Copiii a căror rutină cotidiană cuprinde treburi casnice au mai multe șanse să se descurce bine la şcoală, să fie stabili emoţional şi să devină adulţi de succes.

Obişnuiam să cred că treburile casnice sunt o parte naturală a vieţii. Când părinţii mei făceau cumpărături, îi ajutam să care pungile în casă. Dacă mama punea o grămadă de rufe murdare în mașina de spălat, tata sau eu le întindeam la uscat. Iar, dacă mama decidea să grădinărească, luam micuţa mea stropitoare roşie și o urmam în curtea din spatele casei.

Cum îţi înveţi copilul să își asume responsabilităţi

Trec pe repede-înainte la perioada liceului. Era ora prânzului şi mă plimbam cu o prietenă prin campus, fără să ştiu că urma să îmi dezvăluie un lucru șocant.

„Nu pot să merg la cumpărături în weekend”, a bombănit. „Ai mei nu mi-au dat încă banii pentru rufele spălate.”

Am ciulit urechile. „Primeşti bani pentru că speli rufele?”

„Păi, da”, pufni ea înainte de a observa confuzia de pe faţa mea. „Vrei să zici că tu nu primeşti?”

Un sondaj rapid printre ceilalţi prieteni m-a convins că prietena mea nu era un caz special. Câţiva dintre ei erau de asemenea plătiţi pentru treburi casnice şi mulţi dintre ei nu ajutau deloc în casă.

„Avem școală și atâtea teme, așa că nu este chiar corect să facem și treabă în casă”, mi-a explicat o altă prietenă. Am fost atât de uimită de argumentul ei, încât am decis să-l spun şi eu acasă. „Am lecţii de pian şi meditaţii la limba greacă, aşa că nu-i corect să mai fac şi treabă în casă…”. Cum probabil vă imaginaţi, nu a mers prea bine.

Astăzi sunt fericită că părinţii mi-au oferit ocazia de a ajuta la treburile casnice de la o vârstă fragedă. În cele din urmă, şi cercetările în domeniu sunt de partea lor.

Copiii care fac treburi casnice au mai mult succes în viaţă

Dacă te-a frământat vreodată întrebarea dacă ar trebui sau nu să îi dai copilului tău treburi de făcut, ai putea fi interesat de un studiu realizat la Universitatea Harvard, care a cuprins de fapt două studii realizate simultan în SUA. În primul – studiul Grant – au fost analizaţi 268 de absolvenţi Harvard din promoţiile 1939-1944, iar în al doilea – studiul Glueck – au fost analizaţi 465 de bărbaţi care au crescut în cartiere sărace ale Bostonului. Ambele studii au urmărit participanţii pe parcursul a 75 de ani, pentru a vedea ce variabile şi procese din copilăria timpurie prezic sănătatea şi bunăstarea de mai târziu în viaţă.

Două lucruri au fost identificate ca fiind esenţiale pentru fericire şi succes. Primul, dragostea. Al doilea, etica muncii. Cercetătorii au stabilit apoi că treburile casnice erau cei mai buni predictori pentru a afla care copii urmau să devină adulţi fericiţi şi de succes.

Un alt studiu realizat de Universitatea din Minnesota pe o perioadă de 20 de ani a avut rezultate similare. S-a constatat că cel mai bun predictor pentru o educaţie bună, pentru relaţii sănătoase cu familia şi cu prietenii şi, de asemenea, pentru o carieră de succes este contribuţia la activităţile casnice începând de la trei ani.

„Implicarea timpurie a copiilor în treburile casnice îi ajută să înveţe valori precum empatia şi responsabilitatea”, explică dr. Marty Rossmann, profesor asociat emerit de educaţie familială la Universitatea din Minnesota. „Este important să interiorizeze valorile atunci când sunt mici, pentru că responsabilităţile din casă continuă să joace un rol semnificativ de-a lungul vieţii.”

Dr. Marty subliniază şi că gestionarea treburilor casnice poate fi o cauză majoră a stresului în căsnicie, prin urmare copiii ar trebui să înveţe aceste abilităţi de la o vârstă fragedă.

Căsătoria poate părea îndepărtată atunci când eşti copil, dar dr. Marty are dreptate. Multe dintre treburile care li se cer copiilor sunt activităţi care le vor asigura supravieţuirea. Nimeni nu te va plăti să duci gunoiul sau să aspiri covorul plin de praf. Dacă nu învaţă aceste lucruri când sunt mici, cum se vor descurca când mama şi tata nu vor mai fi prin preajmă?

Cum să-ţi înveţi copiii să facă treburi casnice

Copiii de doar 18 luni pot și ar trebui implicaţi în sarcini gospodărești, cum ar fi măturatul și ştersul prafului, consideră dr. Deborah Gilboa, expertă americană în parenting şi dezvoltarea copilului.

În 2014, compania de electrocasnice Whirlpool a comandat un sondaj realizat pe baza răspunsurilor a 1.001 părinţi. Rezultatele au arătat că 82% dintre respondenţi ajutau la treburile casnice în copilărie, dar doar 28% îşi puneau în mod regulat copiii să ajute la treburile gospodăreşti.

Când părinţii care îşi puneau copiii să facă treburi casnice au fost întrebaţi cum se simt copiii lor în raport cu responsabilităţile încredinţate, 43% au răspuns că cei mici se plâng de ele, 37% dintre copii încercau să scape de treabă, iar 13% acceptau să o facă doar dacă erau plătiţi.

Este interesant de remarcat faptul că, deși doar 28% puneau în mod regulat copiii la treabă, 75% dintre părinţii chestionaţi au afirmat că treburile gospodăreşti îi fac pe copii mai responsabili și 63% au spus că acestea le transmit lecţii importante de viaţă.

Se pare că părinţii predică un lucru și practică un altul. Îşi doresc să aibă copii mai responsabili și de succes, cred că treburile casnice sunt un factor important în acest sens, dar pur și simplu nu vor să treacă prin procesul de a se certa cu copiii lor pentru a-i convinge să facă treabă. Mai jos sunt câteva sugestii pentru părinţii care încearcă să îşi convingă copiii să facă treabă în casă.

Începe de timpuriu

Copiii mici (sub 6 ani) abia aşteaptă să fie ca mama şi ca tata şi se oferă deseori să ajute. Aceasta este o ocazie de aur. Foloseşte-o. Cel mai probabil vei avea nevoie de creativitate: poate activitatea este periculoasă, poate creează dezordine sau te grăbeşti şi ştii că implicarea copilului va crea mai mult dezastru şi va lua mai mult timp. Încearcă să găseşti un aspect al muncii pe care copilul îl poate face în siguranţă.

De exemplu, dacă ești la bucătărie şi cureţi cartofi, creează o mică linie de producţie şi roagă-l pe cel mic să ia cartofii spălaţi din chiuvetă, să-i scuture de apă şi să-i pună într-un castron. Aceste mici activităţi vor face neclară graniţa dintre joacă şi muncă, iar ei vor începe să-şi formeze obiceiuri pozitive.

Adaptează activităţile la vârstă

Sarcinile de la finalul articolului, adaptate vârstei, vor oferi câteva idei pentru treburi care pot fi încredinţate copiilor, dar premisa este următoarea: începeţi cu sarcini simple, sub supraveghere. De exemplu: „Să punem toate jucăriile înapoi în cutia de jucării.” Caută modalităţi ca cel mic să termine o sarcină fără tine în cameră, dar anunţă că vei reveni în doar un minut pentru a vedea dacă a terminat. Atunci când copilul învaţă o sarcină adecvată vârstei care implică un risc – tăierea fructelor cu un cuţit, de exemplu – ar trebui să aibă o supraveghere atentă. Urmăreşte-l îndeaproape.

Zilele de naștere sunt etape ce pot fi folosite pentru a le spune copiilor că au vârsta suficientă pentru a învăţa o nouă abilitate – de exemplu, folosirea aragazului. În acest fel, treburile devin un rit de trecere și un motiv de mândrie pentru copilul în creștere. Pregăteşte-te să fii flexibil – poţi să-i retragi permisiunea de a face o anumită sarcină dacă în mod clar nu are forţa fizică, coordonarea sau maturitatea. Ai putea de asemenea să îl ajuţi puţin mai mult decât ţi-ai propus iniţial.

Citește și: Tehnologia 5G și noua lume nouă

Dacă celor mici trebuie să li se amintească de fiecare dată să ajute cu un anumit lucru, cei mari trebuie să-și amintească singuri să facă o activitate zilnic sau o dată pe săptămână – hrănirea unui animal de companie, de exemplu. Pentru copiii de şcoală primară, o listă sau o diagramă este un mod distractiv de a le reaminti de responsabilităţile lor. Liceenii vor fi mai încântaţi de un memento electronic.

Pune accentul pe pozitiv şi pe relaţie

Foloseşte treburile din casă ca pe o ocazie de a-ţi lăuda copilul. Mulţumeşte-i pentru ajutor şi spune-i că a făcut o treabă bună. În timp, copiii vor aprecia laudele precise: au terminat repede, au fost minuţioşi sau au adăugat detalii care arată că au pus suflet. Dacă se pune accent pe partea pozitivă, comentariile negative nu îi vor descuraja atât de mult. Pentru că, pe măsură ce cresc, şi părţile negative trebuie semnalate.

Nu te aştepta ca un copil să se descurce perfect de fiecare dată – va trebui să îi arăţi de mai multe ori lucrurile de fineţe. Evită un răspuns exasperat de forma „Mai bine lasă, o să termin eu!”. Dacă lucraţi împreună pentru a termina cu bine o sarcină, copilul va avea satisfacţia lucrului bine făcut. Îi dezvolţi în acest mod rezilienţa – abilitatea de a face faţă criticilor – şi aveţi şi un moment de relaţionare în timp ce îl înveţi deprinderi importante.

Concentrarea pe o sarcină până este finalizată – inclusiv curăţenia de la final – este o trăsătură de caracter care merită tot efortul. Insistă. Te vor urî acum; vor aprecia mai târziu… probabil mult mai târziu.

Fii consecvent şi corect

Să îţi înveţi copilul disciplina presupune să fii la rândul tău disciplinat. Pentru copiii mai mari, încearcă să păstrezi un orar regulat cu treburile de făcut, în aşa fel încât aşteptările să fie clare. Dacă lista de responsabilităţi este convenită împreună în familie și afișată pe frigider, pentru ca toţi să o vadă, va fi mai ușor de aplicat. Vor exista, de asemenea, mai puţine certuri atunci când aplici sancţiuni pentru neîndeplinirea sarcinilor. Pentru că suntem la capitolul sancţiuni, încearcă să găseşti pedepse care se potrivesc cu fapta: „Nu iei cina până când nu dai de mâncare câinelui”, de exemplu. „Dacă el flămânzeşte, la fel, şi tu.”

Copiii au un puternic simţ al dreptăţii. Îşi vor compara treburile cu cele ale fraţilor şi vor observa (sau îşi vor imagina) diferenţele. Fii pregătit cu argumente: „pentru că este mai mică”, „pentru că în plus duce gunoiul”. Dacă au dreptate, fii pregătit să schimbi responsabilităţile.

Un copil va dezvolta adesea antipatie pentru o anumită treabă – o va urî și mai mult dacă se va simţi obligat permanent să o facă. O strategie utilă este rotaţia responsabilităţilor. Aceasta rezolvă orice reclamaţii de forma „dar nu-i corect” și învăţă copiii să facă lucruri diverse.

Încearcă de asemenea să fii conştient de problema genului. În funcţie de mediul în care ai crescut, poţi fi tentat să consideri anumite sarcini „treabă de fete” sau „treabă de băieţi”. Încearcă să eviţi clasarea. Fiecare copil trebuie să aibă ocazia de a învăţa întreaga gamă de abilităţi casnice, în interior și exterior. Nu știi niciodată cum vor locui ca adulţi. S-ar putea să trebuiască, de asemenea, să îi înveţi prin exemplu personal. Uită-te la modul în care voi, adulţii din gospodărie, vă împărţiţi volumul de muncă. Faceţi tot posibilul să împărţiţi echitabil munca. În caz contrar, fiţi pregătiţi pentru câteva cuvinte severe de la feminista în devenire din casă.

Faceţi munca atractivă

Majoritatea celor mici vor participa cu entuziasm la o treabă care a fost modificată creativ. Împăturirea rufelor poate deveni un joc de forma „a cui este lenjeria?”. Şi cui nu i-ar plăcea Cântecul măturatului pe care tocmai l-ai inventat?

Copiii mai mari vor fi receptivi la competiţii şi provocări. Dacă miza este ridicată printr-o recompensă sau un termen-limită, cu atât mai bine. (ex. „Dacă termini de aspirat în cameră până la ora 11, mergem în parc sau să luăm îngheţată.”)

Pentru treburile zilnice, un sistem de monitorizare este pentru copii o modalitate bună să-și urmărească progresul către un obiectiv – „Două săptămâni în care îţi amintești să umpli mașina de spălat vase fără să fii rugat îţi vor aduce o excursie la film!” Da, acest lucru este aproape la fel de periculos ca oferirea de bani pentru realizarea sarcinilor, dar nu este o dezbatere pe care o vom aborda aici. Trebuie să recunoaștem că, uneori, puţină motivaţie suplimentară ajută mult, chiar dacă recompensa este de tipul „cine termină treaba primul se joacă pe X-Box”.

Ar trebui să-ţi plăteşti copilul să facă treabă?

Așa cum spune Julie Lythcott-Haims în cartea sa How To Raise An Adult (Cum să creşti un adult), copiii învaţă cum să-și gestioneze timpul atunci când trebuie să integreze în programul lor şi treburile casnice. „Când vor avea un loc de muncă, s-ar putea să apară momente în care sunt nevoiţi să lucreze până târziu, dar vor trebui și să meargă la cumpărături și să spele vasele.”

Ajutorul la treburile casei modelează și alte valori importante, precum munca în echipă și respectul. Când își asumă responsabilităţi, copiii contribuie la bunăstarea familiei și fac parte dintr-o echipă. Nu poţi freca o toaletă murdară fără să simţi o doză sănătoasă de apreciere pentru persoana care o face de cele mai multe ori.

Ar trebui deci să-ţi plăteşti copiii să facă treburi casnice? Aceasta este o cu totul altă dilemă. Unii părinţi susţin că este o modalitate bună de a le explica independenţa financiară și de a-i învăţa cum să preţuiască banii. Alţii spun că o alocaţie săptămânală ar putea face cu ușurinţă același lucru. Iată ce au de spus referitor la acest subiect două mămici:

Sunt de acord să plătesc (Eugenie Pepper, din Sydney, New South Wales)

Îmi plătesc copiii să facă treabă în casă. Unii spun că treburile casnice sunt responsabilităţi pe care copiii trebuie oricum să le facă fără să fie plătiţi, dar ai mei nu vor. Am reuşit să-mi conving copiii să mă ajute printr-un sistem de puncte: suma de bani pe care o primesc depinde de numărul de treburi pe care le fac într-o săptămână. Muncesc şi sunt plătiţi pe măsură. Treburile sunt împărţite pe grade de dificultate, iar plata este diferenţiată. Dacă vor să câştige mai mult, trebuie să muncească serios şi să îndeplinească mai multe sarcini. 

Fiica mea are 8 ani, iar fiul, 9. Au devenit foarte motivaţi de când am început să le oferim stimulente financiare sau, cum ar spune alţii, de când am început să îi mituim. Pentru noi merge de minune! În sfârşit, copiii mei sunt dornici să ajute și să facă treabă prin casă. E super! Mătură, golesc și umplu mașina de spălat vase, își fac paturile, aspiră și multe altele.

Banii de buzunar pe care îi primesc îi învaţă despre valoarea banilor. Îi ajută să înveţe cât costă lucrurile și, făcând acest lucru, învaţă valoarea banilor. Banii intră direct în contul lor de economii, aşa că învaţă şi despre economii. Pot vedea cum sume mici puse deoparte săptămânal se adună într-o sumă mai mare din care îşi pot cumpăra ceva substanţial pe care şi-l doresc la final de an.

De asemenea, cred că banii de buzunar îi învaţă că, dacă lucrează din greu, vor culege roadele. Acest lucru contribuie la o etică corectă a muncii și sper că îi va motiva să devină întreprinzători: dacă depui efort, vei primi o recompensă.

Nu sunt de acord să-i plătesc (Belinda Manna, din Sydney, New South Wales)

Copiii nu trebuie educaţi cu recompense. Treburile casnice îi învaţă responsabilitatea şi independenţa. Atunci când oferi bani ca răsplată, le răpeşti înţelegerea sensului acestor lucruri fundamentale în viaţă. A da bani copilului tău pentru a scoate gunoiul, a-şi face curat în cameră sau a tăia iarba înseamnă a spune: „Doar prin muncă vei fi recompensat.” 

Banii sunt un cadou. Ca părinte ar trebui să-ţi iubești copiii și să arăţi acest lucru fără ca ei să trebuiască să facă ceva pentru tine. Este minunat ca un copil să ajute în casă, dar banii, în opinia mea, nu sunt calea de urmat pentru a ajunge acolo. Banii se oferă din iubire, nu printr-o formă de sclavie. 

Copiii sunt o binecuvântare și ar trebui trataţi ca atare. Dacă discuţi cu copilul tău și îl ajuţi să înţeleagă de ce munca lui este importantă ca dar pentru familie – datorită plăcerii de a ajuta și de a contribui cu ceva – îşi va dori să ajute.

Banii ar trebui ascunși și puşi într-o bancă până când copiii vor fi suficient de mari pentru a-i folosi. Dacă crești un copil care se învaţă să primească bani pentru fiecare mișcare pe care o face, îl încurajezi să devină lacom.

Traducere și adaptare de Andreea Irimia, după: Mums At The Table.