Călătoriile de afaceri sunt un factor de risc major pentru declanșarea bolilor cardiovasculare. La această concluzie au ajuns mai mulţi cercetători americani, care susţin că cei care călătoresc mai mult de 20 de zile pe lună ar trebui să facă o schimbare.
Analizând indicele de masă corporală, nivelul colesterolului „bun”, tensiunea arterială şi autoevaluarea asupra stării de sănătate atât a femeilor, cât și a bărbaţilor care călătoresc des, cercetătorii au observat că aceștia prezintă rezultate mult mai proaste decât media, informează Agerpres.
Important însă, cei care călătoresc ocazional, de două-trei ori pe lună, au obţinut rezultate mai bune decât ceilalţi.
Cercetătorii au făcut observaţii pe baza fișelor medicale a 13.000 de salariaţi care făceau deplasări în interes de serviciu. Ei au explicat că factorul de influenţă în acest studiu o reprezintă sedentarismul celor care se deplasează în străinătate pentru diverse conferinţe, dar și dezechilibrul alimentar.