Psihologie

Pe site-ul unui agregator românesc de știri, un articol recent afirmă că rugăciunea protejează împotriva atacurilor psihotronice pentru că „ridică frecvenţele de lucru ale creierului". Articolul e o mostră dintr-un gen editorial care proliferează nu în ciuda, ci datorită absurdităţii pretenţiilor lui.

Uneori cred că m-am născut cu o lupă în mână. Una prin care scrutez critic tot ce fac și ce spun și care augmentează necruţător fiecare imperfecţiune.

„A fi neînfricat poate fi un dar, însă probabil cel mai preţios este curajul rezultat din cultivarea obiceiului de a nu lăsa frica să îţi dicteze acţiunile“, scria cunoscuta laureată cu Premiul Nobel pentru pace și activistă pentru democraţia din Myanmar, Aung San Suu Kyi, în eseul intitulat „Eliberarea de frică“1.

Iertarea se află în centrul procesului de vindecare, deoarece iertarea favorizează noi începuturi – atât pentru cel care iartă, cât și pentru cel iertat.

Prietenul la nevoie se cunoaşte, dar maioul este mai aproape de corp decât cămaşa. Frază învechită sau încă de actualitate? Cui, când și cum suntem dispuși să acordăm ajutor?

Există oameni îndrăgostiţi de animale; îi vedem frecvent, oferind resturi de mâncare câinilor fără stăpân ori porumbeilor din pieţe și din parcuri, în timp ce îi mângâie cu privirea, îi ating și le vorbesc cu tandreţe. Rareori se insinuează ceva din acest capital de simpatie în tăcerea, nepăsarea ori reproșul cu care se gestionează o...

Criza vârstei mijlocii este fundamentată teoretic încă din secolul trecut. Ea a fost identificată de Carl Jung ca un fenomen normal cu care se confruntă mai toate persoanele cu vârste între 40 şi 60 ani.

Este necesar să abandonăm sentimentul de culpabilitate şi „să ne debarasăm de absolut toate gândurile negative şi noxele psihice care nu ne aparţin“.

Să apelez la familie, la partenerul de viaţă, la consilieri specializaţi sau să mă retrag în mine însumi şi să caut resurse pentru a depăşi problemele?

Râsul poate fi cel mai bun medicament, dar numai atunci când este folosit ca mijloc de exprimare a bucuriei și a speranţei pe care le trăim atunci când ne punem încrederea în Dumnezeu.

„Fericirea nu stă în bani; stă în bucuria realizărilor, în emoţia efortului creativ.” (Franklin Delano Roosevelt, președinte american)

„Dacă îmi oferiţi libertatea cu condiţia de a nu mai vorbi în acord cu mintea mea... trebuie să vă spun: bărbaţi atenieni, voi asculta de zei mai mult decât de oameni.” Socrate

Majoritatea poveștilor despre traumă sunt pesimiste. Ele ne învaţă să gestionăm fragilitatea, să evităm lucrurile care declanșează amintiri dureroase, să acceptăm ideea unei lupte care durează toată viaţa. Dar cercetările despre creșterea post-traumatică arată că există și o altă posibilitate: chiar și cele mai adânci răni pot aduce putere, dezvoltare și o apreciere mai profundă...

Pierderea unei fiinţe dragi presupune întotdeauna întreruperea unui echilibru, o schimbare majoră și o provocare pentru viitor și nu suntem niciodată pregătiţi pentru așa ceva. Iată câteva recomandări din partea psihologilor în direcţia aceasta.

Te concentrezi pe rezultate sau mai degrabă pe provocare în sine și pe procesul de dezvoltare implicat de realizarea unei sarcini? Răspunsul dezvăluie un anumit tip de mentalitate, cu impact deloc neglijabil asupra tuturor compartimentelor vieţii noastre.

„Nu se mai poate…” Cu această scurtă propoziţie s-au încheiat, de-a lungul timpului, mii de visuri. În faţa unui obstacol prea mare sau a unei tragedii, renunţarea pare singura variantă rămasă. Sunt însă unii oameni care iubesc atât de mult ceea ce fac, încât nimic nu-i opreşte să adauge „doar dacă…”. Din aceste două cuvinte...

Într-o lume cinică, formulările corecte, pentru că pot fi ușor bănuite de ipocrizie, dezvoltă și mai mult cinismul, precum anumiţi nutrienţi altminteri sănătoși dezvoltă cancerul.

Catastrofe naturale, criză financiară, pandemii, războaie și tulburări sociale – toate lovind societatea într-o succesiune din ce în ce mai rapidă – ne conștientizează de vulnerabilitatea noastră.

În viaţa fiecăruia dintre noi este posibilă schimbarea emoţională. Avem nevoie să ne amintim asta mai ales în mijlocul furtunilor emoţionale care ne contrazic.

Turbulenţele sociale, criza de identitate, revoluţia sexuală și cochetarea cu drogurile și cu filosofiile orientale au îndepărtat generaţii întregi din Europa occidentală de valorile conservatoare și de credinţă. În același mediu, în aceiași ani ’60 și ’70, Marejke, din Amsterdam, și Bernard, din sudul Franţei, au găsit ceva mai bun, mai durabil.

Fiecare curent religios, fiecare „tabără”, se construiește în jurul unui ideal dezirabil. Însă tensiunile se transformă în conflicte deschise atunci când această valoare centrală devine un scop în sine, iar iubirea – semnul distinctiv al credinţei creștine – este împinsă în plan secund.