Nicio scenă care Îl înfăţișează pe Isus nou-născut nu e completă fără îngeri.
În decorurile și imaginile tradiţionale, fie că sunt veseli sau serioși, îmbrăcaţi în aur sau în lumină, îngerii sunt foarte ușor de recunoscut după aripile mari pe care le poartă în spate, după hainele lungi și albe și după coroniţa de slavă ce plutește suav deasupra capului lor. Aproape că nici nu ne putem închipui altfel un înger. Poate că tocmai de aceea Andrei Pleșu începe pledoaria sa despre îngeri spunând că nu a întâlnit niciunul până acum[1].
În scenele biblice legate de nașterea lui Isus îngerii apar în mod explicit de mai multe ori. Despre Iosif se spune că a primit de trei ori mesaje din partea lui Dumnezeu printr-un înger și de fiecare dată în același mod: „într-un vis” (vezi Matei 1:20; 2:13,19). Nu ni se oferă detalii despre înfăţișarea îngerului, dar știm că Iosif, atunci când l-a văzut în vis, l-a recunoscut și i-a acceptat mesajul, chiar dacă acesta era dincolo de puterea lui de înţelegere.
Îngerul vestirii
În relatările evanghelistului Luca, un singur înger este trimis să aducă un mesaj important: mai întâi lui Zaharia, preotul, și apoi Mariei, care pe vremea aceea era doar logodită cu Iosif.
Pe când Zaharia slujea în Templu, în prima încăpere a acestuia, i s-a arătat „un înger al Domnului” (Luca 1:11). Nu ni se spune nimic despre aripi, despre vreo aură de slavă sau despre haine albe, ci doar că, în prezenţa lui, preotul s-a înspăimântat și aproape a încremenit de frică. Pentru a-și întări mesajul transmis lui Zaharia, care se arăta destul de neîncrezător la vestea că rugăciunea îi fusese ascultată, îngerul a făcut un lucru mai puţin obișnuit – s-a prezentat: „Eu sunt Gavril, care stau înaintea lui Dumnezeu” (Luca 1:19). Pare paradoxal că preotul care a intrat în Templu să ceară mila lui Dumnezeu asupra poporului s-a îndoit că ea putea veni și asupra sa. Nici chiar destăinuirea identităţii îngerului și a poziţiei sale deosebite nu l-a convins pe Zaharia că ceea ce vedea și auzea era adevărat. Astfel, îngerul a fost nevoit să îi dea un semn, pe care să nu îl uite nici el, nici cei apropiaţi lui: „[V]ei fi mut și nu vei putea vorbi, până în ziua când se vor întâmpla aceste lucruri” (Luca 1:20).
Același înger o vizitează pe Maria câteva luni mai târziu. De data aceasta nu simte nevoia să se prezinte, dar autorul inspirat ne spune de la început că este îngerul Gavril. Îngerul salută politicos și îi spune Mariei că i s-a făcut mare har, un har care avea să îi aducă bucurie și umilinţă, durere și împlinire, lacrimi de durere și de fericire. Iar Maria, care nu mai văzuse niciodată un înger, a crezut cuvintele lui cu o modestie impresionantă: „Iată roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!” (Luca 1:38).
Nu este totuși prima ocazia în care aflăm despre un înger cu acest nume. În cartea lui Daniel se vorbește despre „omul Gavril” (Daniel 9:21), ceea ce ne ajută să înţelegem că fiinţa cerească nu avea nici aripile și nici coroana de lumină cu care l-au accesorizat pictorii bisericești din Evul Mediu și până astăzi.
Și ar fi nedrept să uităm că ultima arătare a îngerilor din tabloul nașterii lui Isus a fost într-o noapte, pe dealurile tăcute ale Betleemului. De data aceasta nu unei singure persoane, ci mai multor păstori care „făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor” (Luca 2:8). Păstorii vor beneficia însă nu doar de privilegiul de a vedea și de a auzi un înger, ci și de o reprezentaţie cum nu a mai fost alta în istoria lumii – „împreună cu îngerul s-a unit o mulţime de oaste cerească, lăudându-L pe Dumnezeu” (Luca 2:13). Cuvintele sunt prea sărace pentru a descrie măreţia unui asemenea imn, pe care păstorii aceia anonimi au avut privilegiul să-l asculte.
Cred că nu greșim dacă presupunem că în toate aceste tablouri a fost probabil același înger: cel care stă „înaintea Domnului”, așa cum stătuse pe vremuri Lucifer, și căruia i s-a încredinţat onoarea de a anunţa în lume venirea lui Mesia cel așteptat de veacuri.
Îngerii speranţei
Deși nu ne este ușor, ne putem închipui mirarea, teama sau entuziasmul celor care au avut privilegiul să îl întâlnească personal pe îngerul care stă cel mai aproape de tronul lui Dumnezeu. Dar oare cum a fost pentru înger interacţiunea cu oamenii?
Poate că a fost încântat de credinţa lui Iosif, a Mariei sau a păstorilor; poate a fost surprins de necredinţa lui Zaharia sau de faptul că, deși el și tovarășii lui ar fi putut cânta pentru toţi locuitorii Betleemului, doar niște păstori simpli au fost pregătiţi să îi asculte și să meargă acolo unde au fost trimiși.
Biblia prezintă îngerii ca „duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moșteni mântuirea” (Evrei 1:14), având capacităţi care depășesc orice ne-am putea imagina sau am putea cunoaște. Totuși, în interacţiunea cu oamenii, ei au refuzat orice formă de închinare, spunând că sunt „împreună-slujitori” (Apocalipsa 19:10; 22:9) cu oamenii; tocmai de aceea toată închinarea I se cuvine doar lui Dumnezeu.
În Biblie imaginea îngerilor este atât de comună, încât unii au ajuns să îi găzduiască „fără să știe” (Evrei 13:2). Acest fapt sugerează – ca să îi parafrazăm pe antici – că nu aripile îi fac pe îngeri să fie ceea ce sunt, ci relaţia lor cu Dumnezeu și misiunea pe care El le-a încredinţat-o pentru noi.
Istoria îngerului Gavril (sau Gabriel, cum este tradus în versiunile mai noi ale Bibliei) nu este despre el – nici despre puterile sale incredibile, nici despre capacitatea sa de a convinge –, ci despre un Dumnezeu care l-a trimis pe cel mai important dintre slujitorii Săi cerești să le aducă un mesaj de speranţă celor mai umili dintre oameni. Iar oamenii aceștia care „n-au mai putut de bucurie” (Matei 2:10)[2] l-au crezut și au dus mai departe slava și pacea pe care, în ziua aceea, cerul ar fi vrut să o toarne peste inimile tuturor.
Deși în anumite pasaje ale Bibliei găsim fiinţe cerești cu două sau chiar cu șase aripi, despre niciunul din îngerii care au venit să le aducă mesaje oamenilor nu ni se spune că ar fi avut aripi. Și nici nu ar fi avut nevoie de ele, pentru că ei se puteau deplasa și altfel. De exemplu, despre îngerul venit să anunţe nașterea lui Samson se spune: „Pe când flacără se suia de pe altar spre cer, Îngerul Domnului S-a suit în flacăra altarului. […] Atunci Manoah a înţeles că este Îngerul Domnului” (Judecătorii 13:20-21). Andrei Pleșu avea dreptate când observa: „Ca simboluri ale proximităţii divine, îngerii sunt «mediul» privilegiat al revelaţiei, «instrumentele» manifestării divine. […] Îngerii stau aproape de Dumnezeu și pentru că sunt singurele fiinţe create care suportă apropierea lui Dumnezeu. […] Dar îngerul este și «imediata vecinătate» a omului. El e «prietenul său ceresc», pedagogul său neobosit, ghidul și protectorul său. «Îngerul păzitor» se străduiește să contrabalanseze prin «inducţia» sa discretă «seducţia» brutală a demonului.”[3] Această apropiere nu înlocuiește mijlocirea lui Hristos și nici lucrarea tainică a Duhul Sfânt, ci le aduce aproape de oamenii care au atâta nevoie de iertare și de călăuzire – nu în locul lui Dumnezeu, ci la porunca Lui.
Tocmai de aceea mă întreb nu dacă am văzut vreodată un înger, ci dacă l-am recunoscut de fiecare dată când l-am întâlnit. Știu sigur însă că el nu ne-a confundat niciodată.
Adrian Neagu ne invită într-o călătorie în lumea nașterii lui Isus alături de îngerul care a vestit venirea Lui pentru a înţelege în profunzime misiunea îngerilor și rolul lor în împlinirea planului divin.