măcar legal?” sau „365 de zile pe an? Nu… Asta e inuman!”. Spre și mai marea lor surpriză, angajatorul le-a dezvăluit că, în toată lumea, există miliarde de persoane care au acceptat acest job. „Dacă ţi-aș spune că cineva lucrează de pe această poziţie chiar acum? Miliarde de oameni, de fapt – mame”, le mărturisește intervievatorul.

Prin acest demers, agenţia Muller și compania Cardstore au reușit să surprindă latura dificilă a „meseriei” de mamă. Prin metoda lor inedită, au reușit totodată să le trezească intervievaţilor, dar și celor care au văzut materialul video rezultat în urma experimentului, sentimente puternice de recunoștinţă faţă de cea care le-a dat viaţă și au sacrificat atâtea, de dragul lor.

Videoclipul a născut însă și reacţii negative. Unii utilizatori care au publicat comentarii pe canalul de YouTube unde a fost postat materialul au criticat faptul că taţii au fost total excluși din ecuaţie. „Această reclamă nu ar trebui să fie despre mame, ar trebui să fie despre părinţi”, scrie TIME.

De asemenea, apare și problema asocierii sarcinilor pe care le face o mamă cu un loc de muncă. „În afara faptului că nu îmi fac iluzii că ceea ce fac pentru a-mi crește copiii este mai dificil decât, să zicem, dezamorsarea dispozitivelor explozive improvizate, stingerea incendiilor sau găsirea unui leac pentru cancer, nici nu consider că a fi mamă este jobul meu”, punctează scriitoarea Mary Elizabeth Williams, într-un articol pentru Salon. Cu toate că nu neagă că a fi mamă presupune foarte mult efort și muncă, atât din punct de vedere fizic, cât și emoţional, ea adaugă că această muncă „este aleasă și iubită de mulţi dintre noi”.

Exit mobile version