Etichetă: viata
Privindu-ne în ochi propria moarte
„În filme, vezi adesea personaje care transmit un mesaj pe patul de moarte – cineva spune cu ultima suflare: «Te rog, spune-i lui Jim că îl iubesc.» Aceste lucruri mă fac să râd. N-am văzut niciodată așa ceva”, spune psihologul Lesley Fallowfield, subliniind discrepanţa dintre modul în care mor oamenii de obicei și percepţia eronată pe...
Nevoia de sens, masca de oxigen a vieţii
„Decât să te temi de moarte, mai bine te-ai teme de o viaţă nepotrivită.” (Bertolt Brecht)
De ce aș mai citi Biblia?
Când eram tânără, aș fi recomandat citirea Bibliei doar celor care aveau nevoie de o lectură care să îi ajute să adoarmă mai ușor. Altfel spus, nu mi se părea că aceasta era cea mai captivantă lectură, mai ales traducerea King James, singura versiune pe care o aveam la îndemână.
Care este scopul pentru care ne-a creat Dumnezeu?
Viaţa este un mister fascinant și o provocare continuă. Și totuși, de multe ori nu ne mulţumim cu o experimentare simplă a fenomenului vieţii.
În căutarea unui sens
În serialul de animaţie Familia Simpson (The Simpsons), în episodul Homer ereticul, Homer Simpson are o conversaţie cu Dumnezeu.
Redefinind imposibilul
Amestecul de sentimente prin care trece o familie atunci când așteaptă un copil este minunat și înfricoșător, deopotrivă.
Ce credea Iisus despre scopul vieţii?
Între 2008 și 2021, 379 de persoane au murit în accidente legate de selfie-uri. Intrat în obișnuinţă prin consumerism și reţele de socializare, acest cult al exhibării face parte dintr-un ciclu nefast al stimulării narcisice, fiind un indicator puternic al dorului nostru după valoare și, implicit, după sens.
Miracolul învierii mele
În anul 2022 nu am pierdut pe nimeni dintre cei foarte apropiaţi, totuși am simţit ca niciodată până acum că moartea se apropie într-un ritm neașteptat. Războiul care are loc la est de România, dar și vestea că suntem pe locul doi în lume la numărul de morţi la mia de locuitori1 m-au făcut să...
Viaţa, o călătorie în care Dumnezeu este Ghid și Prieten
Cu Dumnezeu alături, viaţa poate deveni o călătorie magnifică, impregnată de curaj, frumuseţe, demnitate și iubire.
Perspectiva
La început, învăţăm să mergem și să vorbim. Apoi, pentru tot restul vieţii, învăţăm să privim.
Respectul dizolvă falsele dileme
Nu este necesar să pui în conflict libertatea de conștiinţă a unui medic și decizia unei femei de a face o întrerupere de sarcină.
Cum învăţ să mă bucur cu adevărat de viaţă?
Nu-mi amintesc prea multe despre momentul acela. Îmi amintesc însă căldura lui și felul în care emana scop și spirit.
Nu ești un eșec | Doi pași înapoi, dar trei pași în faţă
Indiferent cine ești sau cum te simţi, nu ești un eșec. Asta, dacă nu cumva îţi permiţi ţie însuţi să fii unul. Dacă nu...
Scurtă, dar nu fără sens
De curând, la intrarea într-o librărie cu reputaţie, am zărit un afiș mare, pe care era promovată cartea unei autoare prin câteva cuvinte care, probabil, îi aparţineau. Citatul transmitea că viaţa este prea scurtă și periculoasă ca să-ţi refuzi vreo plăcere sau ca să fii altfel decât ești. Un truism, aproape două, și un sofism,...
Fărâme de lumină în beznă
Când a fost aproape, când i-am văzut pentru prima dată cu adevărat hidoșenia, am înţeles că nu o să mă obișnuiesc niciodată cu ea. Și, oricât am încercat, oricâtă speranţă am încercat să adun, nu am găsit în moarte nimic luminos sau care să mă inspire. Și știu că nu voi găsi niciodată, pentru că...
Între sala de clasă şi lumea reală
Ştiind că invitatul meu, John Satelmajer, ocupă o poziţie respectată în una dintre cele mai mari companii financiare din lume, PricewaterhouseCooper, mă aşteptam să spună că a învăţat în școlile cele mai bune. Şi, într-un fel, chiar a învăţat în şcolile cele mai bune. Care anume? Ce anume l-a format pentru reuşită în viaţă? Iată...
Experienţele din preajma morţii. Ce are de spus știinţa
Aproximativ 3% din populaţia Statelor Unite afirmă că a trecut printr-o experienţă în apropierea morţii, conform unui sondaj Gallup. Cercetătorii au încercat să găsească explicaţii pentru aceste experienţe misterioase trăite de oameni în starea numită „moarte clinică” sau în timpul episoadelor de durere fizică sau emoţională intensă.
Viaţa tinerilor din Gaza
„Oricum murim în Gaza. La fel de bine am putea muri împușcaţi.” Aceasta este reacţia multor tineri din Fâșia Gaza care decid să participe la protestele împotriva ocupaţiei israeliene, proteste care de la sfârșitul lunii martie și până în prezent au dus la moartea a 100 de palestinieni.
România mea – De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere
„Pe-un picior de plai,
Pe-o gură de rai,
Iată vin în cale,
Se cobor la vale,
Trei turme de miei,
Cu trei ciobănei.”
(balada populară „Mioriţa”)
Un portret al traiului în România
O mare parte din înţelegerea pe care o avem despre lumea în care trăim este formată din impresii și experienţe, ale noastre și ale altora. Operăm foarte des cu zvonuri, bârfe și incidente pe care ajungem să le generalizăm pentru a ne oferi singuri o explicaţie despre lume. Am fi oare mai câștigaţi cu o...
Lecţii de viaţă, în faţa morţii. Un interviu cu Bryan Craig
Îl cunosc pe Bryan Craig de peste douăzeci de ani: scriitor și conferenţiar reputat în domeniul vieţii de familie, inteligent, sistematic, cumpătat în manifestări și fin când folosește umorul.































