Chiar dacă de 700 de ani ne aflăm într-un loc mult mai bun, știm că toate aceste secole nu au reușit să extirpe din natura umană instinctul persecuţiei.
Trei oameni, care au trăit pe parcursul a două secole, la îngemănarea celei mai lungi nopţi din istoria omenirii cu zorii chinuitor de domoli ai unei dimineţi așteptate ca o gură de aer de cel pierdut în adâncuri. Trei oameni, care aprindeau speranţa mai puternic decât flăcările care i-au mistuit pe doi dintre ei.
„Niciun alt om din Evul Mediu, poate cu excepţia lui Marsiglius din Padova, nu a mai fost atât de independent în gândire și atât de neînfricat în afirmaţii precum John Wyclif (d. 1384, n. red.) și niciun lider al bisericii din istoria creștinismului, nici măcar Luther, nu a fost mai fără milă în atacurile asupra ordinii existente a bisericii sau mai fără compromis în șarjele sale pe tema neajunsurilor papalităţii.“[1] „Aproape toate doctrinele distinctive ale teologiei medievale au fost fie puse la îndoială, fie negate pe deplin de Wyclif.“[2]
Englezul Wycliffe este primul care a ridicat vocea încă din secolul al XIV-lea, iar glasul său nu a avut nimic din timiditatea celui care vorbește primul. A fost primul și la forţa argumentelor, și la determinarea și claritatea revendicării libertăţii pentru fiecare suflet.
***
„La fel de importantă precum influenţa lui Pavel asupra lui Luther și mai importantă decât influenţa lui Calvin asupra lui John Knox a fost influenţa lui Wyclif asupra lui Jan Hus.”[3] „Este discutabil dacă, în afară de patimile și moartea lui Iisus Hristos, progresul iluminării religioase și al libertăţii umane a mai fost susţinut vreodată atât de mult prin suferinţele sau moartea cuiva așa cum a fost susţinut prin moartea lui Hus“[4] (1369-1415).
Luther a fost influenţat de moartea lui Hus și de ultimele sale cuvinte, care profetizau că, deși o gâscă (hus în cehă înseamnă „gâscă“) avea să fie arsă, o lebădă avea să vină mai târziu și ea nu va mai putea fi oprită. Martin Luther a considerat că el trebuie să fie lebăda anunţată de Hus.
***
Probabil nu mulţi dintre cititorii traducerii King James a Bibliei în limba engleză știu că William Tyndale (1496-1536) este maestrul traducător care a dat forma celor mai multe dintre expresiile folosite în această versiune și îndrăgite de credincioșii anglofoni din ultimii 500 de ani. Tyndale a fost cel care, înainte să fie strangulat și ars pe rug, se ruga cu voce tare: „Doamne, deschide ochii regelui Angliei!“
În numai cinci ani de la moartea lui Tyndale, regele Henric al VIII-lea a permis ca Biblia tradusă în cea mai mare parte de Tyndale să ajungă în mâinile englezilor. Se împlinea visul lui Tyndale ca oamenii să aibă libertatea de a citi Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta avea să fi e primul pas pe o lungă cale a luptei pentru libertate de conștiinţă în Anglia și apoi în America, ce a culminat cu Legea Drepturilor (Bill of Rights) – nume dat primelor zece amendamente din Constituţia americană. Cel de-al treilea, în mod memorabil, stabilea interdicţia ca statul să interfereze cu religia sau cu libertatea de conștiinţă.
***
Cu aceste prime licăriri ale speranţei, care promiteau că într-o zi întunericul ignoranţei și terorii impuse în numele lui Dumnezeu își va cunoaște sfârșitul, a început lungul drum al eliberării conștiinţei de sub poverile sub care fusese îngropată. După cum istoria a demonstrat, drumul a fost adesea descurajator și nebănuit de lung. Și, deși după 700 de ani ne aflăm într-un loc mult mai bun, știm că toate aceste secole nu au reușit să extirpe din natura umană instinctul persecuţiei. Și că nici nu vor reuși să o facă vreodată.
Ce ne revine este să continuăm să facem tot ce ţine de noi, prin rememorarea istoriei și a lecţiilor ei, prin educaţia morală, prin exersarea integrităţii și prin susţinerea drepturilor și libertăţilor individuale, pentru ca vechile coșmaruri din noaptea istoriei să nu ne poată prinde din nou în mrejele lor.
Și, pentru că Biblia vorbește profetic despre un timp din viitor când oamenii vor fi din nou persecutaţi din pricina credinţei lor (Apocalipsa 13:16-17), ne rămâne să ne străduim să nu ajungem de partea greșită a baricadei, ci de partea celor care au convingerea că Suveranul universului va pune într-un final capăt istoriei păcatului și va șterge pentru totdeauna din univers sursa unuia dintre cele mai inumane instincte ale noastre: instinctul persecuţiei.