Şi aceasta, spre insatisfacţia criticilor, nu se întâmplă pentru că răspunsul ar fi unul simplu, alcătuit din trei litere. Ba chiar, potrivit portretului femeii ideale alcătuit de cercetătorii de la Universitatea Iowa, bărbaţii au aşteptări complexe de la o femeie.
Pentru a cota importanţa acestor caracteristici, oamenii de ştiinţă, au analizat răspunsurile a generaţii de studenţi, începând cu anul 1939, din zece în zece ani, bărbaţii luând în calcul 18 caracteristici feminine posibile.
Descoperirile cercetătorilor arată mutaţii extrem de interesante la nivelul aşteptărilor pe care bărbaţii le au de la femei. De exemplu, dacă în 1939, cea mai mare parte a respondenţilor considerau importanţa inteligenţei femeii drept demnă de locul 11, în 2008 inteligenţa a fost clasată pe locul 4. Apoi, dacă în 1939, averea partenerei era la punctul 17 pe lista caracteristicilor de dorit ale unei femei, iar în 1967 ocupa ultimul loc, în 2008, „perspectiva financiară bună” a fost cotată pe locul 12.
„Aceasta este o generaţie de bărbaţi care au crescut având ca mame femei educate, profesoare, medici, modele de viaţă,” a notat Christine Whelan, coordonatoarea studiului la care au participat mai multe generaţii de studenţi de la Universitatea Iowa, Universitatea Washington, Universitatea virginia şi Universitatea Penn State. Cine se aseamănă se adună, de aceea e foarte posibil ca faptul că eşantionul nostru a fost format din studenţi să fi influenţat semnificativ cota superioară acordată inteligenţei şi educaţiei, a mai spus Whelan.
Dar să privim mai în detaliu lista, aşa cum este ea expusă de LiveScience.com:
Ce vor bărbaţii
Caracteristici esenţiale
- dragoste reciprocă
- un caracter demn de încredere
- stabilitate emoţională
Caracteristici importante
- educaţie şi inteligenţă
- atractivitate fizică
- ambiţie
Caracteristici dezirabile
- o perspectivă financiară bună
- abilităţi de gătit şi menaj
CITEȘTE ȘI Ce vor femeile de la o relaţie?
Poate şi mai interesant este că ordinea preferinţelor în răspunsurile bărbaţilor apropo de „trilema”: „inteligentă? frumoasă? sau harnică?” reflectă întocmai ordinea intuită de femei. Intervievate pentru studiu, femeile au apreciat exact aceeaşi ordine a caracteristicilor preţuite de bărbaţi: (1) atracţie şi dragoste reciprocă, (2) un caracter demn de încredere, (3) stabilitate emoţională.
Acest lucru poate le-ar conduce pe femei să creadă că înţeleg deja foarte bine mintea unui bărbat. Ei bine, nu! Shaunti şi Jeff Feldhahn, autorii cărţii „Doar pentru ea [PDF]/Doar pentru el [PDF]” susţin că femeile mai au încă multe de lucruri de aprofundat înainte să poată spune că au pătruns în mintea unui bărbat.
