Este necesar să abandonăm sentimentul de culpabilitate şi „să ne debarasăm de absolut toate gândurile negative şi noxele psihice care nu ne aparţin“.
Există un volum uriaș de literatură, accesibilă în librării și pe internet, cu recomandări pentru o viaţă cât mai agreabilă, conformă cu aptitudinile ascunse ale fiecăruia. Unul dintre marile secrete recomandate este eliberarea minţii de toate gândurile negative.
Kurt Tepperwein, de pildă, conducător al Grupului Internaţional de Lucru pentru
Antrenamentul Mental, ne recomandă, pentru procesul de dobândire a superintuiţiei, să abandonăm sentimentul de culpabilitate şi „să ne debarasăm de absolut toate gândurile negative şi noxele psihice care nu ne aparţin“[1].
Super-promisiunile metafizice…
Sigur că eliminarea gândurilor negative este de dorit, dacă acestea reprezintă emoţii şi sentimente născute din vicii şi defecte de caracter. E foarte bine să alungăm ura, invidia,
răutatea, dorinţa de răzbunare, tendinţa de a ne judeca semenii etc.
Conștiinţa ar intra într-un haos moral dacă nu am mai distinge între calităţi şi defecte, virtuţi şi vicii, și nu le-am mai cultiva pe cele pozitive, repudiindu-le pe cele negative.
Ghidurile de evoluţie spirituală însă merg mai departe și sugerează că valorificarea maximă în plan individual, social şi metafizic a conştiinţei noastre nu doar că va crea o lume a păcii şi a armoniei, dar va deschide şi tezaurul aptitudinilor paranormale, neconştientizate la început[2].
E bine să evaluăm datele disponibile cu ceva mai multă luciditate.
Tot ce trebuie să facă cititorul este să urmeze un procedeu în mai mulţi paşi, accesibil oricui e suficient de motivat. Conştiinţa devine, astfel, o forţă de emancipare psihică a celui iniţiat, o ridicare deasupra atacurilor negative din jurul şi din interiorul său, o energie alimentată de la surse superioare ale Universului: lumina, ghizii spirituali graduali, banca universală de date, sufletele nemuritoare, iubirea cosmică, soarele etc.
Cu alte cuvinte, condiţia de superman e numai la câţiva pași distanţă. Însă, înainte să ne entuziasmăm prea tare, e bine să evaluăm datele disponibile cu ceva mai multă luciditate.
…desfiinţează rostul conștiinţei…
Disciplinele socio-umaniste consideră conştiinţa a fi nivelul superior al psihicului uman, care se clădește treptat încă din copilărie. Pe de o parte, conștiinţa este definită ca domeniul stărilor mentale care ne dau sentimentul coerent al propriei existenţe şi manifestări şi care ne conectează lucid la lumea înconjurătoare[3].
Gândirea, ca procedeu al conștiinţei, are rolul de a prelucra informaţiile acumulate şi este mereu orientată spre investigarea şi soluţionarea unor probleme[4]. Pe de altă parte, conştiinţa cuprinde şi instanţa morală a psihicului, aceea care distinge între bine şi rău şi reglează interacţiunea cu semenii prin principii, reguli și valori comune.
„Mustrările de conștiinţă“, sau „procesele de conştiinţă“, se referă la atitudinea reflexivă benefică prin care individul își identifică vina morală şi caută să își îndrepte greşelile. Aşadar, o conştiinţă „sterilizată“ de tot ce e negativ pur și simplu ar anula rostul ei esenţial de introspecţie, evaluare şi corectare a trăsăturilor urâte de caracter, a conduitei reprobabile, a gândurilor, afectelor şi dorinţelor negative.
Autentica împăcare cu noi înşine şi cu lumea și adevărata evoluţie spirituală spre o lume curată nu pot avea loc în afara moralei.
Ele sunt posibile numai prin regret, prin dispoziţia continuă de a repara ce am greșit şi prin abandonarea a ceea ce alungă armonia din viaţa noastră. Or, dacă vedem în conştiinţă un mijloc de a ocoli ceea ce ne produce disconfort, o conectare la para-realităţi prin deconectarea de la realităţile negative la care am contribuit, aceasta seamănă mai degrabă cu strategia struţului, decât cu crearea sau accesul la o lume a armoniei şi păcii sufleteşti.
…de a pune degetul pe rană
Spre deosebire de animale, omul exercită, prin conştiinţă, şi liberul arbitru – capacitatea de a alege şi decide liber şi în cunoştinţă de cauză cu privire la acţiunile lui, de aici decurgând şi răspunderea pentru ele.
E o înzestrare aparte, care îl ajută pe om să se adapteze la mediul social sau să-l îmbunătăţească, să își preţuiască semenii, să evite neajunsuri, riscuri, piedici, fie pentru realizarea personală ca fiinţă morală, fie pentru dezvoltarea mai amplă a spiritualităţii de care este capabil.
În acest proces complex, conştiinţa funcţionează ca o oglindă interioară a personalităţii şi a vieţii noastre, reflectând mai vag sau mai limpede figuri schimbătoare, mai mult sau mai puţin plăcute.
Depinde numai de noi să lustruim bine oglinda pentru ca ea să ne arate cât mai fidel defectele şi să ne orienteze în îndreptarea a ceea ce ni se arată a fi strâmb.
Este avantajul și datoria noastră să o consultăm mereu, nicidecum să o deturnăm de la rostul ei, pentru a nu ajunge să o transformăm într-un înfricoşător portret al lui Dorian Gray[5], care se transforma mereu în funcţie de trăirile personajului, acumulând de-a lungul vieţii toată hidoşenia faptelor sale.
Corina Matei este conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Știinţele Comunicării și Relaţii Internaţionale, Universitatea „Titu Maiorescu”, București.