De ce a ales Dumnezeu să Se reveleze printr-un text sacru? Nu existau și alte modalităţi? Mai inspiră Dumnezeu astăzi scripturi?
Revelaţia reprezintă descoperirea de Sine a lui Dumnezeu. Aceasta a avut loc mediat, din cauza efectelor păcatului – ruperea legăturii dintre om și Dumnezeu a făcut riscantă pentru om descoperirea de Sine a lui Dumnezeu. Accesul la gloria superlativă a lui Dumnezeu, la elemente din tărâmul divin a produs fie șoc, fie un risc existenţial pentru martorii direcţi.[1] Din acest motiv, Dumnezeu Și-a adaptat mereu comunicarea condiţiei umane, absolutul acestei comunicări fiind întruparea lui Iisus Hristos.[2]
Sub aspect formal, reţinem că ceea ce numim astăzi „Sfintele Scripturi” reprezintă înregistrarea mesajelor din partea lui Dumnezeu, dar și redarea istoriei omului cu Dumnezeu, prin intermediul a 40 de autori inspiraţi să le scrie, din teritorii și contexte diferite, de-a lungul a aproximativ 2.500 de ani. Aceste scrieri aveau să aibă rol de martor, de mediator și de actualizare a viziunii divine pentru fiecare generaţie care voia să cunoască intenţiile lui Dumnezeu pentru om, privind în trecut la istoria și derularea salvării omenirii și anticipând în mod profetic viitorul după planul divin.
Deși transmiterea acestor istorii s-a realizat iniţial pe cale orală, scrisul a oferit un reper mai puţin vulnerabil la schimbare în transmiterea unui raport istoric.[3] Mărturie pentru necesitatea scrierii revelaţiei este pierderea conștiinţei monoteismului originar, conform documentării antropologului austriac Wilhelm Schmidt în cadrul mai multor culturi cu specific oral. În aceste culturi s-a putut recupera conceptul unei divinităţi binevoitoare, mai presus de ceruri, care a creat și guvernează lumea, însă cultul acestei divinităţi era mai degrabă o amintire despre care mărturiseau bătrânii acelor popoare.[4] Necultivarea acestei conștiinţe a produs prin degradare alterări religioase, spre animism și politeism, fenomen care se regăsește și în istoria poporului evreu, în perioadele când acesta a ignorat Revelaţia.[5] Deși Cuvântul rămâne același, fiecare generaţie care se întâlnește cu revelaţia, din perspectiva proprie, o face pentru prima oară. În acest sens, Revelaţia re-contextualizează omul în planul divin, oferindu-i individului imaginea istorică de ansamblu și reafirmându-i sensul în drama mântuirii.
Poporul evreu a fost ales pentru a păstra și transmite fidel această revelaţie a lui Dumnezeu către lume.[6] În paralel, Dumnezeu continuă să Se descopere omului, iar aceste descoperiri suplimentare vor fi verificate de Revelaţia preexistentă[7] în privinţa conţinutului și coerenţei interioare a mesajelor afirmate și a inspiraţiei lor divine. Întrucât scrierile Vechiului Testament L-au prevestit pe Iisus Hristos[8], iar Noul Testament Îl mărturisește[9], revelaţia scrisă a devenit suficientă pentru mântuirea omului, iar canonul a fost declarat complet.
Revelaţiile ulterioare scrise sau orale au rolul de a îndrepta oamenii spre această revelaţie a Bibliei, întrucât în ea este descoperit tot ce este nevoie pentru mântuire.[10] Revelaţiile extrabiblice de care au avut parte înainte de convertirea la creștinism popoarele karen, din Burma, și indienii davis, din Guyana Britanică, vin să confirme ordinea cronologică și sensul istoric, dar mereu actual al revelaţiei, cât și centralitatea scrierilor biblice.
Te-ar putea interesa și: Cum să studiezi corect Biblia
