Să începem de la extrapolarea afirmaţiei lui Pavel – „cercetaţi toate lucrurile și păstraţi ce este bun” (1 Tesaloniceni 5:21).
Afirmaţia poate părea utopică prin comprehensivitatea ei. Cu doar 20 de ani în urmă, era practic imposibil să reușești o cercetare a tot ce există, a tot ce s-a scris, a tot ce s-a demonstrat, a tuturor ipotezelor știinţifice. Era imposibil dacă te aflai într-un oraș mic fără o bibliotecă exhaustivă și fără înţelepţi locali care să te ajute să navighezi prin cercetarea tuturor lucrurilor. Erai limitat de cunoștinţele celor din jur sau de cunoștinţele celui mai învăţat om pe care îl cunoșteai.
Dar în ultimele două decenii asistăm la o revoluţie a învăţării. Internetul și digitalizarea bibliotecilor au democratizat accesul la cunoaștere. În prezent, oricine are o conexiune la internet are acces la aproape orice carte care există și în format electronic. Mai mult, o serie de învăţaţi, profesori și filozofi pot fi urmăriţi online, prin intermediului tehnologiei, nefiind nevoie să te duci în altă ţară sau în alt oraș pentru a asculta ce gândește un laureat al Premiului Nobel.
Efectele democratizării cunoașterii
Această democratizare a accesului la informaţii și la transferul de cunoștinţe de la oricine către oricine are, evident, ca orice lucru nou, efecte pozitive și efecte negative. Dintre efectele pozitive am putea enumera accesul la articole știinţifice, la descoperiri știinţifice, la noi instrumente filozofice, la metodologii despre învăţare sau la cum să îţi pornești o afacere de succes, și toate acestea, doar cu ajutorul unui telefon inteligent sau al unui computer și al unei conexiuni la internet. Dintre efectele negative putem aminti cumulul mare de informaţii la care are acces o persoană, informaţii care nu sunt filtrate și care, pentru un necunoscător, pot părea toate la fel de adevărate. De asemenea, democratizarea informaţiilor poate duce și la percepţia că, indiferent de educaţia anterioară, oricine este expert în orice domeniu, ceea ce îi face pe unii oameni să se considere la fel de înţelepţi ca orice expert cu zeci de ani de experienţă într-un anumit domeniu.
Definirea și avantajele învăţării digitale
În acest context a apărut și ideea de învăţare digitală. Învăţarea digitală poate fi descrisă ca procesul educaţional care implică utilizarea tehnologiei și a instrumentelor online pentru predare și studiu. Aceasta poate include utilizarea dispozitivelor electronice, a platformelor de învăţare online, a aplicaţiilor, a resurselor digitale și a altor tehnologii pentru a sprijini procesul educaţional.
Există diferite platforme de învăţare digitală, cum ar fi Coursera, Udemy, Udacity, EdX, unde se pot viziona cursuri de la cele mai prestigioase universităţi din lume sau ale unor experţi din cele mai mari companii, cursuri care te ajută să îţi sporești competenţele în diverse domenii de studiu.
Astfel, prin aceste instrumente, educaţia de calitate este și ea democratizată, prin scăderea costurilor de a audia un curs predat de un profesor de la Harvard ori de a absolvi un curs individual de la Universitatea din Stanford sau prin accesul la cursurile care le sunt predate angajaţilor unei mari corporaţii precum Google. Toate acestea fac ca, din faţa unui computer, să poţi acumula cunoștinţe pentru care, acum 20-30 de ani, trebuia să iei avionul, să te duci în SUA și să plătești și accesul la școli de elită.
Învăţarea digitală nu oferă acces doar la cursuri de calitate, ci oferă și posibilitatea de a interacţiona cu alţi oameni de pe tot mapamondul, care sunt prezenţi la același curs cu tine. Astfel, se pot observa perspective diferite, metode de lucru diferite, culturi diferite în abordarea problemelor, ceea ce îl face pe cel care accesează un curs de învăţare digitală nu numai să își dezvolte aptitudinile tehnice pe care și le dorește, ci să plece și cu o mai bună înţelegere a altor culturi și a lumii în general.
Democratizarea învăţării a dus și la posibilitatea de a fi flexibil în ceea ce dorești să înveţi. Nu mai există bariere de tipul: „dacă nu am fost admis la o facultate care te învaţă programare, atunci nu voi putea ajunge niciodată programator”. Acum, oricine poate accesa un meniu variat de cursuri, indiferent de vârsta, de aptitudinile sau de experienţa pe care le are ori de facultatea pe care a absolvit-o. Platformele devin din ce în ce mai inteligente și îi pot oferi utilizatorului metode de a-l ţine motivat prin oferirea de conţinut din ce în ce mai personalizat în funcţie de nivelul acestuia. Educaţia alternativă, de tip digital, câștigă din ce în ce mai mult teren în toată lumea.
Pandemia a fost cea care a dus la o digitalizare forţată a procesului de educaţie și, astfel, majoritatea universităţilor din lume le oferă și varianta de educaţie digitală studenţilor lor.
Astfel, așa cum puteţi observa, cu acces la un computer, cercetarea tuturor lucrurilor devine fezabilă. Mai mult, odată cu apariţia instrumentelor de inteligenţă artificială de tip chatGPT, avem acces la un instrument care a înmagazinat informaţii despre „toate lucrurile” existente pe internet și care poate răspunde la întrebările utilizatorilor extrăgând date relevante din cele pe care le are.
În tot acest acces pozitiv, provocarea lui Pavel: „și păstraţi ce este bun” se aplică foarte bine în ce privește învăţarea digitală. De unde știe cel ce învaţă că ceea ce învaţă este corect, că informaţiile sunt adevărate și că ceea ce i se predă nu este doar imaginaţia autorului actului de predare? Care sunt elementele care îl fac pe cel care predă o persoană credibilă?
Bineînţeles, indicii cum ar fi numărul de persoane care au vizionat un anumit curs, ratingul cursului, site-ul pe care este cursul, calificarea celui care îl predă – toate acestea trebuie studiate înainte ca cineva să se înscrie la orice curs. Mai mult, viitorul cursant trebuie să studieze gradul de dificultate al cursului, curriculumul sau tipul de exerciţii practice care sunt oferite, cine verifică validitatea răspunsurilor oferite de cursant, care sunt perspectivele de angajare sau de avansare după absolvirea cursului și care sunt acei angajatori care iau în calcul diploma obţinută. Toate acestea sunt întrebări la care cursantul trebuie să aibă un răspuns înainte să se înscrie la un curs online.
Astfel, aceste provocări presupun ca persoana care accesează cursurile online sau care își dorește o diplomă de la aceste cursuri să aibă deja educaţia de a alege ce este bun. Procesul educaţional online are și dezavantaje. Unul dintre acestea este că studentul poate pierde dezvoltarea unor aptitudini specifice învăţării într-o clasă fizică. Un exemplu ar fi însușirea empatiei de la profesor. Într-o clasă fizică, profesorul poate înţelege, dincolo de algoritmi, ce îl motivează pe fiecare student să studieze într-un anumit fel. Acest proces ajută studentul să dezvolte și alte aptitudini, nu doar pe cele tehnice specifice materiei studiate. Mai mult, a fi în prezenţa fizică a unui profesor are avantaje.
Când studenţii interacţionează direct cu profesorul, învaţă mai mult decât doar materia. Această interacţiune nemijlocită ajută la dezvoltarea unor perspective mai vaste, ce pot duce la succes în viitoarea carieră.
Învăţarea pur digitală poate priva studenţii de această conexiune personală, care le poate dezvolta abilităţi care să-i ajute să interacţioneze mai bine cu lumea din jurul lor.
În acest context al provocărilor și al beneficiilor învăţării digitale, o să mă aventurez să ofer o posibilă opţiune de a optimiza acest proces în beneficiul studentului digital. Și această opţiune este învăţarea hibridă. Învăţarea hibridă păstrează opţiunea de a „cerceta toate lucrurile”, dar îţi oferă acces la un mentor care te poate ghida spre o înţelegere mai bună a ceea ce „este bun”. Astfel, într-un model de învăţare hibridă, studentul ar putea să aibă acces la toate materialele unui curs online, inclusiv cursuri predate și înregistrate de profesor, pe care studentul să le poată urmări oricând își dorește. Apoi, partea de mentorat și de interacţiune nemijlocită cu profesorul ar putea să apară în contextul unor ședinţe în care studenţii vin și întreabă ce nu au înţeles sau în care studenţii pot interacţiona în mod direct cu experimentele și proiectele ce rezultă din înţelegerea teoriei pe care au parcurs-o. Astfel, într-un model hibrid de învăţare, accentul pe teorie și asimilarea acesteia va fi în zona digitală, în care fiecare student are propriul ritm de acumulare de cunoștinţe, iar zona de experimente, de dezbateri și de proiecte bazate pe teorie se află în zona offline, într-un mediu sigur, în care studentul beneficiază de ajutorul unui profesor experimentat care poate să îl îndrume spre ceea ce i se potrivește. Cu cât sunt mai provocaţi, cu atât studenţii vor considera că diploma pe care au obţinut-o are mai multă valoare. În plus, cu cât vor experimenta mai mult, cu atât se vor simţi mai pregătiţi pentru provocările reale, din afară cursului.
Spre deosebire de acum 20 de ani, viitorul este din ce în ce mai impredictibil și apar din ce în ce mai multe fenomene rare, cu consecinţe foarte mari – așa-numitele lebede negre.
În acest context, trebuie să fim din ce în ce mai educaţi pentru a putea naviga în incertitudine cu o mai mare ușurinţă. Pentru aceasta, un sistem hibrid care îmbină învăţarea digitală cu învăţarea offline, în care mentorii sunt cei care ne ghidează în acest proces, ne va da o rezilienţă mai mare în faţa oricărei lebede negre. Ar fi fundamental greșit să credem că, odată cu democratizarea informaţiilor sau a inteligenţei artificiale, nu trebuie să ne mai educăm, pentru că putem obţine orice răspuns dorim de la aceste instrumente. Dar diferenţa în viitor o vor face aceia care știu ce să caute și cum să folosească aceste instrumente și cum să își dea seama dacă rezultatele obţinute de la aceste instrumente sunt „ce este bun”. Așa că învăţarea continuă, online sau offline, este o necesitate tot mai mare pe măsură ce informaţiile devin din ce în ce mai multe.
Răzvan Crăciunescu prezintă beneficiile unui mentor offline pentru a naviga eficient în lumea online și pentru a beneficia de oportunităţile oferite de învăţarea digitală.