Râsul poate fi cel mai bun medicament, dar numai atunci când este folosit ca mijloc de exprimare a bucuriei și a speranţei pe care le trăim atunci când ne punem încrederea în Dumnezeu.
„Râsul este cel mai bun medicament.” Deși această maximă poate părea doar o formulă frumoasă, studiile au demonstrat că există mult adevăr în acest vechi proverb. De fapt cercetările au demonstrat că abilitatea de a râde poate deveni uneori un antidot puternic la stres, la depresie și chiar la tensiunile interumane. Puţine lucruri restabilesc mai repede și mai sigur echilibrul dintre minte și trup decât un râs sincer, din inimă.
Râsul, un dar preţios
Dar de unde vine râsul? Este un comportament pe care îl învăţăm? Sau o capacitate cu care ne naștem? Se știe că bebelușii râd aproape din momentul în care se nasc. Dacă râsul ne însoţește încă de la naștere, ar putea însemna că este un dar de la Dumnezeu? Cu alte cuvinte, capacitatea de a râde este înscrisă în structura noastră, ca parte a faptului că am fost creaţi după chipul Creatorului? Și, dacă lucrurile stau astfel, se poate spune că și Dumnezeu râde?
Înţeleptul Solomon recunoștea că râsul nu este ceva neobișnuit, ci o parte firească a experienţei umane. Iată ce a scris el: „Toate îşi au vremea lor şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui. Naşterea îşi are vremea ei şi moartea îşi are vremea ei; săditul îşi are vremea lui, şi smulgerea celor sădite îşi are vremea ei. Uciderea îşi are vremea ei, şi tămăduirea îşi are vremea ei; dărâmarea îşi are vremea ei, şi zidirea îşi are vremea ei; plânsul îşi are vremea lui, şi râsul îşi are vremea lui; bocitul îşi are vremea lui, şi jucatul îşi are vremea lui” (Eclesiastul 3:1-4).
Ca orice dar pe care Dumnezeu îl oferă, râsul nu este dat doar pentru binele celor care îl primesc, ci și pentru a avea un impact pozitiv asupra vieţii celorlalţi.
Dacă ţinem seama de cuvintele lui Solomon, râsul nu este ceva ce trebuie fabricat sau provocat artificial; el ar trebui să apară în mod firesc. În Scriptură, râsul este menţionat în special în contextul bucuriei sau al veseliei. În ciuda tuturor încercărilor prin care a trecut Iov în viaţa sa (pierderea familiei, a bunurilor și a prestigiului), unul dintre prietenii săi l-a asigurat că Dumnezeu îi va „umple gura cu strigăte de bucurie” (Iov 8:21).
Dacă acest lucru este adevărat – și știm că bucuria este un rod al Duhului (Galateni 5:22) – atunci râsul este cu adevărat un dar preţios de la Dumnezeu. Ca orice dar pe care Dumnezeu îl oferă, el nu este dat doar pentru binele celor care îl primesc, ci și pentru a avea un impact pozitiv asupra vieţii celorlalţi.
Ai observat vreodată cât de contagios poate fi râsul? Se povestește despre trei eleve din Tanzania care au început să râdă pe 30 ianuarie 1962. Râsul a devenit incontrolabil și continuu. În doar câteva luni, aproape trei cincimi dintre elevi au prezentat aceleași simptome, iar școala a trebuit să fie închisă. Această „contagiune”, care a ajuns cunoscută sub numele de omuneepo – cuvântul în swahili pentru „boala râsului” –, a avut o răspândire atât de mare până a afectat aproximativ o mie de oameni în Tanzania și în Uganda vecină. Când râdem, aceasta nu este doar o formă de exprimare personală, ci și un mod de a trezi sentimente pozitive în cei din jur. Pastorul și autorul Ted Loder a spus odată: „Râsul este ca o rugăciune, ca o punte pe care oamenii pășesc pe vârfuri pentru a se întâlni unii cu alţii.”
Ne-am putea imagina o lume fără râs? Această formă de expresie sonoră nu este doar o demonstraţie puternică de bucurie, ci uneori are și puterea de a o produce. Abraham Lincoln, al șaisprezecelea președinte al Statelor Unite, spunea: „Cu tensiunea îngrozitoare care mă apasă zi și noapte, dacă nu aș râde, aș muri.”[1] Mulţi dintre noi trebuie să fi simţit, la fel ca Lincoln, că râsul are puterea de a aduce viaţă și alinare sufletului.
De ce râde Dumnezeu?
„Râsul este ca o rugăciune, ca o punte pe care oamenii pășesc pe vârfuri pentru a se întâlni unii cu alţii.”
Dumnezeu a sădit în noi capacitatea de a râde, dar ne-am gândit ce se întâmplă atunci când Dumnezeu râde? Un exemplu apare în Psalmii 37:12-13 – „Cel rău face la planuri împotriva celui neprihănit şi scrâşneşte din dinţi împotriva lui. Domnul râde de cel rău, căci vede că-i vine şi lui ziua.” Când privește planurile zadarnice ale oamenilor împotriva Lui și a poporului Său, Dumnezeu râde de această nebunie. Cu alte cuvinte, Dumnezeu „râde” atunci când cei răi cred că planurile lor pot înfrânge planurile Atotputernicului Stăpân al universului.
Dumnezeu râde și astăzi când vede oameni cu putere și influenţă trăind cu iluzia că ei controlează, în ultimă instanţă, mersul lumii. El râde atunci când încercăm să ne organizăm viaţa fără să recunoaștem mai întâi suveranitatea Sa. Gândul acesta amintește de o observaţie celebră a lui Woody Allen: „Dacă vrei să-L faci pe Dumnezeu să râdă, spune-I care sunt planurile tale.”
Râsul, speranţa și credinţa
Să nu mă înţelegi greșit: Dumnezeu are într-adevăr simţul umorului. Pentru unii ideea poate părea surprinzătoare, dar atunci când citim relatările din Vechiul și din Noul Testament întâlnim situaţii în care promisiunile lui Dumnezeu depășesc așteptările umane într-un mod surprinzător. De pildă, atunci când Dumnezeu li S-a arătat lui Avraam și Sarei, aflaţi cu mult dincolo de vârsta la care ar mai fi putut avea copii, și le-a spus că Sara va naște un fiu, ea a râs (Geneza 18:12). Am putea spune că a avut un moment de râs spontan, un moment în care cuvintele lui Dumnezeu i s-au părut incredibile și chiar amuzante.
Sunt sigur că mulţi dintre noi am avut în anumite circumstanţe un moment de tipul „Avraam și Sara”, când singura reacţie pe care am avut-o în încercarea de a înţelege măreţia lui Dumnezeu a fost un zâmbet plin de mirare. Dacă cineva mi-ar fi spus în tinereţe, când aveam o problemă cu bâlbâiala, că într-o zi voi lucra în radio și televiziune ca prezentator și voce de narator, probabil că mi s-ar fi părut și mie destul de amuzant. Nu „amuzant” în sensul de a râde cu poftă, ci mai degrabă în sensul că trăiam cu iluzia că planul lui Dumnezeu pentru mine ar depinde de capacitatea mea de a contribui la realizarea lui.
Dacă Dumnezeu ne-ar fi spus planurile pe care le avea pentru viaţa noastră, sunt sigur că mulţi dintre noi le-am fi găsit greu de crezut.
Gândește-te la propriul parcurs cu Dumnezeu! Dacă Dumnezeu ne-ar fi spus planurile pe care le avea pentru viaţa noastră, sunt sigur că mulţi dintre noi le-am fi găsit greu de crezut. Dar acest lucru se întâmplă pentru că noi presupunem că succesul planului lui Dumnezeu pentru viaţa noastră se bazează pe abilităţile noastre și pe nivelul la care ne aflăm acum. Ca în cazul multor eroi din Scriptură, precum Moise, David și Estera, nu este nevoie decât de dorinţa de a fi folosiţi de Dumnezeu.
Așadar, care este evanghelia – sau „vestea bună” – a râsului? Așa cum s-a spus de nenumărate ori, râsul poate fi cel mai bun medicament, dar numai atunci când este folosit pentru a exprima bucuria și speranţa pe care le avem când ne punem încrederea în Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu nu doar că ne-a creat cu această minunată capacitate de a răspunde prin râs, ci ne-a dat și posibilitatea de a împărtăși acest dar cu toţi cei care au nevoie de el.
Charles A. Tapp este pastorul principal al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea Sligo, situată în campusul Washington Adventist University din Takoma Park, Maryland, SUA. O versiune a acestui articol a apărut iniţial pe site-ul revistei Dialogue.