Un element esenţial al copilăriei mele a fost vara australiană. În primii ani de viaţă mi-am petrecut multe veri în casă, cu aerul condiţionat reglat la maximum, sau răcorindu-mă în piscinele locale. Soarele arzător era o constantă a verii, fie că erau zile cu vreme umedă, pe coasta de est, fie cu vreme uscată și căldură dogoritoare, în vestul ţării.
Atunci când ne-am mutat în Noua Zeelandă, câţiva ani mai târziu, m-am confruntat cu o climă diferită. De la vântul îngheţat din Invercargill, orașul cel mai sudic și mai vestic din Noua Zeelandă, până la vremea umedă, lipicioasă din orașul de coastă Tauranga, Noua Zeelandă este un tărâm al extremelor. Odată, în mijlocul unei veri petrecute în Rotorua, eu și alte câteva sute de persoane ne instalam corturile într-un camping, când am fost loviţi de coada unui ciclon tropical. Îmi amintesc cum m-am grăbit spre oraș, ud leoarcă, întâlnindu-mă la spălătorie cu cei care tocmai campaseră, dornici cu toţii să ne uscăm hainele. A fost o săptămână în care s-a epuizat tot stocul de pelerine de ploaie și cizme de cauciuc din oraș.
În 2016, El Niño a provocat o secetă extremă în Papua Noua Guinee, care a afectat 3 milioane de locuitori.
Deși nu înţelegeam la acea vreme, temperaturile extreme din copilăria mea erau rezultatul unui fenomen climatic cunoscut sub numele de El Niño. Numit astfel de pescarii peruani, la sfârșitul secolului al XVI-lea, după numele nou-născutului Iisus, El Niño, împreună cu sora sa La Niña, dictează de secole vremea naţiunilor de pe coasta Pacificului. În general, El Niño înseamnă vreme caldă şi secetoasă pentru orice ţară afectată, în timp ce La Niña anunţă vreme mai rece și mai umedă. Condiţiile mai calde și mai uscate din Australia, de exemplu, ar putea însemna în același timp ploi torenţiale și inundaţii în Indonezia. În 2016 (cel mai cald an înregistrat în istorie), El Niño a provocat o secetă extremă în Papua Noua Guinee. Oxfam a estimat că, în același an, aproximativ 3 milioane de locuitori din Papua Noua Guinee (o treime din populaţie) au fost afectaţi de secetă.
Pentru noi, cei din Pacificul de Sud, vara din acest an ar putea fi un adevărat motiv de îngrijorare. El Niño este, după cum se știe, dificil de prezis, iar acest lucru îngreunează sarcina experţilor în sănătate și meteorologie de a face recomandări în privinţa pregătirii corespunzătoare. Reducerea precipitaţiilor este aproape o certitudine, spune Karl Braganza, cercetător principal în domeniul climei la Biroul de Meteorologie, care a declarat pentru The Guardian: „După trei ani consecutivi de veri foarte umede, generate de fenomenul La Niña, există acum o abundenţă de iarbă și vegetaţie care ar putea deveni combustibil pentru incendii.” Vestea bună, a punctat Braganza, este că cel puţin nu am avut veri uscate și fierbinţi consecutiv, ceea ce înseamnă că vegetaţia subterană nu a avut la dispoziţie mai mulţi ani pentru a se usca.
Schimbările climatice, dar și El Niño micșorează gheaţa din ocean
El Niño afectează de asemenea cantitatea de gheaţă din ocean. Atât Polul Nord, cât și cel Sud sunt vizaţi de această statistică, dar Antarctica este cea care stârnește îngrijorarea oamenilor de știinţă. În fiecare an, la fel ca valurile oceanului, gheaţa din jurul Antarcticii trece prin faze de flux și reflux – crește iarna și se micșorează vara. Anul trecut a fost doborât un nou record pentru cea mai mică cantitate de gheaţă de mare din jurul continentului. În timp ce cantitatea medie de gheaţă a fost de 18,71 de miliooane de kilometri pătraţi între 1981 și 2010, maximumul înregistrat în 2023 a fost de 16,96 de milioane de kilometri pătraţi.
Această micșorare reprezintă, cel mai probabil, un indiciu al temperaturilor oceanice în creștere, la nivel global. Gheaţa acţionează ca un baraj natural, împiedicând gheaţa de pe uscat să ajungă în ocean. Cu cât ajunge mai multă gheaţă terestră în ocean, cu atât va crește nivelul oceanelor, punând în pericol naţiunile insulare și orașele care se învecinează cu oceanele. Tuvalu, unul dintre cele mai mici state, și Insulele Solomon se confruntă deja cu efectele acestor schimbări, pe măsură ce bucăţi din uscat se scufundă încet, dar vizibil, sub valuri.
În timp ce cantitatea medie de gheaţă a fost de 18,71 kilometri pătraţi între 1981 și 2010, maximumul înregistrat în 2023 a fost de 16,96 kilometri pătraţi.
În Australia și Noua Zeelandă, cei care vor avea cel mai mult de suferit vor fi, în mod previzibil, cei care trăiesc în apropierea pragului sărăciei. În Sydney, temperaturile variază între suburbiile Penrith, în vest, și Manly, în nord-est, cu 10 grade Celsius sau chiar mai mult. Această diferenţă este dată atât de elementele de amenajare urbană, cât și de cele geografice. În cartierele mari, precum Box Hill sau Marsden Park din Sydney, casele sunt construite incredibil de aproape unele de altele, pe loturi care au de obicei 300-450 metri pătraţi. Pentru a obţine cât mai multe loturi într-un anumit cartier, firmele de construcţii vor rade cu buldozerul întreaga zonă. Copaci, tufișuri, mici cursuri de apă, mlaștini – totul este îndepărtat, drenat sau acoperit. Copacii și arbuștii sunt plantaţi ulterior de-a lungul străzilor sau în curţi, dar cei care supravieţuiesc condiţiilor meteorologice dure vor avea nevoie de 20 de ani (sau chiar mai mult) pentru a se maturiza.
În schimb, cartierele mai vechi au de obicei loturi individuale mai mari și copaci cu vârste de zeci de ani. Tufișurile și pâraiele rămân și ele neatinse, iar ca urmare temperaturile sunt ceva mai mici. Frigul aspru al iernii este îmblânzit, iar soarele arzător al verii este absorbit de frunzișul verde, creând astfel un buzunar mai răcoros pentru cei care locuiesc acolo.
Pași practici pentru o vară mai răcoroasă
Realitatea este că doar persoanele cu un statut economic bun își permit să locuiască în astfel de zone. În majoritatea orașelor din lume, cartierele cu verdeaţă, copaci și terenuri întinse sunt rezervate, de regulă, claselor înstărite. Clasa de mijloc superioară este atrasă tot mai mult de cartiere precum Marsden Park, iar cei de la capătul inferior al spectrului economic sunt nevoiţi fie să împartă case vechi cu alte persoane, fie să se înghesuie în apartamente din blocuri înalte.
Poate că este de ajuns să spunem că, pentru cei mai mulţi dintre noi, această vară va fi, în cel mai bun caz, intolerabilă. Dar în cel mai rău caz? Rămâne de văzut. Iată cinci lucruri practice pe care le putem face pentru a ne bucura de orice rămășiţă de răcoare pe care o putem obţine vara aceasta.
- Menţinerea jaluzelelor trase
Dacă avem ferestre mari, orientate spre sud sau est, casa se poate încălzi până la un prag inconfortabil. Perdelele și jaluzelele opace, închise la culoare pot ajuta la reducerea cantităţii de lumină solară care intră în casă și, prin urmare, menţine temperatura constantă.
- Închiderea ușilor camerelor nefolosite
Dacă folosim un sistem de răcire centralizată, o pompă de căldură montată pe perete sau ventilatoare, ele vor lucra direct proporţional cu mărimea spaţiului care trebuie răcit. Dacă folosim doar camera de zi, de ce am răci și celelalte camere?
- Hidratarea organismului
Dacă suntem încălziţi și transpiraţi, pierdem multă apă prin piele, așa că este nevoie să bem lichide pentru a înlocui apa pierdută, iar ca bonus ne vom și răcori.
- Folosirea materiale ușoare, respirabile
Inul este un material fantastic de purtat pe timp de caniculă, deoarece are un număr de fire mai mic decât poliesterul sau bumbacul. Știai că același lucru se poate spune și despre cearceafurile de pat? Oamenii plătesc mai mult pentru o lenjerie cu un număr mai mare de fire, dar, de fapt, cu cât numărul de fire al așternuturilor tale este mai mic, cu atât mai răcoroase vor fi ele.
- Gătitul dimineaţa (sau în exterior)
Nu este nimic mai rău decât să arunci în cuptorul setat la 200 de grade Celsius o mulţime de legume, la orele amiezii, când afară sunt peste 30 de grade. O alegere mai bună ar fi să gătim afară sau dimineaţa devreme, când este încă răcoare.
Poate că, pentru cei care locuiesc în zone ceva mai răcoroase, creșterea temperaturii nu va fi deloc deranjantă, dar cei care locuiesc în zone foarte dense, în locuinţe sociale sau în cartiere înghesuite, în care fiecare casă seamănă leit cu cealaltă, o vară fierbinte va fi neplăcută sau chiar ameninţătoare. Indiferent unde trăim și cărei clase sociale aparţinem, suntem implicaţi cu toţii în aceste schimbări. Astăzi s-ar putea să fiu protejat de efectele schimbărilor climatice, dar mâine locuinţa mea ar putea fi luată de ape sau mistuită de un incendiu. Merită să ne amintim că, deși nu este doar vina noastră, avem o responsabilitate faţă de semenii noștri.
Poate că vom scrie aleșilor locali despre schimbările care pot fi făcute pentru protejarea mediului, vom face o donaţie pentru o organizaţie care îi ajută pe cei afectaţi de schimbările climatice sau vom face voluntariat pentru a sensibiliza populaţia faţă de problema mediului. Dacă ne pasă de ce se întâmplă în jurul nostru, cu siguranţă vom găsi ceva de făcut.
Jesse Herford este pastor și editor asociat al ediţiei australiene/neozeelandeze a revistei Semnele timpului. Locuiește în Sydney, Australia, împreună cu soţia sa, Carina, și câinele lor, Banjo. O versiune a acestui articol a apărut iniţial pe site-ul Signs of the Times Australia.