Studiul, realizat pe 9.000 de persoane, cu vârste între 11 şi 50 de ani, a evaluat tipul şi nivelul de intensitate al exerciţiu fizic efectuat, iar apoi a măsurat capacitatea de memorare şi de logică a subiecţilor.
Persoanele care făceau sport o dată pe săptămână din copilărie până la maturitate au obţinut un scor mai bun decât cei care făceau sport mai rar. Cele mai bune rezultate le-au avut cei care făceau exerciţii fizice de intensitate ridicată. Astfel, pentru menţinerea creierului tânăr, o persoană cu vârsta între 18 şi 64 de ani trebuie să facă sport de intensitate moderată 300 de minute în fiecare săptămână, informează site-ul Inquisitr.
Concluziile acestui studiu vin după descoperirile unui alt studiu, din Brazilia, care sugera că beneficiile sportului asupra creierului se diminuează chiar după câteva săptămâni de inactivitate.