„Ne ofilim atunci când suntem incapabil să interacţionăm unii cu alţii. Avem nevoie de celălalt pentru a fi cine am fost meniţi să fim” (Desmond Tutu).
Experienţele pozitive din relaţiile cu persoane din cercul apropiat se asociază cu o sănătate fizică mai bună, anunţă un studiu efectuat în 2023. În ultimele decenii de altfel, un număr tot mai mare de studii au confirmat impactul covârșitor al relaţiilor asupra stării noastre de bine.
Cercetările efectuate au arătat, de exemplu, că mariajul reduce incidenţa depresiei, atât la bărbaţi, cât și la femei, în timp ce divorţul se asociază cu o creștere a simptomelor de depresie, prevalenţa acestora rămânând ridicată la mulţi ani după destrămarea căsniciei. De asemenea, studiile au arătat că persoanele care și-au pierdut partenerul de viaţă au un risc cu 20% mai mare de a dezvolta demenţă (în cazul persoanelor necăsătorite, riscul este cu 42% mai mare).
Relaţiile de prietenie cresc șansele de supravieţuire cu 50%, au constatat cercetătorii de la Universitatea Brigham Young, care au monitorizat peste 300.000 de persoane timp de 7 ani. Studiul a arătat că lipsa interacţiunii sociale are aceleași efecte negative ca fumatul a 15 ţigări pe zi, este mai dăunătoare decât sedentarismul și de două ori mai nocivă decât obezitatea.
În cartea sa Dragoste și supravieţuire, medicul Dean Ornish inventariază o multitudine de dovezi știinţifice în favoarea rolului vindecător al iubirii, concluzionând că nu cunoaște „în medicină vreun alt factor, fie că e vorba de regimul alimentar, de fumat, de exerciţii fizice, de stres, genetică, medicamente sau chirurgie, care să aibă un mai mare impact asupra calităţii vieţii noastre, a incidenţei îmbolnăvirilor și a morţii premature”.
Majoritatea cercetătorilor s-au concentrat pe efectele interacţiunii cu familia și cu prietenii, dar au apărut deja primele studii care reliefează faptul că și legăturile sociale slabe, cu persoane de la periferia cercului nostru social, se pot solda cu beneficii surprinzătoare.
Interacţiunea care ne face mai fericiţi
Timp de aproape trei decenii, cercetătorii au crezut că „reţeaua de discuţii fundamentale” (un concept folosit în studierea reţelelor de sprijin social, care se referă la grupul persoanelor cu care un individ discută subiecte importante) este alcătuită din oameni foarte apropiaţi. Un studiu publicat în 2013 a constatat însă că aproape 45% din reţeaua celor cu care purtăm discuţii importante pentru noi este formată din persoane din exteriorul cercului nostru intim (medici, colegi, lideri spirituali etc.), la care apelăm pentru că sunt bine informaţi pe subiectele de interes pentru noi sau pentru că sunt disponibili.
Cercetătoarea Gillian Sandstrom s-a hotărât să studieze efectele interacţiunii cu persoanele pe care le cunoaștem foarte puţin, după ce a realizat cât de bine se simţea să fie recunoscută de proprietarul standului de hot-dog pe lângă care trece în fiecare zi, în drum spre serviciu, sau să fie întrebată de proprietarul unui magazin de articole pentru animale de companie ce-i mai face pisica (faptul că reţinuse și numele pisicii era cireașa de pe tort).
Diversitatea relaţională reprezintă un predictor bun al fericirii noastre.
Un prim studiu coordonat de Sandstrom a arătat că, în zilele care au interacţionat cu mai mulţi colegi, elevii s-au simţit mai fericiţi și au avut un sentiment mai puternic de apartenenţă. Alte două studii, care au analizat toate interacţiunile zilnice (așadar, relaţiile puternice, cu persoanele apropiate, și cele slabe, cu persoane de la periferia reţelelor noastre sociale), au concluzionat că legăturile slabe se asociază cu o bunăstare socială și emoţională sporită. De asemenea, persoanele care au interacţionat cu barmanul la o cafenea (zâmbindu-i, privindu-l în ochi și purtând o scurtă conversaţie) au raportat că dispoziţia lor s-a îmbunătăţit și că s-au simţit mai conectate social.
Nu doar volumul total de interacţiuni sociale contează, ci și diversitatea portofoliului nostru social, potrivit unui studiu din 2022, care a conchis că diversitatea relaţională reprezintă un predictor bun al fericirii noastre. Cercetările realizate anterior au ajuns la concluzii aparent contradictorii, arătând că petrecerea timpului cu o persoană apropiată crește bunăstarea, dar și că interacţiunile întâmplătoare cu un străin ne pot aduce chiar mai multă satisfacţie decât interacţiunea cu partenerul nostru.
„Interacţiunea cu persoane foarte diferite implică experimentarea unei game variate de emoţii, favorizând astfel starea noastră de bine.”
Vorbind despre această aparentă incongruenţă, profesorul Michael Norton observă că, în compania celor apropiaţi, oamenii tind să treacă pe pilot automat, dar încearcă lucruri noi atunci când interacţionează cu străinii.
„Beneficiile diversităţii portofoliului social pot fi legate de creșterea diversităţii emoţionale. Cu alte cuvinte, interacţiunea cu persoane foarte diferite implică experimentarea unei game variate de emoţii, favorizând astfel starea noastră de bine”, punctează cercetătoarea Hanne Collins.
Creaţi cu nevoia de interacţiune socială
Chiar dacă includerea acestor legături slabe în portofoliul relaţiilor noastre ne oferă beneficii substanţiale la un cost redus, suntem destul de reticenţi și uneori refractari la interacţiunea cu necunoscuţii.
Atunci când Nicholas Epley și Juliana Schroeder, experţi în studierea comportamentelor, le-au cerut unor navetiști să discute cu alţi călători din mijloacele de transport în comun, au constatat că majoritatea erau rezervaţi: subestimau dorinţa străinilor de a fi cooptaţi într-o conversaţie și credeau că interacţiunea nu va fi una pozitivă. A fost surprinzător pentru ei să descopere că riscul de a fi respinși era aproape inexistent și că satisfacţia atinsă în urma conversaţiei a fost reciprocă. Autorii studiului au concluzionat că nu suntem îndeajuns de sociabili pentru a culege toate beneficiile pe care le oferă interacţiunile cu ceilalţi.
Un studiu din 2022 coordonat de Gillian Sandstrom a arătat că barierele psihologice din calea comunicării cu persoane necunoscute pot fi reduse în numai câteva zile. Autorii au pornit de la datele furnizate de cercetări anterioare, care evidenţiau faptul că stratagemele uzuale de evitare a interacţiunilor (purtarea căștilor pentru a descuraja începerea unei conversaţii, concentrarea pe smartphone în locuri publice sau eschivarea de la a face cunoștinţă cu un nou coleg de muncă) tind să determine, în timp, tipare de comportament.
După 10 ore de izolare totală, în creier se declanșează senzaţii similare cu cele care apar atunci când ne este foame
În studiul lui Sandstrom, participanţii au fost implicaţi, de luni până vineri, într-un joc care presupunea abordarea străinilor și iniţierea unor conversaţii cu ei. La finalul săptămânii, atitudinea voluntarilor faţă de interacţiunea cu străinii s-a modificat – teama de respingere și stânjeneala s-au diminuat, iar încrederea în capacitatea de a susţine o conversaţie a crescut.
Nevoia de interacţiune socială este esenţială, asemănătoare nevoii de a mânca – a concluzionat un studiu al cercetătorilor de la Massachusetts Institute of Technology (MIT). După ce au scanat la RMN creierul participanţilor, cercetătorii au descoperit că, după 10 ore de izolare totală, în creier se declanșează senzaţii similare cu cele care apar atunci când ne este foame.
Voluntarii au fost de acord să nu mănânce o zi, iar în alta să fie privaţi de orice fel de interacţiune socială, la finalul fiecărei zile fiind expuși unor imagini cu alimentele preferate, respectiv cu activităţile sociale preferate. În ambele situaţii s-a activat aceeași regiune cerebrală, substanţa neagră, cunoscută și sub denumirea de substantia nigra.
„Persoanele care sunt obligate să rămână izolate tânjesc după interacţiuni sociale într-o manieră similară cu modul în care o persoană înfometată tânjește după mâncare”, a declarat Rebecca Saxe, profesor de neuroştiinţă cognitivă, subliniind că studiul a confirmat ideea intuitivă că interacţiunea socială pozitivă reprezintă o nevoie umană de bază.
Cum să devii mai activ social
Relaţiile sociale, mai vaste decât cele interpersonale, trebuie cultivate în mod conștient, pentru că ele reprezintă „coloana vertebrală a bunăstării noastre”.
Oamenii ar putea avea vieţi mai fericite fără să fie nevoiţi să caute timp suplimentar pentru legăturile sociale slabe, doar căutând să distribuie într-un mod diversificat bugetul de timp deja alocat activităţilor relaţionale, spune profesorul Michael Norton.
Într-un interviu în care dezvoltă concluziile obţinute în studiile sale pe tema interacţiunii sociale, cercetătoarea Hanne Collins subliniază că diversitatea relaţională are două componente: bogăţia relaţională (care se referă la diferitele categorii de relaţii pe care le întreţinem – cu părinţii, fraţii, partenerul de viaţă, prietenii, cunoștinţele, străinii etc.) și uniformitatea cu care abordăm oamenii din aceste categorii. Oamenii sunt cu atât mai fericiţi cu cât reușesc să-și distribuie timpul într-un mod mai echilibrat între aceste categorii, relaţionând cu cei apropiaţi, dar și cu persoane mai puţin apropiate, care îi aduc în legătură cu alte persoane ce pot oferi, la rândul lor, diferite tipuri de suport, subliniază Collins.
Un nivel mai înalt de fericire și o stare de sănătate mai bună se află la îndemâna noastră, dacă suntem dispuși să acordăm un strop din atenţia și energia noastră celor pe lângă care trecem adesea ca și cum ar fi invizibili: „Stai de vorbă cu chelnerul, începe o conversaţie cu un coleg, ia legătura cu o veche cunoștinţă”, conchide cercetătoarea.
Citește și: Relaţii pentru o viaţă fericită
Cincisprezece minute pe zi rezervate pentru a contacta un prieten, o rudă sau o cunoștinţă reprezintă un pas important în construirea unor relaţii semnificative într-o lume în care devenim tot mai însinguraţi, susţine medicul Vivek Murthy, cel de-al 21-lea șef al serviciilor medicale din Statele Unite. Chiar dacă sunt scurte, aceste interacţiuni „ne pot face să ne simţim bine pentru o lungă perioadă de timp, deoarece suntem programaţi pentru a interacţiona”.
Atunci când sună telefonul, ar trebui să răspundem, spune Murthy. De multe ori amânăm convorbirea, considerând că ne e mai comod să trimitem un mesaj apelantului – mai ales dacă e vorba de cineva cu care nu am vorbit de mult timp, iar apelul ne prinde în mijlocul unei activităţi. Chiar dacă nu avem decât 10 secunde la îndemână, faptul că răspundem, asigurându-ne interlocutorul că ne bucurăm să îl auzim, apoi reprogramând discuţia, ne va da o dispoziţie mult mai bună decât trimiterea unui mesaj.
Voluntariatul reprezintă o altă recomandare pentru atenuarea singurătăţii și lărgirea reţelelor sociale. Atunci când interacţiunile noastre sociale sunt reduse, stima noastră de sine are de suferit – credem că nu suntem suficient de simpatici sau de valoroși pentru ceilalţi. Voluntariatul ne oferă ocazia de a-i ajuta pe cei cei în nevoie, dar ne amintește și nouă înșine că avem ceva valoros de oferit lumii, conchide Murthy.
Carmen Lăiu este redactor Semnele timpului și ST Network.