Oamenii și-L imaginează adesea pe Dumnezeu ca pe o forţă atotputernică a naturii, care pedepsește și se răzbună. Dar dacă această imagine despre El nu este doar greșită, ci se află la un univers distanţă de realitate?
În relaţiile internaţionale, „puterea coercitivă” (hard power) și „puterea blândă” (soft power) reprezintă două modalităţi prin care o ţară își poate exercita influenţa asupra alteia. Puterea coercitivă implică utilizarea ameninţărilor, a forţei militare sau a sancţiunilor economice pentru a forţa alte naţiuni să se conformeze. Puterea blândă funcţionează într-un mod cu totul diferit: îi atrage pe oameni prin valorile sale culturale și politice, stârnindu-le admiraţia. Este o strategie pe termen lung, în care atracţia înlocuiește constrângerea și, fără a recurge la forţă, îi determină pe ceilalţi să coopereze.
Un exemplu de putere blândă este modul în care filmele, serialele de televiziune și muzica americană sunt apreciate în întreaga lume și au contribuit la „americanizarea” altor culturi. De exemplu, restaurantul fast-food KFC a devenit astăzi o emblemă culturală în multe ţări ale lumii, inclusiv în Japonia, unde cumpărarea de la KFC este considerată acum o „tradiţie de Crăciun”. Pentru un occidental, acest lucru poate părea surprinzător, însă reprezintă o dovadă a modului în care Crăciunul – o sărbătoare occidentală, străină de cultura și de religia japoneză – și KFC-ul – un lanţ de fast-food ale cărui produse ar putea părea incompatibile cu normele alimentare japoneze – s-au înrădăcinat totuși în cultura japoneză.
Puterea blândă îi face pe ceilalţi să vrea să te urmeze, deoarece îţi admiră viziunea și valorile și aspiră la modul tău de viaţă. Puterea coercitivă, în schimb, domină prin ameninţări și prin forţă.
Puterea pe care a promis-o Isus
În cartea Faptele apostolilor, apostolul Luca scrie despre promisiunea pe care Isus le-o face urmașilor Lui înainte de a pleca de la ei: „Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului” (Faptele apostolilor 1:8). Această putere a Duhului Sfânt urma să le permită urmașilor Săi să-I continue lucrarea de a salva omenirea din „împărăţia întunericului”: „El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui” (Coloseni 1:13). Dar cum arată puterea lui Dumnezeu?
Adesea când ne gândim la putere sau la o persoană puternică avem tendinţa să o asociem cu dominaţia. Doar că trebuie să avem grijă să nu proiectăm asupra Bibliei propriile concepţii culturale despre putere. Isus nu a fost acel Mesia pe care poporul Său Îl aștepta. Istoria nașterii lui Isus, așa cum este consemnată în Evanghelia după Luca, este spusă în contextul Imperiului Roman. Evreii sperau și se rugau pentru un Salvator care să fie un lider militar, care să-i elibereze de jugul apăsător al romanilor. Atunci când a aflat despre nașterea lui Isus și despre presupusa Sa domnie, puternicul rege Irod a recurs la o strategie bazată pe forţă în încercarea de a elimina orice posibilă ameninţare a tronului. În consecinţă, a poruncit uciderea tuturor pruncilor de sex masculin din Betleem.
Într-una dintre puţinele afirmaţii pe care le face despre Sine, Isus Se descrie astfel: „Eu sunt blând și smerit cu inima” (Matei 11:29). Apoi îi invită pe ucenicii Săi să ia „jugul” Său, adică să adopte felul Său de a exercita puterea și de a acţiona și să înveţe de la El.
În ciuda originii Sale regale, Isus a crescut în sărăcie și anonimat. Anii Lui de slujire au fost dedicaţi vindecării bolnavilor, slujirii celor săraci, primirii celor marginalizaţi și instruirii ucenicilor Lui să nu caute bogăţie și onoare, ci să-i slujească cu smerenie pe „cei mai neînsemnaţi” semeni ai lor.
Iubirea și bunătatea lui Isus au ajuns să reprezinte o ameninţare atât de mare pentru elite, încât propriul Lui popor, același popor care tânjea după eliberarea de sub dominaţia romană, a apelat tocmai la acea putere pentru a-L vedea omorât.
În cele din urmă, Isus Și-a arătat puterea prin umilinţa și suferinţa Sa pe cruce. Dumnezeul răstignit, purtând o cunună de spini, a fost expresia supremă a blândeţii, a smereniei și a iubirii care se jertfește pe sine. Viaţa și moartea lui Isus au fost o demonstraţie de „putere blândă”.
Scriitoarea Ellen White ne ajută să înţelegem de ce Isus a folosit acest gen de putere: „Exercitarea forţei este contrară principiilor de guvernare ale lui Dumnezeu; El dorește numai o slujire din iubire, și iubirea nu poate fi impusă; ea nu poate fi câștigată prin forţă sau prin autoritate. Numai prin iubire se trezește iubirea.”[1]
Duhul Sfânt, puterea care răstoarnă lumea
Așa cum răstignirea a reprezentat o răsturnare profundă a valorilor și a așteptărilor lumii, la fel se întâmplă și cu puterea Duhului Sfânt. El este dăruit tuturor celor care Îl primesc pe Isus ca Rege; El este prezenţa lui Dumnezeu în noi și puterea Lui care lucrează prin noi.
„Și-L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru, aşa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă” (Efeseni 3:16-17); „Însă nădejdea aceasta nu înşală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat” (Romani 5:5); „Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege” (Galateni 5:22,23).
De-a lungul Noului Testament, atât în viaţa lui Isus, cât și în istoria Bisericii primare, puterea lui Dumnezeu se manifestă prin blândeţe, răbdare, bunătate și iubire jertfitoare. „Dragostea este mesajul și metoda.”
Poate că unul dintre cele mai insidioase pericole cu care se confruntă creștinismul astăzi sunt creștinii care Îl văd pe Isus ca pe un erou, dar nu ca pe un slujitor care suferă, și care își imaginează puterea lui Dumnezeu ca pe o formă de dominaţie.
Asemenea evreilor din vremea lui Hristos, mulţi nu Îi recunosc prezenţa în viaţa lor – puterea Duhului Sfânt – pentru că El nu corespunde așteptărilor lor mesianice. Și astăzi mulţi oameni își imaginează în mod greșit că puterea lui Dumnezeu este violentă, aspră și dominatoare, iar această imagine le influenţează modul în care se raportează la ceilalţi.
Când alege calea forţei, biserica se îndepărtează de Hristos cel răstignit și se îndreaptă spre abuz. Dar atunci când folosește puterea Celui răstignit, biserica Îi dă mai multă slavă lui Dumnezeu și îi ajută pe oameni să înţeleagă mai bine cine este Dumnezeu, îndreptându-le atenţia spre Isus. Ellen White avertizează: „Biserica, atunci când se unește cu lumea și caută sprijinul statului, se separă prin această alegere de Dumnezeu.”
Poate că nu putem împiedica apariţia unei alianţe între biserică și puterile lumești, însă putem răspândi atât de mult bunătatea lui Dumnezeu în lume, încât să contribuim, măcar într-o anumită măsură, la oprirea valului răului. Dumnezeu ne dă puterea Duhului Sfânt nu pentru a-i domina pe ceilalţi, ci pentru a arăta lumii blândeţea, smerenia și iubirea jertfitoare a lui Isus. El a fost întruchiparea puterii blânde, iar cei care Îl urmează și primesc Duhul Său vor reflecta aceeași putere.
Trebuie să ne apropiem de taina unui Dumnezeu care triumfă prin blândeţe, nu prin dominare, nu prin suferinţă, nu prin asuprire. Chiar și în mijlocul acestei lumi dominate de forţă, Dumnezeu ridică o biserică ce nu se va lăsa acaparată de ea, ci va rămâne o comunitate a oamenilor crucii: oameni dispuși să sufere, să slujească și să-și învingă dușmanii prin iubire.
Ucenicii lui Isus, plini de puterea Duhului Sfânt, vor inunda lumea cu manifestarea caracterului Său. Alătură-te lor!
Emma Dyer locuiește în orașul Upper Hutt din Noua Zeelandă, are un fiu și o fiică și se bucură de statutul de mamă casnică. O versiune a acestui articol a apărut iniţial pe site-ul Signs of the Times Australia.