Au fost odată doi prieteni. Primul dintre ei merge într-o zi la cel de-al doilea, cu sufletul încărcat, cu gânduri tot mai puţin de dorit și comportamente pe care se gândește că și-ar dori tare mult să le schimbe. Să îi fie mai bine.
Acesta se deschide în faţa prietenului său, îi spune tot ce îl apasă, iar răspunsul prietenul său este următorul: „Știi doar că este numai și numai vina ta. De când îţi spun eu, și îţi tot amintesc, că nu este bine ceea ce faci. Că ai să ajungi să pierzi tot. O să ai o viaţă neîmplinită și atunci, să vedem, cine te mai ajută.” La rândul său, acest prieten ducea în propria viaţă multe lupte și era departe de a avea o viaţă împlinită.
Condiţiile schimbării
Pentru ca schimbarea constructivă să se producă într-o persoană, psihologul umanist Carl Rogers susţine că există trei condiţii necesare și suficiente. Vorbim astfel de: empatie, congruenţă și acceptare pozitivă necondiţionată, care să aibă loc în cadrul procesului terapeutic.
Empatia înseamnă a înţelege cu exactitate ce simte clientul. Terapeutul simte cu acurateţe sentimentele și semnificaţiile personale pe care le experimentează clientul și comunică această înţelegere. Atunci când funcţionează cel mai bine, terapeutul se află atât de mult în lumea privată a celuilalt, încât poate clarifica nu doar semnificaţiile de care este conștient clientul, ci chiar și cele aflate dincolo de conștient. Acest tip de ascultate sensibilă și activă are loc extrem de rar în vieţile noastre. Credem că ascultăm, dar foarte rar ascultăm cu o adevărată înţelegere și empatie. Cu toate acestea, acest tip de ascultare specială este una dintre cele mai puternice forţe ce pot produce schimbarea.
Credem că ascultăm, dar foarte rar ascultăm cu o adevărată înţelegere și empatie.
Congruenţa se referă la autenticitatea terapeutului. Cu cât terapeutul este el însuși în cadrul relaţiei, cu atât este mai mare probabilitatea ca schimbarea să se producă în viaţa clientului, iar el să crească într-o manieră constructivă. Aceasta înseamnă că terapeutul este deschis cu privire la sentimentele și atitudinile care apar în urma interacţiunii. Termenul „transparent” surprinde esenţa acestei condiţii. Ceea ce experimentează terapeutul este disponibil conștientizării, poate fi trăit în relaţie și poate fi comunicat, dacă este cazul. Astfel există o congruenţă între ceea ce trăiește el în interior, ce este prezent la nivel conștient și ce este transmis clientului.
Acceptarea pozitivă necondiţionată implică acceptarea și sprijinul de bază oferite unei persoane, indiferent de ceea ce spune sau face persoana respectivă. Această atitudine transmite grijă, preţuire. Atunci când terapeutul manifestă o atitudine pozitivă și de acceptare faţă de orice este clientul în acel moment, schimbarea terapeutică este mai probabil să apară.
Iisus și condiţiile schimbării
Cu mult timp înainte ca Rogers să studieze și să propună aceste trei condiţii necesare pentru ca schimbarea să se producă în viaţa unei persoane, a existat cineva care, deși nu le-a cercetat la modul în care a făcut-o Rogers, le-a trăit în viaţa lui pe deplin, într-un mod autentic, demn de urmat și pentru noi astăzi. Acesta a fost Iisus.
„Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng” (Romani 12:15)
În Biblie, în Noul Testament găsim o lungă serie de texte care ne îndeamnă și pe noi la exprimarea empatiei, iar unele chiar ne spun cum să facem acest lucru: „Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng” (Romani 12:15); „Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloși și iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos” (Efeseni 4:32); „Încolo, toţi să fiţi cu aceleași gânduri, simţind cu alţii, iubind ca fraţii, miloși, smeriţi” (1 Petru 3:8); „ [Dumnezeu] ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz!” (2 Corinteni 1:4).
Însuși Iisus, în mod direct, spune: „Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le și voi la fel; căci în aceasta sunt cuprinse Legea și Prorocii” (Matei 7:12); „Aceasta este porunca Mea: Să vă iubiţi unii pe alţii cum v-am iubit eu” (Ioan 15:12); „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Marcu 12:31). Nu numai că ne spune, dar regăsim cu ușurinţă contexte în care Iisus a fost empatic: „Iisus plângea” (Ioan 11:35) pentru prietenul Său Lazăr; „Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele” (Matei 9:36); „Domnului, când a văzut-o, I S-a făcut milă de ea și i-a zis: «Nu plânge!»” (Luca 7:13), apoi a mers și l-a înviat pe fiul văduvei din Nain.
„Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Marcu 12:31)
Alte exemple reies din acţiunile Sale: vindecarea unui lepros, vindecarea robului unui sutaș, vindecarea soacrei lui Petru și a mai multor bolnavi (Matei 8:1-17), vindecare slăbănogului de 38 de ani (Ioan 5:1-16), vindecarea unui orb din naștere (Ioan 9:1-12), învierea fiicei lui Iair și vindecarea unei femei bolnave de 12 ani (Marcu 5:21-43). Ajutorul oferit de Iisus nu se oprește aici și, cu siguranţă, pe lângă alte exemple oferite de Scriptură, au existat și unele nescrise.
Citește și: În locul celuilalt, cu siguranţă te-ai ajuta
Iisus a trăit autentic. Iar vieţile de oameni pe care le-a atins au putut fi schimbate în acest mod. Iisus nu folosea măști. Credinţele, gândurile, emoţiile Lui se reflectau toate în comportamentul și acţiunile Sale. Acest gen de naturaleţe atinge inimi, indiferent de statut, aspect fizic, mediu, cultură. Iisus a văzut dincolo de toate acestea. A văzut inimile oamenilor, a văzut dorinţa și nevoia lor după schimbare, după o viaţă cu adevărat împlinită. O viaţă în care, orice s-ar întâmpla la exterior, împlinirea și pacea din suflet primite de la El să rămână acolo. „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte” (Ioan 14:27). Iisus a vindecat și a ajutat multe persoane. Totuși, mai presus de o vindecare fizică și ajutor oferit, Iisus a oferit o vindecare autentică, o vindecare a inimii.
Iisus ne acceptă pe fiecare dintre noi necondiţionat.
Deși nu acceptă păcatul, îl acceptă pe păcătos și dorește să-i fie alături pe calea schimbării. Iisus nu a venit să Își petreacă timpul numai cu lumea bună, cu oamenii învăţaţi sau cu un statut înalt. Nu I-a fost teamă că va fi judecat după aparenţe, în funcţie de oamenii și de prietenii din jurul Său, tocmai pentru că era autentic interesat de binele lor, de viaţa lor, era autentic în relaţie cu ei. „Nu cei sănătoși au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi. N-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoși” (Luca 5:31-32). Și exact acest lucru l-a făcut Iisus. A acceptat-o pe femeia prinsă în adulter (Ioan 8:1-11), ba chiar i-a luat și apărarea, sfârșind cu îndemnul: „Du-te și să nu mai păcătuiești” (Ioan 8:11). Lui Nicodim, fariseul care L-a căutat noaptea, ar fi putut să îi spună: „Știi ce, acum e târziu, te aștept pe zi.” Însă Iisus nu face așa ceva. Atunci când Nicodim Îl caută, El Îl acceptă și stă de vorbă cu el, îi lămurește întrebările.
Iisus a trăit autentic.
Au fost odată doi prieteni. Primul dintre ei merge într-o zi la cel de-al doilea, cu sufletul încărcat, cu gânduri tot mai puţin de dorit și comportamente pe care se gândește că și-ar dori tare mult să le schimbe. Să îi fie mai bine. Acesta se deschide în faţa prietenului său, îi spune tot ce îl apasă, iar răspunsul prietenul său este următorul: „Știu că treci printr-o situaţie dificilă. Sunt aici, alături de tine. Sunt gata să îţi ofer ajutorul meu pentru a trece peste dificultăţile întâmpinate. Dacă ai nevoie de liniște, am să tac. Știu și că uneori, mai mult decât să îţi vorbească cineva, este important să știi că te ascultă cu inima. Te preţuiesc și doresc să rămân prietenul tău.” La rândul său, acest prieten trăia într-adevăr o viaţă împlinită și autentică.
Mădălina Caraveţeanu crede că prea des oamenii uită cum să se comporte cu cei care trec printr-o dificultate. Dar e convinsă că a găsit cea mai puternică sursă de inspiraţie pentru
cei care nu vor să uite de nevoile celorlalţi.