Site icon Semnele timpului

Rutina mea pentru dezvoltare

Rutina mea pentru dezvoltare

„Să faci cunoștinţă chiar și cu o singură carte bună îţi poate schimba viaţa.“ (Marcel Prévost)

„Să faci cunoștinţă chiar și cu o singură carte bună îţi poate schimba viaţa.“ (Marcel Prévost)

Ca s-o spun cinstit din capul locului, în copilărie și în adolescenţă am urât cititul. Pe mine, unul, mă nefericea cumplit. Era o tortură pentru mine să citesc cu voce tare, în clasă. Mă împotmoleam la fiecare trei cuvinte și era un eveniment dacă reușeam să enunţ o propoziţie întreagă fără să fac vreo greșeală. De ce mi-ar fi plăcut așa ceva? Și-apoi, citeam doar cărţi recomandate de alţii, care nu erau cu siguranţă genul de carte cu care aș fi început eu. Până la 18 ani, am citit doar două cărţi și jumătate – a treia nici nu a meritat să o termin. Simţeam, vorba proverbului aceluia italian, că „nu există hoţ mai mare decât o carte proastă“.

Totul s-a schimbat când, tânăr adult fiind, am intrat într-o criză de sens cum nu mai trăisem. Pe scurt: căutam răspunsuri pentru o anumită situaţie de viaţă și o rudă mi-a oferit o broșură care răspundea punctual la întrebările care mă frământau atunci. Dintr-odată m-am trezit citind și, pentru prima dată în viaţa mea, lucrul acesta chiar avea sens.

Aceasta a fost o primă experienţă, care s-a repetat de atunci și a devenit o regulă de aur în viaţa mea.

Există cărţi și… cărţi

Cărţile ne pot distra, educa, informa și, desigur, ne pot plictisi. Cărţile ne pot, de asemenea, intimida. Dietrich Schwanitz scrie în cartea lui Bildung – Alles, was man wissen muß (Educaţie – Tot ce trebuie să știi) că simpla existenţă a cărţilor poate intimida un novice. Sunt pur și simplu atât de multe încât „cititorul ocazional se simte ca un beţiv în mijlocul unei turme de zebre aflate în galop“[1]. E un sentiment de înţeles, dar nenecesar. Sfatul lui pentru începători este: „Concentrează-te pe cartea din mână!“ Cred că asta avea și Luther în minte când spunea că „nu numărul cărţilor citite te face înţelept, nici orele petrecute în lectură, ci lecturile bune și cititul frecvent sunt cele care ne pot înţelepţi“[2].

Tocmai aceste cărţi bune pot face diferenţa. Ele nu ne lasă neschimbaţi, ci provoacă o schimbare de paradigmă în perspectiva noastră asupra vieţii, ne schimbă pulsul și ne lărgesc abordarea asupra lucrurilor în general.

Vehicule ale schimbării

Atunci când anumite întrebări ale vieţii ne iau prin surprindere, cărţile potrivite pot deveni vehicule care ne transportă către răspunsurile potrivite. Autorul german Peter Schumacher spunea că „orice carte este o parcare de hârtie pentru cuvinte“. Ca să rămânem în analogia lui, atunci când urcăm în taxi, aceste cuvinte ne duc direct acolo unde avem nevoie să ajungem. Ca niște feriboturi care traversează râuri de incertitudine, cărţile ne pot purta picioarele pe tărâmuri neumblate.

„Există cărţi în care poţi înota și cărţi în care te poţi îneca“, remarca aforistul elveţian Walter Fürst. Cărţile potrivite te poartă mai departe. Înainte de îmbarcarea pe un astfel de feribot, mintea este ca o crisalidă, este vulnerabilă la gravitaţie, înceată și nu foarte atractivă. Citind însă, mintea trece la următorul stadiu. Procesează, reflectează pe un anumit subiect, făcându-și drum prin el sau efectiv studiindu-l și, deodată, metamorfoză! Mintea începe să se înalţe, ca un fluture colorat, către înălţimi proaspăt descoperite.

Morala

Cum de nu citim cu toţii cât mai multe cărţi dintre acestea care ne schimbă viaţa? Ei bine, ele sunt rare și nu întotdeauna ușor de găsit. Apoi mai este și elementul timp. O lectură excelentă la o vârstă nepotrivită este ca și cum ai încerca să îi vinzi o bicicletă unui pește. Bicicletele sunt grozave, dar la ce i-ar trebui unui pește așa ceva? Peștele înoată și nu se prinde nimic de el!

Deci cum putem găsi aceste cărţi care ne ajută în evoluţia și dezvoltarea noastră personală?

A găsi cartea potrivită este ca întâlnirea cu persoana potrivită exact la momentul la care ai nevoie. Poeta elveţiană Brigitte Fuchs era inspirată să spună că, „în cele mai multe cazuri, cărţile sunt ca niște întâlniri întâmplătoare“[3].

Un prieten care a citit multe cărţi la viaţa lui mi-a spus la un moment dat că a început să citească doar acele cărţi care îi răspund la o întrebare pe care o are în acel moment.

A hotărât că orice altceva ar fi, într-un final, o pierdere de timp preţios. Așa că un prim indicator ţine de cunoașterea propriei persoane. Avem nevoie să ne cunoaștem adevăratele nevoi și marile noastre întrebări. Lucrul acesta poate fi provocator câteodată, însă e nevoie să ne stabilim priorităţile.

Priorităţi

O carte care m-a ajutat să înţeleg destul de repede acest principiu este semnată de Stephen Covey, Managementul timpului sau cum ne stabilim priorităţile, și are un capitol faimos intitulat: „Prioritar este să menţii prioritatea prioritară.“[4] Esenţialistul Greg McKeown introduce reguli și mai utile „pentru a discerne cele puţine și esenţiale de cele multe și triviale, mediocre sau doar bune“[5]: „dacă nu este un da clar, atunci este nu“[6]. Aceasta presupune să știm ce nu știm – o abilitate care ne poate proteja de mult stres și timp pierdut.

Găsind cartea care te citește pe tine

Scriitorul rus de secol XIX Alexandru Ivanovici era convins că „orice carte își găsește singură drumul“. Așa cred și eu. Odată trăită experienţa de a primi cartea potrivită la momentul potrivit, am vrut să o repet. De atunci, am făcut o misiune din căutarea celei mai bune cărţi pe care o pot găsi pe orice subiect. Mă ajută să merg mai departe. În concluzie, daţi-mi voie să vă împărtășesc ce am învăţat de-a lungul anilor despre găsirea cărţii potrivite la momentul potrivit. Cartea care te citește pe tine.

Sunt șapte principii care vă pot ajuta să găsiţi acele cărţi care vă hrănesc sufletul și care v-ar putea schimba atitudinea faţă de citit, o dată pentru totdeauna:

1. Cunoaște-te pe tine însuţi! Fii atent la nevoile tale autentice și dezvoltă-ţi un simţ al anticipării nevoilor!

2. Învaţă continuu! Nu te preface că ai deja toate răspunsurile! Păstrează-ţi mintea deschisă și dispusă să crească!

3. Adresează întrebări! Întrebări oportune, la momentul oportun. Fiindcă „un răspuns corect la o întrebare greșită te poate duce în rătăcire“ (Walter Ludin).

4. Răsfoiește! Citește cuprinsul mai întâi și vezi dacă volumul are o structură clară sau care să îţi stârnească interesul!

5. Citește mostre gratuite! E convingător ceea ce ai citit? Te-a captivat? Dacă da, cumpără cartea, dacă nu, sari peste ea!

6. Verifică opiniile cititorilor! A reușit cartea să îi convingă pe cei care au citit-o deja? Vezi câteva recenzii, fără să le urmezi orbește!

Și, în cele din urmă…

7. Citește cu un creion în mână! Marchează ceea ce citești și fă o hartă a cuvintelor care vorbesc sufletului tău!

Acest ultim principiu în special mi-a devenit foarte drag. Peste ani, când iau în mână o carte pe care am citit-o deja, e ca și cum primesc un mesaj de la sinele meu mai tânăr. Mă privesc ca într-o oglindă și lucrul acesta îmi dă ocazia să reflectez asupra poziţiei mele actuale privind subiectul respectiv.

Acestea sunt lucrurile care m-au motivat pe mine în dezvoltarea mea personală. Pe tine ce te motivează să citești următoarea carte și care este aceea?

Daniel Wildemann (42 de ani) a studiat teologia în Austria, Germania şi Statele Unite. Înainte de a reintra în activitatea pastorală în Augsburg, Germania, a lucrat timp de cinci ani ca editor într-o editură creştină.

Footnotes
[1]„Dietrich Schwanitz, Bildung – Alles, was man wissen muß, Goldman, München, 2002, p. 555.”
[2]„Martin Luther, An den christlichen Adel deutscher Nationen, Wittenberg,1520, trad. personală.”
[3]„Vezi https://www.aphorismen.de/zitat/176134.”
[4]„Stephen Covey, Roger A. Mirrill, Rebecca R. Merrill, Managementul timpului sau Cum ne stabilim priorităţile, ALLFA, București, 2002.”
[5]„Greg McKeown, Essentialism: The Disciplined Pursuit of Less, Virgin Books, Londra, 2014, p. 102.”
[6]„Ibidem, p. 108.”
„Dietrich Schwanitz, Bildung – Alles, was man wissen muß, Goldman, München, 2002, p. 555.”
„Martin Luther, An den christlichen Adel deutscher Nationen, Wittenberg,1520, trad. personală.”
„Stephen Covey, Roger A. Mirrill, Rebecca R. Merrill, Managementul timpului sau Cum ne stabilim priorităţile, ALLFA, București, 2002.”
„Greg McKeown, Essentialism: The Disciplined Pursuit of Less, Virgin Books, Londra, 2014, p. 102.”
„Ibidem, p. 108.”
Exit mobile version