martin luther

Protestul lui Luther nu s-a încheiat

În ianuarie 2014, într-un gest pe care site-ul catholic.org l-a numit istoric, Papa Francisc le-a trimis un mesaj de unitate, înregistrat cu telefonul mobil, liderilor charismatici și penticostali, care participau la o conferinţă organizată de Kenneth Copeland Ministries1.

Reunificarea luteranilor cu catolicii – o chestiune de timp și de răbdare

Se spune că de la dragoste la ură este un singur pas. De la ură la dragoste însă, nu prea numără nimeni. Împlinirea a 500 de ani de la începutul divorţului dramatic al lui Luther de Biserica Catolică este un prilej istoric pentru a rememora pașii parcurși de cele două biserici pe drumul unei reconcilieri neîmplinite încă.

Reforma protestantă, între obstinaţie și necesitate

Acum jumătate de mileniu, cuiul lui Luther a prins cele 95 de teze pe ușa catedralei din Wittenberg. În ce lumină se văd azi motivele care au dus la Reformă?

Luther și românii

„Fără un astfel de îndemn puternic din afară nu i-ar fi trăsnit prin cap niciunui preot român, simplu, naiv, orbește supus legilor și obiceiurilor bisericii sale strămoșești, cum au trebuit să fie toţi preoţii noștri pe atunci – să facă așa una ne mai făcută: să profaneze Scriptura prin încercarea sa nelegiuită de a o traduce în limba vulgară românească.”[1]

Reforma – adevărata faţă a creștinismului

Marea Reformă nu a fost o simplă schismă în interiorul creștinismului occidental, nu a fost doar o mișcare religioasă și politică, deși toate acestea sunt descrieri corecte, complementare. Reforma protestantă, cu spiritul și principiile ei specifice, a fost înainte de toate o întoarcere la adevăratele surse și valori ale creștinismului – o tentativă de restaurare.

Luther și Calvin. Între dorinţe și realizări

Acum 500 de ani, o mână de oameni au schimbat felul în care fusese înţeles și practicat creștinismul timp de mai bine de un mileniu. Am putea încerca să ne imaginăm cum s-ar putea întâmpla acest lucru azi, dar nu am ajunge niciunde. Dacă revoluţiile ar putea fi anticipate, nu ar mai fi revoluţii. Iar oameni precum Martin Luther și Jean Calvin au fost revoluţionari în întreprinderea lor. Dar au fost ei eroi sau antieroi?

Obama marchează 500 de ani de la Reformă la Berlin

Fostul președinte american a fost primit ca „un star rock” la Berlin, unde, împreună, cu cancelara Angela Merkel a participat la ceremoniile de aniversare a 500 de ani de la Reforma Protestantă. Zeci de mii de oameni s-au adunat la Poarta Brandenburg pentru a-l auzi pe fostul președinte vorbind despre democraţie, egalitate și credinţă.

S-a împăcat Luther cu papa?

Pe 15 iunie s-au împlinit 496 de ani de la promulgarea de către papa Leon al X-lea a celebrei sale bule Exurge Domine (Ridică-te, Doamne!).

Vulcanul stă să erupă

Ianuarie, 1518. Papa Leon al X-lea[1] se ridicase greoi din jilţ ca să-l întâmpine pe nunţiul său Girolamo Aleandro, întors cu vești din Saxonia. Înainte de a rosti un cuvânt, acesta îi întinse papei o copie a celor 95 de teze ale lui Luther. Leon citi câteva articole de la început, apoi întoarse foaia și cercetă sfârșitul. „Care călugăr beat a mai scris și astea?” rosti el cu dezgust. Obosit, îi dădu secretarului foaia incriminatoare, cu menţiunea ca superiorul augustinilor să tranșeze chestiunea.

A crezut Martin Luther cu adevărat în Sola Scriptura?

Timp de zece ani, Luther a citit Biblia de două ori pe an. Prima lui Biblie era aşa de citită, încât el „cunoştea ce era pe fiecare pagină şi ştia unde putea fi găsit orice pasaj”[1]. Martin Luther este cel mai sonor nume în lista celor care au produs Reforma și au dus studierea Bibliei la un alt nivel.

Ce fel de biserică își doresc românii „din stradă”?

Protestele din ultimele zile i-au pus în încurcătură pe mulţi. Dacă mediul politic a fost răvășit, nici cel religios nu a scăpat de furtună. Chiar s-ar putea spune că asistăm la o premieră naţională. Protestele împotriva clasei politice nu sunt chiar o noutate, dar cele care încearcă să clatine vârful piramidei bisericii par să fie desprinse dintr-un thriller cu miză conspiraţionistă. Totuși, revolta din spaţiul public ascunde o întrebare: ce fel de biserică își doresc românii?

Are nevoie islamul de un Martin Luther?

Atacul din Paris a readus în dezbatere publică esenţa islamului. Este acesta predispus la violenţă? Deşi clericii musulmani insistă asupra faptului că islamul este o religie a păcii, compatibilitatea cu tiparul democraţiei occidentale pare să fie pus sub semnul întrebării. Prin urmare, ar putea fi viabilă o reformare a islamului după exemplul protestant?