Din discursul lui Iisus, care a fost un orator desăvârșit, ne-am aștepta să lipsească patima sau termeni care impietează.
Dar unele cuvinte ale Sale ies din tiparul obișnuit și par să arunce o umbră asupra oratoriei sau discursului Său. Acest articol analizează majoritatea acestor cuvinte și oferă un verdict.
Vulpea de Irod
În Luca 13:31-33 citim că niște farisei au venit la Iisus și, fie că știau ceva, fie că bănuiau, L-au informat că Irod vrea să-L omoare. Ca răspuns, El le-a zis: „Mergeţi și spuneţi-i vulpii aceleia: «Iată, scot demoni și săvârșesc vindecări astăzi și mâine, iar a treia zi voi sfârși.
A jignit Iisus când l-a numit pe Irod vulpe?
Dar astăzi, mâine și-n ziua următoare trebuie să umblu, fiindcă nu se poate ca un profet să moară în afara Ierusalimului»“ (EDCR). Ceea ce ne atrage atenţia este apelativul folosit de Iisus pentru regele Irod – „vulpe“.
O femeie îi striga lui Gheorghe Ștefan, ajuns ulterior domn al Moldovei pe la jumătatea secolului al XVII-lea, că este „dulău fără obraz“. Acesta s-a simţit jignit.[1] Dacă-i spui cuiva că este un animal sau, mai specific, un bou, un măgar etc., urechea noastră modernă va auzi aceste cuvinte drept niște invective. A jignit Iisus când l-a numit pe Irod vulpe?
Luca îl caracterizează pe tetrarhul Galileei drept un făcător de rele (Luca 3:19-20), care l-a întemniţat și apoi ucis pe Ioan Botezătorul (Luca 9:9). În literatura antică, vulpea este prezentată drept o creatură vicleană. În fabula Vulpea și capra, Fedru[2] înfăţișează primul animal ca fiind un oportunist șiret. Vulpea este și un simbol al flatării interesate.[3]
A fi vulpe presupune a fi un om care trăiește sub capacităţile sale nobile.
Mai aproape de perioada Noului Testament, Epictet nota că cei mai mulţi oameni se mulţumesc să-și trăiască viaţa la nivelul animalelor, adică fără a-și exercita facultăţile raţiunii și ale minţii, în general. Astfel, unii sunt perfizi, trădători și distrugători ca lupii, alţii – sălbatici și neîmblânziţi ca leii, dar cei mai mulţi vor să fie ca vulpile.[4] Deși Epictet nu explică în ce sens „ca vulpile“, se înţelege din context că a fi vulpe presupune a fi un om care trăiește sub capacităţile sale nobile.
Totuși, se pare că literatura rabinică prezintă vulpea comparativ, ca pe o creatură de nebăgat în seamă faţă de leu.[5] E mult mai probabil ca Iisus să fi folosit sensul rabinic. Numindu-l „vulpe“, Iisus nu pare să facă referire la viclenia animalului, ci mai degrabă la neputinţa sa de a-și duce la îndeplinire ameninţarea.[6] Irod este o vulpe fiindcă este neputincios în a-L opri pe Iisus din misiunea Lui.
Fariseii, șerpi și pui de vipere
Cele mai multe dintre disputele lui Iisus au fost cu fariseii, iar din dezbaterile cu ei reies uneori cuvinte dure. Expresia de care ne ocupăm în această secţiune este „pui de vipere“. În Matei 12:33-34, citim următoarele: „Ori ziceţi că pomul e bun și rodul lui e bun, ori ziceţi că pomul e rău și rodul lui e rău; căci pomul se cunoaște după rod.
Pui de vipere, cum puteţi voi să spuneţi lucruri bune, când voi sunteţi răi? Căci din prisosul inimii vorbește gura“ (EDCR). Aici, „pui de vipere“ este un termen general care denotă abuzul[7] verbal: Iisus este acuzat gratuit că face miracole cu puterea diavolului. Limbajul este folosit și de Ioan Botezătorul (Matei 3:7) ca să sublinieze intenţia fariseilor și a saducheilor de a primi botezul lui numai de frica iadului, nu din pocăinţă autentică.
Cele mai multe dintre disputele lui Iisus au fost cu fariseii, iar din dezbaterile cu ei reies uneori cuvinte dure.
Într-o împrejurare diferită, Iisus le reproșa cărturarilor și fariseilor: „Vai de voi, cărturari și farisei făţarnici, pentru că voi zidiţi mormintele profeţilor, împodobiţi criptele drepţilor și ziceţi: «Dacă am fi trăit noi în zilele părinţilor noștri, nu ne-am fi făcut părtași cu ei la vărsarea sângelui profeţilor»!
Mărturisiţi astfel despre voi înșivă că sunteţi fiii celor ce i-au ucis pe profeţi. Umpleţi dar măsura părinţilor voștri! Șerpi, pui de vipere, cum veţi scăpa de osânda gheenei?“ (Matei 23:29-33 EDCR). În acest text, șerpii și puii de vipere îi descriu pe farisei în postura de atacatori ai profeţilor[8], deși în aparenţă deplâng profeţii de altădată care au căzut victime ale părinţilor lor.
Fariseii nebuni și orbi
De două ori în Matei 23:17-19, Iisus îi numește pe farisei „nebuni și orbi“. Prima dată fiindcă, în timp ce considerau templul ca fiind sacru, nu priveau cu aceeași consideraţie alte obiecte din el. A doua oară, deoarece considerau, în mod eronat, jertfele și darurile aduse pe altar ca fiind mai importante decât altarul însuși.
Nebunia nu este echivalentul unei jigniri, ci denotă mai degrabă o lipsă de înţelepciune.
În ce sens îi numește Iisus „nebuni și orbi“? Nu intră în contradicţie cu Sine când a spus că, dacă cineva își numește aproapele „nebunule“, este vinovat de călcarea poruncii a șasea (Matei 5:22)? Răspunsul scurt la a doua întrebare este negativ. În Predica de pe Munte, Iisus Se referă la un cuvânt aramaic (raca), o imprecaţie a vremii, care era injurioasă.
Dar când li se adresează fariseilor, El folosește termenul mōros, care înseamnă nechibzuit, fără minte.[9] Sensul acestei nebunii trebuie extras din literatura poetică ebraică, unde nebuni sunt cei care nu se tem de Dumnezeu (Proverbele 2:5; 8:13) și care se comportă ca și cum El nu ar exista (Psalmii 14:1; 53:1). Nebunia nu este așadar echivalentul unei jigniri, ci denotă mai degrabă o lipsă de înţelepciune.
Fariseii, morminte văruite
În același discurs tăios, Iisus îi numește pe farisei „morminte văruite“, arătând că sunt mai interesaţi de aparenţe și exterior decât de ceea ce este în inimă. În cuvintele lui Iisus: „vă asemănaţi cu niște morminte văruite, care pe din afară par frumoase, dar pe dinăuntru sunt pline de oasele morţilor și de toată necurăţia!“ (Matei 23:27).
La evrei, tărâmul morţii era necurat.
O dată pe an (pe 15 Adar), evreii văruiau mormintele, pentru a le scoate în evidenţă și a nu le atinge în mod neintenţionat și a se întina.[10] Comparaţia este așadar foarte sugestivă. Ei arătau bine pe dinafară, dar sufletul le era necurat sau mort. Haina și reputaţia chiar nu-l fac pe om.
Dacă ar fi să deliberăm, cred că nu greșim afirmând că, din punct de vedere cultural și retoric, Iisus nu a jignit. A folosit imagini familiare, chiar dacă dure și care pot fi considerate nepoliticoase de sensibilităţile moderne.
Ceea ce a încercat a fost ca, în timp Își asocia interlocutorii cu o imagine sau alta, să le ofere, chiar prin intermediul acestor comparaţii, șansa de a se vedea în oglindă și de a reflecta la propria atitudine din spatele aparenţelor. Ce-i putea face mai bine fariseului decât să-l pună faţă în faţă cu sine?
Te-ar putea interesa și: Stilistica discursului lui Iisus
Laurenţiu Moţ urmărește cuvintele pe care Iisus le-a folosit uneori, pentru a oferi un cadru introspectiv celui care este rău și nu se vede așa cum e.