Principalul bulevard din Las Vegas este seara atât de aglomerat, încât pentru a înainta trebuie efectiv să-ţi croiești drum prin furnicarul mulţimii pestriţe. Oameni de toate rasele și toate vârstele umplu spaţiul deja sufocat de conglomeratul de construcţii, de asemenea pestriţe.
De la câteva clădiri cu aspect elegant și până la reprezentările supradimensionate ale atracţiilor de bâlci, bulevardul își are numitorul comun în încercarea stridentă de a atrage atenţia. Rezultatul este o aglomerare eclectică, zgomotoasă și probabil abuzivă, căreia nu-i poţi căuta raţiuni culturale sau urbanistice tipice. Imitaţiile sunt exagerarea asumată aici. În câteva sute de metri își face loc o suită întreagă de replici kitsch-oase: turnul Eiffel, Statuia Libertăţii, o piramidă egipteană, Sfinxul, Palatul lui Cezar, o navă spaţială, un vulcan, o grădină exotică, insula comorii, Veneţia, New York etc.
M-am așteptat ca, în cele câteva ore ale tranzitului meu prin acest imens „orășel al copiilor“ construit pentru adulţi, să observ multă exuberanţă și extaz pe feţele celor care au ales să-l viziteze. M-am gândit că oamenii știu de ce au venit aici și sunt entuziasmaţi că și-au împlinit visul. În schimb, paradoxal, majoritatea oamenilor păreau mai degrabă apatici, surprinși și inhibaţi. Era ca și când o mare parte a celor câteva mii de oameni care se ocoleau unii pe alţii între fiecare două intersecţii aveau dificultăţi de adaptare și integrare în ceea ce vedeau.
În orașul care le oferă adulţilor distracţii despre care își amintesc din bâlciurile din copilărie, alături de altele mai obraznice, vizitatorii mi-au părut mai degrabă confuzi. Pe bulevardul principal din Las Vegas iese la suprafaţă o criză de identitate. Vizitatorii încearcă să se adapteze la propunerile locului, să-i guste ofertele, deși probabil cei mai mulţi se simt oarecum neadecvaţi. Și totuși, senzaţia că aceasta este distracţia adevărată e intimidantă pentru cei mai mulţi dintre ei.
Nu îi exclud pe specialiștii (dependenţii) cazinourilor și ai distracţiilor din Vegas. În fond, cu siguranţă orașul este capabil să își educe vizitatorii, așa că, pentru cei care își delegitimează și depășesc confuzia, e ușor de imaginat că oferta le devine atractivă sau chiar le creează dependenţă. În fond, în condiţiile în care brandul Las Vegas se vinde bine ca reper al distracţiei, oamenii pot ușor să renunţe la propriile judecăţi raţionale și să se conformeze.
Dovada că așa este mai degrabă, și nu altfel, este tocmai kitsch-ul despre care deja am vorbit. Las Vegasul este un oraș deșertic, destul de murdar și nu de puţine ori urât mirositor, cu un amestec dezordonat și neîngrijit de clădiri opulente sau banale, ornamente jenante, personaje fantastice, oameni ai străzii, drogaţi și, în general, de toate. Reclamele și firmele luminoase contribuie decisiv la senzaţia de kitsch. Or, când te uiţi la publicul divers și larg care aglomerează un asemenea oraș, realizezi că nu poate fi vorba decât de o problemă de identitate.
Orașul distracţiilor se vinde bine pentru că reclamele au funcţionat bine. Lumea vine și își asumă această definiţie a distracţiei. Dar feţele celor mulţi pe care i-am văzut apatici îmi spun că oamenii realizează că nu de asta au nevoie, că aici doar fug de ceea ce nu le dă voie să fie fericiţi. Las Vegas mi-a confirmat că oamenii sunt triști la circ pentru că zâmbetul lor are nevoie să izvorască din altă parte.
Norel Iacob este redactorul-șef al revistelor Semnele Timpului și ST Network.