Nu este necesar să pui în conflict libertatea de conștiinţă a unui medic și decizia unei femei de a face o întrerupere de sarcină.
Într-un context în care în România se discută mai mult despre dilemele născute de subiectul avortului nu e înţelept și nici util să invoci perioada neagră a comunismului, în care multe femei mureau din pricina avorturilor autoprovocate, ca să presezi un medic să realizeze un chiuretaj împotriva conștiinţei sau a convingerilor sale religioase (urgenţele medicale de natură să pună în pericol imediat viaţa mamei reprezintă o speţă care trebuie discutată separat).
S-a argumentat adesea că avortul nu trebuie interzis de lege tocmai ca să nu se ajungă la situaţii precum cea din vremea comunismului. În același timp, tocmai pentru că, din orice parte l-ai privi, avortul înseamnă la rândul său întreruperea unei vieţi, este datoria mai întâi morală a statului, a bisericilor, a școlilor sau a organizaţiilor neguvernamentale să educe cu scopul de a deschid orizonturi: pentru a preîntâmpina apariţia sarcinilor nedorite sau pentru a ajuta o mamă să descopere de ce trebuie să păstreze un copil și, ulterior, pentru a o ajuta să-și crească copilul. Dacă cei ce au această datorie s-ar achita de ea ca de una dintre cele mai sacre datorii ale lor, cu siguranţă că s-ar observa o schimbare majoră a mentalităţilor și… a statisticilor.
Dar, dacă până la capătul drumului dificil al deciziei, o femeie nu a putut fi determinată să aleagă altfel și să renunţe la avort și dacă, pentru siguranţa vieţii ei, statul a creat un cadru legal în care să-i ofere asistenţa medicală necesară, lucrul acesta trebuie să se întâmple fără să fie călcată în picioare conștiinţa unor medici care cred în caracterul sacru al vieţii și disting încă de la concepţie existenţa unei noi fiinţe umane. Dacă sunt medici care, din motive de conștiinţă, nu pot face avorturi, atunci autorităţile au obligaţia să asigure existenţa specialiștilor dispuși să facă întreruperi de sarcină.
Etic, problema se rezolvă la fel de simplu precum sună fraza anterioară. Un stat care își respectă cetăţenii e un stat care le respectă tuturor drepturile legale sau morale și ia măsuri pentru ca toţi să aibă cadrul în care să trăiască fără asemenea limitări ilegitime.
Norel Iacob este redactorul-șef al revistelor Semnele Timpului și ST Network.
Citește și: Biserica, un monument al tăcerii în faţa avortului?
