Site icon Semnele timpului

Pacienţii credincioşi răspund mai bine la tratamentele psihiatrice

„Am descoperit că pacienţii mai credincioşi aveau rezultate mai bune în urma tratamentelor, simţindu-se mai bine cu propria persoană şi suferind mai puţin de depresii şi stări de anxietate", a declarat David Rosmarin, profesor de psihiatrie la Harvard Medical School, citat de Agerpres.

Studiul a cuprins un experiment în cadrul căruia pacienţii şi-au cotat încrederea în Dumnezeu şi în reuşita tratamentului, pe o scară de la 1 la 5, înainte şi după tratament. Pacienţii care au susţinut că au mai mult decât „o mică" credinţă în Dumnezeu aveau o şansă de două ori mai mare de a răspunde pozitiv la tratamentul administrat, conform lui Rosmarin.

„Încrederea în Dumnezeu poate facilita încrederea în tratament. Pacienţii care aveau mai multă credinţă într-o forţă superioară aveau şi mai multă credinţă în efectele tratamentului. Ei au fost de la început optimişti cu privire la tratament şi au crezut că îi va ajuta", a subliniat profesorul.

Exit mobile version