Etichetă: psihiatrie

Despre depresie, fără prejudecăţi | cu Ovidiu Balaban-Popa

Atunci când pare că mintea noastră se află în război cu ea însăși, avem nevoie să ne adunăm toţi aliaţii care ne pot sta la dispoziţie.

Mai mult decât un creier într-un borcan

Scriitorul Michael Paterniti este omul care a străbătut America de pe o coastă pe alta, ducând în portbagajul unui Buick închiriat creierul lui Albert Einstein, într-un borcan. Ziaristul nu este singurul om care se poate lăuda cu această amintire, din anul 1997, căci pe scaunul din dreapta lui se afla Thomas Harvey, medicul autopsier care...

La baza unei crime comise în numele religiei

În fotografiile frumoase și în amintirile celor care i-au cunoscut, membrii familiei Buliga aveau o viaţă perfectă. Erau de zece ani în Brașov, părinţii aveau împreună o afacere care le mergea bine, iar copiii erau activi și la școală, și în afara ei. Nimic din portretul acesta al normalităţii nu putea să prevestească faptul că,...

Pediatrii americani: adolescenţii să fie testaţi anual pentru depresie

Academia Americană de Pediatrie și-a actualizat recomandările privind evaluarea psihologică a adolescenţilor, pentru a putea depista din timp depresia. În prezent, 2 din 3 adolescenţi cu depresie nu primesc îngrijirea de care au nevoie pentru că nu sunt diagnosticaţi.

Credinţa în Dumnezeu poate influenţa tratamentul psihiatric

Credinţa în Dumnezeu poate influenţa pozitiv tratamentul împotriva unei tulburări psihice precum depresia sau anxietatea, arată un studiu publicat în Journal of Affective Disorders, citat de New York Times.

Pacienţii credincioşi răspund mai bine la tratamentele psihiatrice

Credinţa în Dumnezeu îi ajută pe pacienţii aflaţi sub tratamente psihiatrice pe termen scurt, arată un studiu efectuat în cadrul Harvard Medical School.

Centrele de plasament lovite de boli psihice

Zece la sută dintre copiii din centrele de plasament au fost internaţi în secţii de psihiatrie, într-un interval de un an şi jumătate, numărul mare al acestora (780) fiind cauzat şi de faptul că nu există suficienţi specialişti, iar internările se fac cu multă uşurinţă, potrivit unui raport Hope and Homes for Children.