Poate că nu ţi-ai dat seama, dar suferinţa ta face parte dintr-o mare dramă care se desfășoară de milenii pe scena lumii noastre.
Dacă Dumnezeu este personajul bun din Biblie, iar Satana, chipul răului, de ce atât de mulţi Îl învinuiesc pe Dumnezeu pentru durerea și suferinţa din lume? Chiar și creștinii devotaţi își abandonează uneori credinţa după o tragedie – deși ai crede că tocmai aceste momente ar trebui să le alimenteze revolta faţă de Satana și să le întărească nădejdea într-o lume în care nu va mai exista durere. Biblia susţine că Dumnezeu este atotputernic, atotștiutor și plin de iubire. Cu toate acestea, ateii (și uneori chiar și credincioși îndureraţi) spun că, dacă ar exista, El ar opri suferinţa.
În 2015, comicul britanic Stephen Fry a dat glas acestei frământări în emisiunea The Meaning of Life, încercând să împace ideea de Dumnezeu iubitor cu realitatea răului. Întrebat ce I-ar spune lui Dumnezeu dacă L-ar întâlni în cer, Fry a răspuns fără ezitare: „I-aș spune: «Cancer osos la copii? Cum e posibil așa ceva? Cum îndrăznești să creezi o lume în care există atâta suferinţă, fără ca noi să fim vinovaţi!? De ce aș respecta un Dumnezeu capricios, meschin și nechibzuit, care a plămădit o lume în care există atât de multă nedreptate și durere?»”.
Revolta lui Fry pare la prima vedere pe deplin justificată, dacă ne gândim la suferinţa care ne înconjoară. Cu toţii tânjim după o lume fără suferinţă. Totuși de ce nu există o asemenea lume, dacă există cu adevărat un Dumnezeu atotputernic și iubitor? Deși indignarea lui Fry pare legitimă, în afirmaţia sa se strecoară o eroare fundamentală. Biblia susţine că Dumnezeu a creat lumea desăvârșită. În al treilea capitol al Genezei, după încheierea creaţiei, Satana tulbură această armonie. Prin urmare, vina pentru toată durerea pe care o trăim este atribuită altcuiva decât adevăratului vinovat.
Dar putem să aruncăm toată vina pe diavol și să considerăm că problema originii suferinţei a fost rezolvată? Cineva ar putea întreba: „Dar nu Dumnezeu l-a creat pe Satana?” Dacă dăm credit relatării biblice, răspunsul este, desigur, afirmativ.
De ce l-a creat Dumnezeu pe Satana?
Satana – sau Lucifer, cum l-a chemat la început – fusese cândva cel mai strălucitor dintre îngeri. Dar, după ce a ales mândria și răzvrătirea în locul legii iubirii, a reușit să înșele o treime din oastea cerească și, alungat pe pământ, a semănat răzvrătirea chiar în curtea noastră. Dacă este adevărat că știa toate acestea dinainte, de ce a ales Dumnezeu să-l creeze pe Lucifer?
Dacă universul este plin de fiinţe create de Dumnezeu, atunci era aproape inevitabil ca, în absenţa lui Lucifer, altcineva să fi fost, mai devreme sau mai târziu, primul care să se răzvrătească. Iar dacă Dumnezeu, știind că Lucifer va alege ura, ar fi decis să nu-l creeze, ar fi trebuit să procedeze la fel și cu următorul care putea face aceeași alegere. Și cu următorul. Și tot așa. În cele din urmă, dacă acești potenţiali rebeli nu ar fi fost creaţi, universul ar fi rămas populat doar cu fiinţe care-L iubesc pe Dumnezeu – nu pentru că au ales să-L iubească, ci pentru că orice posibilitate de a te abate a fost înlăturată.
Atunci, de ce un Dumnezeu atotputernic și iubitor l-ar crea pe Lucifer, știind ce necazuri va aduce? Răspunsul este unul singur: iubirea.
Ce legătură are iubirea cu suferinţa?
Iubirea adevărată nu poate exista fără libertate; fără ea, iubirea devine doar o aparenţă. Gândește-te la ce fel de copii ţi-ai dori! Copii care te iubesc fiindcă sunt programaţi genetic să te iubească și nu pot alege altfel? Care te vor iubi atâta timp cât le oferi tot ce își doresc? Care te iubesc din teamă, de frica de ceea ce li s-ar putea întâmpla dacă nu te iubesc? Pentru că le-a spus cineva să te iubească și ei se supun, dar nu s-au gândit singuri la asta? Sau pentru că înţeleg cu adevărat iubirea ta, o preţuiesc și din acest motiv aleg în mod liber să te iubească la rândul lor?
Fără libertatea de a spune „nu”, nu există nici libertatea de a spune „da”.
Cei mai mulţi ar admite că ultima variantă este singura autentică. Asemenea nouă, Dumnezeul Bibliei dorește o iubire venită din inimă. Dar o asemenea iubire nu poate exista fără posibilitatea refuzului; fără libertatea de a spune „nu”, nu există nici libertatea de a spune „da”.
Este important să înţelegem că ideea de „atotputernicie” nu înseamnă că Dumnezeu poate face contradicţiile logice să fie adevărate. Cu alte cuvinte, El nu poate crea un cerc pătrat și nici nu poate în același timp să existe și să nu existe. În același fel, nu poate exista iubire într-un univers în care nu există și libertatea de a urî; aceasta ar fi o contradicţie în sine, nu o limită a puterii divine. Iar dacă aruncăm toată vina pe Lucifer (care și-a folosit libertatea pentru a alege răzvrătirea), atunci suntem conduși inevitabil spre următoarea mare întrebare.
De ce nu îl ucide Dumnezeu pe Satana?
Dumnezeu trebuie să permită existenţa fiinţelor cu adevărat libere, capabile atât de iubire, cât și de revoltă. Dar când una dintre ele începe să provoace suferinţă, de ce nu o îndepărtează pur și simplu, curăţând universul de orice problemă?
Dacă Dumnezeu l-ar fi lovit pe Lucifer imediat ce acesta a adus acuzaţii nefondate la adresa modului Său de guvernare, universul ar fi rămas cu ecoul îndoielii și al speculaţiei: „Poate că Lucifer a avut dreptate; Dumnezeu este prea autoritar.” Sau: „Ce ascunde Dumnezeu, dacă reduce la tăcere atât de repede pe cel care Îl contestă?”
Într-un asemenea scenariu, multe fiinţe ar ajunge să iubească și să asculte din teama de ceea ce li s-ar întâmpla dacă nu ar asculta. Altele ar putea ajunge să creadă că minciunile lui Lucifer au avut un sâmbure de adevăr. Până la urmă, nu ar avea nicio dovadă cu privire la ce s-ar fi întâmplat dacă Lucifer și-ar fi dus la capăt revolta – ar fi doar cuvântul lui Satana împotriva cuvântului lui Dumnezeu.
Dar Dumnezeu nu a ales acest drum. I-a oferit lui Lucifer libertatea deplină, chiar libertatea de a-și expune viziunea unei existenţe fără El. Astfel a avut loc o demonstraţie vie pentru întregul univers, în care fiecare să poată decide dacă acuzaţiile lui Lucifer au fost întemeiate și dacă o lume fără legile iubirii lui Dumnezeu ar fi mai bună sau mai liberă. Ceea ce trăim acum este chiar această demonstraţie.
Cât mai durează până se termină suferinţa?
Suferinţa din lumea noastră este reală și profundă, însă nu este zadarnică. Pe măsură ce istoria se derulează, iar acuzaţiile la adresa lui Dumnezeu se dovedesc false, Satana va ajunge în sfârșit la ziua în care limita răbdării divine va fi atinsă, iar el va fi nimicit. Biblia spune că toate lucrurile vor fi făcute noi, că suferinţa va dispărea, iar cei care aleg această viaţă reînnoită vor fi răsplătiţi din belșug, pentru veșnicie, după ce au trecut printr-o încercare scurtă, dar intensă. Răul va pieri, iar suferinţa va deveni o amintire.
De mii de ani există suferinţe îngrozitoare în lume. Dacă toate acestea sunt doar un experiment limitat, menit să arate cât de rău este răul, întrebarea rămâne: Cât mai trebuie să dureze suferinţa noastră până când universul să se convingă că Lucifer a greșit și Dumnezeu a avut dreptate? Cu siguranţă, demonstraţia supremă a urii lui Satana și a iubirii lui Dumnezeu pentru noi a avut loc atunci când Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, Iisus, pe pământ, iar Satana a orchestrat moartea Lui. Totuși au trecut mai bine de 2.000 de ani de atunci, iar suferinţa continuă.
Rămâne încrederea că Dumnezeu, care cunoaște infinit mai mult decât cunoaștem noi, știe când „destul” înseamnă cu adevărat destul.
Dumnezeu nu a dezvăluit data exactă pentru sfârșitul acestei încercări, dar rămâne încrederea că Dumnezeu, care cunoaște infinit mai mult decât cunoaștem noi, știe când „destul” înseamnă cu adevărat destul. Dacă suferinţa a apărut prima dată într-un mediu perfect, ea ar putea reapărea; de aceea, această „demonstraţie” trebuie să fie completă, pentru a-i convinge pe cei care au îndoieli că Dumnezeu este cu adevărat iubire și că merită iubirea noastră. Viaţa de acum, cu toată durerea ei, este doar o clipă în comparaţie cu veșnicia fără suferinţă care urmează.
Până atunci, rămâne chemarea de a privi la iubirea Celui care a creat lumea perfectă de la început și promite că va reface tot ce a fost pierdut și-i va răsplăti dincolo de imaginabil pe cei care suferă acum, dar își păstrează încrederea în El.
Scott Wegener scrie din Wahroonga, Sydney. Este pasionat de observarea păsărilor, de arta dramatică, de închinare și creativitate. O versiune a acestui articol a apărut iniţial pe site-ul Signs of the Times Australia.