Eram gata să sărim în mașina plină și să plecăm. Dar apoi am auzit vocea tatei: „Să ne rugăm!”, așa că ne-am strâns într-un cerc, ţinându-ne de mâini. Tata s-a rugat pentru călătorie și s-a rugat chiar și pentru mașina cu care urma să plecăm. Apoi, în timp ce mașina ieșea de pe alee și noi ne fluturam mâinile pentru a ne lua la revedere, l-au năpădit lacrimile.
Nu-mi pot aminti niciun moment de despărţire în care tata să nu se fi rugat și să nu fi lăcrimat. De fiecare data când vorbeam la telefon obișnuia să încheie cu cuvintele: „Te iubim și ne rugăm pentru tine în fiecare zi”. Sigur că l-am crezut întotdeauna – tata era un om al rugăciunii.
Dormeam atunci când a sunat telefonul, târziu în noapte, aducându-mi vestea de care mă temeam. Operaţia nu reușise. Medicii au făcut tot ce era omenește posibil, dar tata nu a putut fi salvat. El „doarme până va veni Iisus. În viaţă, a fost obișnuit să dăruiască, iar acest lucru continuă și în moarte, prin donarea de organe. Sperăm că va oferi o nouă șansă la viaţă altor pacienţi”, menţiona e-mailul pe care l-am primit în dimineaţa următoare. Întotdeauna am crezut că rugăciunile unui părinte sunt foarte valoroase în ochii unui Dumnezeu care este și Tată.
Faptul că știam că sunt „acoperită de rugăciune”, chiar și atunci când nu mă rugam pentru mine, mi-a dat un sentiment de siguranţă într-o lume plină de pericole – vizibile, dar și mai puţin vizibile, așa cum sunt cele din domeniul spiritual. Moartea unui părinte îţi dă un sentiment straniu de vulnerabilitate, mai ales atunci când ai avut un tată sau o mamă pentru care rugăciunea nu era un exerciţiu opţional, ci o experienţă transformatoare. Mă întrebam cine se va mai ruga pentru noi așa cum o făcea tata.
Faptul că știam că sunt „acoperită de rugăciune”, chiar și atunci când nu mă rugam pentru mine, mi-a dat un sentiment de siguranţă într-o lume plină de pericole.
Nu înţelegem cum (și poate nici măcar de ce) funcţionează rugăciunea de mijlocire. Pe lângă fiecare persoană binecuvântată cu cineva care se roagă pentru ea în mod regulat, există multe altele care par să nu aibă pe nimeni (cel puţin pe pământ) care să le învelească în această mantie protectoare a rugăciunii.
Este mângâietor însă faptul că nimeni nu rămâne fără un mijlocitor, după cum ne asigură apostolul Pavel: „Căci, pe când leviţii se făceau preoţi fără jurământ, Isus S-a făcut preot prin jurământul Celui ce I-a zis: «Domnul a jurat şi nu Se va căi: Tu eşti preot în veac după rânduiala lui Melhisedec» –, prin chiar faptul acesta, El s-a făcut chezaşul unui legământ mai bun. Mai mult, acolo au fost preoţi în mare număr, pentru că moartea îi împiedica să rămână pururea. Dar El, fiindcă rămâne «în veac», are o preoţie care nu poate trece de la unul la altul. De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei.
Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi şi înălţat mai presus de ceruri, care n-are nevoie, ca ceilalţi mari preoţi, să aducă jertfe în fiecare zi, întâi pentru păcatele sale şi apoi pentru păcatele norodului, căci lucrul acesta l-a făcut o dată pentru totdeauna, când S-a adus jertfă pe Sine Însuşi. În adevăr, Legea pune mari preoţi pe nişte oameni supuşi slăbiciunii, dar cuvântul jurământului, făcut după ce a fost dată Legea, pune pe Fiul, care este desăvârşit pentru veşnicie” (Evrei 7:21-28).
Iisus a devenit garantul unui legământ mai bun. Rolul preoţilor din seminţia lui Levi era limitat la perioada vieţii lor, dar, pentru că Iisus trăiește veșnic, preoţia Lui este permanentă.
Iisus a devenit garantul unui legământ mai bun.
Avem cele mai bune intenţii și promitem să ne rugăm pentru alţii, dar adesea suntem distrași sau prea ocupaţi sau ne uităm promisiunile. Chiar și „războinicii rugăciunii” renunţă în cele din urmă, deoarece moartea întrerupe șirul rugăciunilor lor arzătoare. Dar Iisus Hristos, Marele nostru Preot, trăiește veșnic pentru a mijloci pentru noi, neatins de niciuna dintre slăbiciunile care limitează muritorii. Mai mult, Duhul Sfânt amplifică rugăciunile noastre și mijlocește pentru noi în conformitate cu voia lui Dumnezeu (Romani 8:22-26).
Te simţi singur? Fără prieteni? Uitat sau trădat? Să nu uităm că nimeni nu trebuie să fie vulnerabil și că putem spune, împreună cu psalmistul: „Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile şi pământul” (Psalmul 121:2).
Cineva se roagă pentru tine.
Lisa M. Beardsley-Hardy este director al Departamentului Educaţie din cadrul Conferinţei Generale a Adventiștilor de Ziua a Șaptea și redactor-șef al revistei Dialogue. O versiune a acestui articol a apărut iniţial pe site-ul revistei Dialogue.