„Curajul este cea mai importantă dintre toate virtuţile, deoarece fără curaj nu poţi practica nicio altă virtute în mod consecvent.” (Maya Angelou)

Criza sanitară creată de COVID-19 a expus fiecare atu și fiecare punct nevralgic al societăţii, constituind un test dur de leadership la fiecare nivel, de la cel politic la cel din mediul școlar, medical sau corporatist, scria jurnalistul Thomas Friedman în luna aprilie, observând că, în mijlocul unei crize, oamenii au nevoie să vadă că liderii lor știu cu adevărat ce au de făcut.

Despre pandemie ca hârtie de turnesol a calităţilor conducătorilor de pretutindeni au scris și jurnaliștii din Times Editorial Board, în luna aprilie. Chiar dacă leadershipul poate fi greu de definit, e ușor totuși să-l remarci în vremuri de criză, punctau autorii editorialului, remarcând că acei lideri care au fost la înălţimea cerută de evenimente au arătat hotărâre, curaj, empatie, respect pentru informaţiile oferite de știinţă, dar și o „decenţă elementară”. Concluzia editorialului a fost că acești lideri întrunesc o serie de trăsături utile în orice criză viitoare, una dintre cele mai importante fiind „capacitatea de a lua măsuri rapide și îndrăzneţe, inclusiv atunci când acestea au un cost politic”.

Profesorul și jurnalistul Jeremy Bengle a invitat studenţii să analizeze editorialul și să răspundă la mai multe întrebări, care se circumscriu uneia singure: Ce face ca o persoană să devină un lider foarte bun? Multe dintre răspunsuri au evidenţiat rolul curajului, subliniind însă că acesta trebuie asociat cu valori precum empatia, compasiunea sau transparenţa, pentru a-i oferi populaţiei speranţa de care are nevoie în vremuri tulburi.

Pași spre un leadership curajos

„Un conducător curajos este o persoană care este capabilă să devină mai bună și mai puternică atunci când miza este mare și circumstanţele îi sunt ostile”, afirmă profesorul Nancy Koehn, de la Școala de Business Harvard. Koehn subliniază că liderii autentici nu sunt intimidaţi de crize, ci mai degrabă detectează oportunităţile de a se dezvolta în aceste condiţii. Aceasta este rezilienţa, una dintre trăsăturile de care dau dovadă liderii curajoși, alături de inteligenţa emoţională, autodisciplină și autenticitate, remarcă Koehn.

Percepţia angajaţilor asupra autenticităţii liderilor reprezintă cel mai puternic factor predictiv al satisfacţiei lor la locul de muncă, al angajamentului faţă de organizaţie și al fericirii profesionale, a concluzionat un studiu realizat în 2006 de la cercetători ai Universităţii din Nebraska. Un studiu din 2018 a arătat că inteligenţa emoţională este esenţială în conducere și că liderii care o posedă au capacitatea de a se schimba și, în consecinţă, de a genera schimbare chiar și în cei rezistenţi la schimbare.

Curajul face diferenţa dintre un conducător de calibru și un manager bun, afirmă Bill George, senior fellow la Școala de Business Harvard, în urma activităţii de un deceniu cu peste 200 de directori ai marilor companii. Liderii înzestraţi cu curaj iau decizii care pot revoluţiona organizaţiile, iar îndrăzneala cu care acţionează îi inspiră pe oamenii pe care îi conduc și așază companiile lor în poziţia din care pot influenţa schimbarea societăţii. Sunt capabili de asemenea iniţiative pentru că nu se tem de eșec sau de critici, explică George, subliniind că un exerciţiu constant de asumare a riscurilor este singura cale de a dezvolta curajul.

Nu te naști curajos, ci devii curajos înfruntându-ţi fricile și descoperind că niciun rezultat nu este atât de rău pe cât îl poate face frica să pară, scrie consultantul de management Steve Tobak.

Liderii curajoși învaţă cum să prezinte vești pe care nimeni n-ar dori să le audă, sunt destul de umili pentru a rămâne deschiși la critici, acţionează potrivit setului lor de valori și când acest lucru este împotriva interesului lor și învaţă cum să iasă din zona de confort și să-și înfrunte temerile, completează Tobak.

Curajul poate fi o chestiune de viaţă și de moarte (poliţiștii și pompierii știu bine lucrul acesta), dar în lumea afacerilor curajul este rareori impulsiv, scrie Kathleen Reardon, profesor de management la Școala de Business Marshall, din cadrul Universităţii Southern California. În business, curajul este o abilitate (dobândită de-a lungul anilor) de a-ţi asuma riscuri bine calculate, ceea ce exclude comportamentul nepăsător, neproductiv sau iraţional, punctează Reardon.

În fiecare etapă a vieţii ne găsim în dilema dintre o alegere ușoară, dar greșită, și una grea, care este corectă – fie că ești un consilier juridic tentat să-i spună clientului ceea ce știe că așteaptă, fie un politician care știe că decizia corectă îi va diminua popularitatea. Tentaţiile abundă, scrie fostul prim-ministru australian Malcom Turnbull, într-o analiză pe marginea demisiei premierului Kevin Rudd. În cele din urmă, mai mult decât o abilitate care se cere exersată, curajul este o trăsătură cardinală de caracter, conchide Turnbull, subliniind că dezvoltarea acestuia nu este doar o responsabilitate a liderilor.

Cărămizile care alcătuiesc curajul

Cercetătoarea Brené Brown a intervievat lideri din întreaga lume, solicitându-le să-i împărtășească perspectiva lor asupra viitorului leadershipului: „Dacă ceva ar trebui să se schimbe în modul în care oamenii conduc astăzi, pentru ca liderii să aibă succes într-un mediu complex, în plină schimbare, în care ne confruntăm cu provocări uneori insurmontabile și cu o nevoie continuă de inovaţie, care ar fi acel lucru?”

Interviurile au avut un răspuns comun: avem nevoie de lideri mai curajoși și de o cultură a curajului, explică Brown în cartea ei, Îndrăznește să conduci prin muncă neînfricată, conversaţii dificile și implicare deplină. Atunci când li s-a cerut să menţioneze abilităţile care stau la baza curajului, peste 80% dintre lideri nu au reușit să le identifice, așa că Brown a încercat să afle cum arată absenţa curajului. Cei intervievaţi au numit cu mult mai mare ușurinţă obstacolele din calea manifestării curajului: perfecţionismul, evitarea conversaţiilor dificile, diminuarea încrederii, sentimentele de rușine și vină, faptul de a permite dezamăgirii și eșecului să ne definească, ambiguitatea valorilor organizaţionale.

Studiile sale au purtat-o pe Brown spre concluzia că nu ne naștem curajoși, dar învăţăm să devenim curajoși atunci când ne dezvoltăm un set de patru abilităţi.

Vulnerabilitatea este prima abilitate, dar și condiţia pentru a trăi o viaţă împlinită, și o sursă de bucurie, creativitate, autenticitate, empatie și speranţă – scrie Brown în cartea ei Curajul de a fi vulnerabil. Asumarea vulnerabilităţii în domeniul profesional oferă spaţiu pentru dezvoltarea curajului, inovaţiei și productivităţii. De fapt, toate abilităţile de la baza leadershipului curajos, de la adaptarea la schimbare și rezilienţă până la rezolvarea problemelor și luarea deciziilor în mod etic, se nasc datorită vulnerabilităţii, afirmă Brown.

Vulnerabilitatea nu echivalează în nicio situaţie cu refularea emoţională sau cu dezvăluirea gratuită, cu atât mai puţin în mediul profesional. Conducătorii vulnerabili împărtășesc informaţii și experienţe care oferă claritate și încredere, creând o cultură a „eșecului productiv” și a disconfortului ca metodă de a progresa, cu toate recompensele personale și profesionale aferente.

A trăi în conformitate cu propriile valori reprezintă un alt element al leadershipului curajos. Brown povestește că la seminarele ei, atunci când le propune participanţilor să-și identifice valorile, mereu există cineva care încearcă să înţeleagă dacă este vorba de valorile personale sau profesionale. Nu există însă decât un singur set de valori, care nu poate fi schimbat în funcţie de context, subliniază cercetătoarea. Este o adevărată provocare, mai ales la locul de muncă, să ne respectăm valorile atunci când oferim și primim feedback. Potrivit cercetătoarei, știm că suntem pregătiţi să oferim feedback atunci când:

• suntem dispuși să îl ajutăm pe celălalt să depășească obstacolul, mai degrabă decât să insistăm asupra rolului pe care îl are în apariţia problemei;
• suntem gata să ascultăm și să admitem că este posibil să nu înţelegem o problemă în complexitatea ei (verificăm ceea ce s-a întâmplat cu deschidere și curiozitate, nu din poziţia celui care se află la catedră);
• putem observa și valida oamenii atunci când fac lucruri bune, în loc să ne concentrăm doar pe greșelile lor;
• suntem capabili să oferim feedback negativ fără să facem uz de rușine sau vinovăţie;
• reușim să discutăm despre depășirea obstacolelor într-un context productiv, centrat pe dezvoltare.

Încrederea este coagulantul unei echipe. Studiile realizate de revista Fortune au arătat că încrederea dintre manageri și angajaţi este o caracteristică majoră a celor mai bune locuri de muncă, notează Stephane M.R. Covey și Doug Conant, lideri proeminenţi, despre care Brown spune că i-au fost adevăraţi mentori în domeniul leadershipului. „Deși puţini sunt acei lideri care ar dezaproba făţiș ideea că încrederea este necesară pentru a obţine performanţă crescută, doar o mică parte din cei aflaţi în poziţii de conducere îi conștientizează importanţa”, conchid Covey și Conant, subliniind că încrederea nu este doar o abilitate „de relaţionare” sau una „secundară”, ci că ea poate face o diferenţă semnificativă în orice organizaţie.

A învăţa să te ridici și să îi ridici și pe alţii reprezintă ultima componentă a leadearshipului curajos. Oricine greșește, dar, dacă nu ne asumăm propriile eșecuri, le dăm voie să ne domine. Atunci când suntem onești cu privire la adevărul propriei noastre povești, avem puterea de a-i scrie finalul, explică Brown.

Oricine poate fi un lider?

În 1934, Sara Pollard se înscria la Colegiul Vassar, ocazie cu care părinţilor li s-a cerut să completeze un chestionar. La una dintre întrebări, care viza eventualele calităţi de conducător ale fetei, tatăl a răspuns sincer că Sara nu avea asemenea trăsături, iar colegiul a acceptat-o, explicând că avea deja prea mulţi lideri și pe nimeni care să-i urmeze.

O asemenea sinceritate din partea unui părinte ar fi greu de găsit astăzi, după cum și puţine colegii care s-o preţuiască, pentru că acum „premiem abilităţile de conducere mai presus de orice altceva și nicăieri mai mult decât la admiterea la facultate”, punctează scriitoarea Susan Cain, într-un articol care analizează apetenţa școlilor prestigioase pentru tineri cu stofă de lider.

Școlile se apără, argumentând că sunt în căutarea liderilor de mâine, care vor face lumea un loc mai bun. În realitate, facultatea pare să pună preţ pe abilităţile de conducere limitate la domeniul politic sau de afaceri, nu și pe calităţile artistice sau pe abilitatea de a rezolva probleme de matematică.

N-ar fi mai bine, se întreabă scriitoarea, să le spunem viitorilor studenţi că excelenţa, munca și pasiunea pentru ceea ce faci sunt cele mai importante și să-i sfătuim pe cei care au calităţi de lider să își asume acest rol doar dacă le pasă cu adevărat de problemele pe care trebuie să le rezolve? În cele din urmă, chiar și recunoașterea onestă a faptului că îi preţuim mai degrabă pe cei capabili să obţină putere și bani ar fi o soluţie mai bună decât ipocrizia, pentru că ne-ar da ocazia să ne punem valorile pe masă și să discutăm deschis despre ele.

Poate fi oricine un lider? Tim Elmore, fondatorul Growing Leaders, răspunde cu „da și nu” la această întrebare. Dacă este vorba de definiţia tradiţională, care pune semnul egalităţii între conducere și o poziţie de autoritate, atunci e limpede că nu oricine poate fi președinte sau director.

Pe de altă parte, dacă lărgim perspectiva, putem considera că oricine (crede că) are o chemare în viaţă și îi poate influenţa și pe alţii în timp ce își urmărește chemarea este un lider. În acest caz, a conduce înseamnă pur și simplu a ne folosi influenţa pentru o cauză bună, explică Elmore. Aceasta este o veste bună nu doar pentru cei cu o viaţă socială activă, întrucât chiar și un introvertit influenţează aproximativ 10.000 de persoane de-a lungul vieţii.

Dacă o singură viaţă, fie ea și anonimă, lasă atât de multe amprente, avem responsabilitatea, dar și privilegiul de a trasa în fiecare zi urme care ghidează, inspiră și încurajează. Iar acesta poate fi cel mai curajos lucru pe care îl vom avea de făcut vreodată.

Carmen Lăiu este redactor Semnele timpului și ST Network.