Sunt momente când mă întreb cum aș arăta dacă aș semăna mai mult cu Iisus. Și, mai ales, cum ar proceda El în situaţia în care mă aflu. Trebuie să admit că aceste întrebări mă pun uneori în încurcătură.
Ar fi mult mai simplu să îmi spună Iisus direct cum să abordez unele situaţii pe care le traversez. Dar, aparent, El nu spune nimic. Îmi oferă libertatea de a fi eu însumi și de a acţiona conform liberului-arbitru.
Când eram copil, mama îmi povestea Evanghelia după Matei, și încă de atunci am fost fascinat de siguranţa pe care o manifesta Iisus în fiecare interacţiune. Mă bulversa maturitatea Lui, evidentă încă de la 12 ani, și convingerile teologice și filozofice pe care le afișa în dialogurile cu fariseii, cu saducheii și cu preoţii cei mai de seamă.
Mai târziu, am fost impresionat de modul în care Și-a selectat ucenicii. Sigur, ferm, fără insistenţe inadecvate, selectiv, dar totodată inclusiv. A ales oameni cu talanţi diferiţi, aparţinând unor pături sociale diferite, unii cu un caracter frumos, alţii cu vicii și defecte. Unii loiali…, alţii trădători. Dispoziţia Lui de a alege oameni diferiţi, cu trăsături diferite, cu imperfecţiuni, îmi arată că Iisus nu caută perfecţiunea, ci inimile deschise.
Cuvântul care S-a întrupat
Personalitatea unui Dumnezeu care a ales să ia chip de om și să locuiască printre noi (Ioan 1:14), așa cum spune Biblia, nu poate decât să ne uimească. De altfel, nașterea Lui a împărţit istoria în două mari segmente: înainte și după Hristos.
Personalitatea Lui, așa cum am perceput-o eu din Evanghelii, se leagă de o sintagmă care mi-a rămas întipărită în memorie. Este strigătul lui Iisus de pe cruce: „Eli, Eli, lama sabactani?” („Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” [Matei 27:46]). Aveam doar 6 ani când am reprodus prima dată aceste cuvinte ale lui Iisus. Nu le înţelegeam cu adevărat; știam doar cum se traduc ele în limba română.
Ani mai târziu, am realizat că această întrebare a lui Iisus era și expresia unei căutări profunde. Atunci am înţeles că lipsa întrebărilor sau a introspecţiei nu este o virtute. Mai degrabă, lui Dumnezeu îi place să Îl caut cu toată puterea, onestitatea și inima mea, tocmai pentru a primi răspuns la neclarităţile sufletului meu. Chiar dacă traversez momente de încercare, dubii sau neputinţă, El rămâne neschimbat, cu aceeași dispoziţie pentru dialog și revelaţie.
Sunt impresionat că Iisus nu a oferit soluţii rigide și imediate pentru fiecare problemă concretă, ci a lăsat ca învăţăturile Lui să fie un ghid viu, aplicabil în funcţie de context și de inima fiecărei persoane. Această abordare nu relativizează adevărul, ci subliniază importanţa discernământului și a unei căutări sincere. Chiar dacă uneori pare că lasă loc pentru îndoieli sau întrebări fără răspuns direct, esenţa rămâne clară: adevărul lui Dumnezeu li se descoperă celor care îl caută cu inimă deschisă.
Dar poate că tocmai aici se află înţelepciunea Lui, pentru că mă încurajează să gândesc, să aleg, să acţionez dintr-o înţelegere profundă a iubirii și a adevărului, în loc să primesc o listă de „comenzi” clare. De fapt, cred că Iisus mă îndeamnă să dezvolt o relaţie personală și autentică cu Dumnezeu, să învăţ să discern ce este drept, bun și adevărat în fiecare situaţie.
În adevăr și dragoste
Sunt fascinat de modul în care El a știut să transmită adevărul, adaptându-Se la interlocutor, fără
răspunsuri politicianiste sau ascunzișuri, fără viclenie sau lașitate. Întotdeauna Își asuma public punctul de vedere – onest, dar înţelept; ferm, dar totodată blând; exigent, dar iubitor; modest, și totuși demn. Aceste aparente paradoxuri îmi sunt lecţii valoroase și astăzi. E un model spre care tind zilnic.
Un alt moment care mă intrigă este mijlocirea lui Iisus pentru cei care I-au făcut rău. În cea mai tensionată clipă a întrupării Sale, când toate păcatele omenirii atârnau greu, părăsit de toţi cei dragi și luptându-se pentru fiecare respiraţie, Iisus a strigat spre Dumnezeu: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!” (Luca 23:34). Ce altă dovadă de abnegaţie și dragoste aș mai putea aștepta de la Cel care, în timp ce este străpuns pentru păcatele mele, mijlocește înaintea lui Dumnezeu pentru mine?
Prin rugăciunea Lui, Iisus îmi resetează priorităţile și valorile personale. Îmi arată că empatia este mai puternică decât ignoranţa, blândeţea este superioară cruzimii, iar ura capitulează rușinos în faţa dragostei. El a trăit umanitatea în toată complexitatea ei, cu durerile, îndoielile și singurătatea ei, dar totodată cu o iubire și o compasiune de neimaginat.
În tumultul vieţii, El este Dumnezeul care mă înţelege – îmi cunoaște fragilitatea, tendinţa de răzbunare, înclinaţia spre rău și nesfârșitele întrebări despre dreptate, atât de sfredelitoare într-o lume profund nedreaptă. Iar eu înţeleg, în sfârșit, că doar privind chipul lui Iisus reușesc să îl întregesc pe al meu.
Adriel Răducan vorbește despre felul în care L-a descoperit pe Iisus în Evanghelii, deslușind noi semnificaţii în cuvintele și acţiunile Sale și urmărind modul în care acestea contribuie la modelarea vieţii lui spirituale.