Nu este atât de greu pe cât s-ar crede să interpretezi greșit Biblia. Eu am interpretat-o greșit, la fel ca majoritatea oamenilor pe care îi cunosc și, dacă ai citit-o suficient, sunt destul de sigură că ţi s-a întâmplat și ţie. Prin urmare, nu este surprinzător faptul că, de-a lungul istoriei, mulţi au interpretat greșit Biblia, mai ales când vine vorba de subiecte complexe precum sfârșitul lumii și a doua venire a lui Iisus.
Esenienii au prezis că Iisus Se va întoarce între anii 66 și 70 d.H., la scurt timp după răstignirea Lui. Papa Silvestru al II-lea a prezis același lucru la începutul mileniului. Mormonii credeau că Iisus va reveni în jurul anului 1891. Există chiar o poveste celebră despre o găină din Leeds, Marea Britanie, care a făcut ouă inscripţionate cu avertismentul: „Hristos vine”.
Una dintre cele mai cunoscute predicţii privind a doua venire a fost făcută de un bărbat pe nume William Miller, care credea că Iisus va reveni cândva între 1843 și 1844. Mulţi l-au urmat pe Miller, crezând mesajul lui din toată inima. Deși nu vreau să îţi dezvălui întreaga poveste, este evident că ei s-au înșelat. La urma urmei, suntem încă aici astăzi. Evenimentul a devenit cunoscut sub numele de Marea Dezamăgire. Dar nu toţi au lăsat dezamăgirea să îi definească; unii au fondat o biserică creștină care a devenit mondială și care este încă în creștere: Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea.
Ceea ce ridică o întrebare pertinentă: De ce ar deveni cineva adventist de ziua a șaptea, dacă biserica aceasta a fost fondată pe o prezicere falsă? Dacă ai auzit vreodată despre acest grup de credincioși și te-ai întrebat despre ce este vorba, filmul The Hopeful (2024)[1] îţi va aduce câteva clarificări. Plasat în Noua Anglie, în secolul al XIX-lea, subiectul filmului oferă o descriere captivantă a începuturilor umile ale acestei mișcări mondiale.
Oroarea războiului
Filmul începe cu văduvul John Andrews împreună cu cei doi copii ai săi, Charles și Mary, îmbarcaţi pe un vas care se îndreaptă spre Europa. La 30 de ani după Marea Dezamăgire, Andrews a fost primul misionar plecat din Statele Unite pentru a răspândi vestea bună despre Iisus. La bordul vasului, el le povestește copiilor lui despre cum a ajuns biserica acolo unde este. În cuvintele lui, aceasta este o poveste despre „curaj și speranţă, război și dragoste adevărată”.
Până atunci nu se gândise la Dumnezeu decât ca la o zeitate îndepărtată, de existenţa căreia nici măcar nu era sigur. Dar războiul l-a făcut să gândească altfel.
Când Andrews a început să depene povestea, m-am simţit ca și cum aș fi fost așezată pe marginea patului, alături de Charles și Mary, așteptând cu nerăbdare detaliile, gata să mă las purtată într-o călătorie în timp. Andrews își începe povestea cu William Miller, un fermier care fusese căpitan în armata Statelor Unite în timpul Războiului din 1812. După ce a supravieţuit miraculos bătăliei de la Plattsburg, îl vedem pe Miller întorcându-se acasă un om schimbat. Până atunci nu se gândise la Dumnezeu decât ca la o zeitate îndepărtată, de existenţa căreia nici măcar nu era sigur. Dar războiul l-a făcut să gândească altfel.
La cârciumă, în jurul unei halbe de bere, prietenii îl ridiculizează: „Cum rămâne cu bărbaţii și băieţii care au murit în jurul tău? A fost mâna lui Dumnezeu cea care i-a dus la mormânt? (…) Biblia este un basm străvechi. Nu ai nicio dovadă a autenticităţii ei.” Deși nu putea răspunde la întrebările lor, nu putea nega nici ceea ce a trăit. „Ambele puncte de vedere au nevoie de un salt al credinţei și ambele au nevoie să fie cercetate cu atenţie”, răspundea Miller.
Cu această convingere, Miller a pornit în căutarea răspunsurilor la întrebările sale. A început să studieze Biblia și a căpătat un interes deosebit pentru profeţii și pentru revenirea lui Iisus. A făcut calcule și a descoperit că Iisus Se va întoarce în numai câţiva ani. Pentru mult timp, a ezitat să împărtășească altora descoperirile sale, temându-se că s-ar putea înșela și fiind preocupat de părerile celorlalţi. Dar familia lui a crezut că are dreptate și l-a încurajat să răspândească veștile bune pe care le descoperise.
Joshua Himes, viitor redactor al revistei Semnele timpului (da, este vorba chiar de revista pe care o citești acum), a avut și el încredere în calculele lui Miller și a contribuit la răspândirea mesajului prin broșuri, întâlniri și predici. Se estimează că a distribuit peste cinci milioane de broșuri pe tot teritoriul Statelor Unite. Băieţii care vindeau ziare alergau pe străzi strigând: „Luaţi ziarul! Citiţi totul despre întoarcerea lui Hristos!” Deși mulţi au gândit că Miller crede o amăgire, el a convins aproape 100.000 de oameni (printre care baptiști, metodiști și prezbiterieni) că Iisus va reveni în perioada pe care o descoperise el.
Oamenii și-au vândut proprietăţile, și-au abandonat culturile, au renunţat la locurile de muncă și au donat bani pentru ca vestea venirii lui Iisus să ajungă la cât mai mulţi.
Filmul arată că acea perioadă a fost una de mari convulsii în societatea americană. Comunităţile erau divizate și multe familii se destrămau. Pentru mulţi, mesajul lui Miller a fost unul de speranţă, după care tânjeau de mult timp. Oamenii și-au vândut proprietăţile, și-au abandonat culturile, au renunţat la locurile de muncă și au donat bani pentru ca vestea venirii lui Iisus să ajungă la cât mai mulţi. Mii de oameni care nu se gândiseră niciodată la Biblie s-au întrebat dacă mesajul ei ar putea fi totuși adevărat.
După mai multe predicţii eșuate, ziua de 22 octombrie 1844 a fost aleasă în cele din urmă ca dată definitivă a revenirii lui Iisus. Pe măsură ce ziua se apropia, așteptarea oamenilor era tot mai înfrigurată. Dar miezul nopţii a bătut, 22 octombrie a trecut și nimic nu s-a întâmplat. David Holland, profesor de istorie religioasă la Harvard Divinity School, declara: „Devastarea de care au fost cuprinși este greu de descris: bărbaţi maturi plângând ca niște copii și oameni profund traumatizaţi de această dezamăgire, punând la îndoială existenţa lui Dumnezeu, valabilitatea Bibliei, toate aceste ancore de care fuseseră legaţi și fără de care nu mai erau ei înșiși.”
Noi începuturi
Chiar dacă nu sunt multe filme care să aibă un final nefericit, nu eram sigură cum va fi prezentată încercarea credincioșilor de a-și reveni din Marea Dezamăgire. Iar aici regizorii au prezentat un tablou realist, zugrăvind dezamăgirea care urmează după ce speranţe puternice au fost spulberate. Zdrobiţi de așteptările lor neîmplinite, mulţi și-au abandonat complet credinţa.
Cu toate acestea, pentru alţii, acesta a fost doar începutul poveștii. Au fost bărbaţi și femei care au văzut în această greșeală o oportunitate de a-și corecta gândirea și de a cerceta în profunzime ceea ce avea Biblia de spus pe acest subiect. Făcând acest lucru, ei au descoperit adevăruri biblice frumoase, respectate de adventiștii de ziua a șaptea până în ziua de azi. Unul dintre acestea a fost invitaţia făcută de Iisus de a ne odihni în fiecare sâmbătă. Păzirea Sabatului este astăzi redescoperită și îmbrăţișată de mulţi creștini din întreaga lume. Ei au dobândit, de asemenea, perspective noi cu privire la a doua venire a lui Iisus, precum și la ceea ce se întâmplă atunci când murim. Cu timpul, grupul de așteptători ai lui Iisus a devenit mai numeros și și-a cristalizat convingerile. În cele din urmă, ei au decis să se numească „adventiști de ziua a șaptea”. Astăzi, există peste 95.000 de biserici adventiste și peste 22 de milioane de adventiști în întreaga lume.
Filmul The Hopeful spune povestea adevărată a unui grup de oameni care au trecut peste dezamăgiri cu demnitate, cu umilinţă și, bineînţeles, cu speranţă, chiar și în faţa batjocurii, confuziei și durerii. Pe măsură ce am urmărit desfășurarea evenimentelor, personajele mi-au insuflat dorinţa de a reacţiona în mod similar în faţa viitoarelor suferinţe pe care le voi trăi.
Cred că vom întâlni multe predicţii false înainte ca Iisus să Se întoarcă și să ne ia acasă. De asemenea, vom avea parte de mult mai multă disperare înainte să vină acel moment. Dar acest film ilustrează modul în care creșterea și transformarea pot apărea chiar și din cele mai mari dezamăgiri. Sau, după cum spune regizorul Kyle Portbury, The Hopeful ne invită să „ne imaginăm modul în care speranţa poate schimba lumea”. Iar acesta este un obiectiv pentru care merită să luptăm cu toţii.
Zanita Fletcher este life coach, scriitoare și editor asistent la revista Semnele timpului Australia. Ea scrie din Gold Coast, Queensland, Australia. O versiune a acestui articol a apărut iniţial pe site-ul Signs of the Times Australia.