Începutul unei relaţii romantice este de regulă presărat cu lapte și miere. Noutatea, entuziasmul și emoţia descoperirii imprimă o stare de bine incompatibilă cu îndoiala. În faza incipientă, fiecare dintre cei doi îndrăgostiţi are grijă să-și tempereze punctele slabe și să-și evidenţieze atuurile.
Nu este vorba despre minciună sau duplicitate, ci despre modul firesc în care oamenii funcţionează atunci când sunt atrași de cineva, dorind să-și etaleze calităţile, pentru a impresiona.
Deși se spune că prima impresie contează, de multe ori ea ajunge să fie contrazisă în urma cunoașterii profunde a celuilalt. Și în cazul relaţiilor de cuplu, imaginea partenerului se poate contura, în timp, după alte linii decât cele trasate iniţial.
Tocmai de aceea, înainte de a da undă verde unei relaţii de prietenie, este indicat să existe o perioadă de cunoaștere și tatonare, care să diminueze, pe cât posibil, riscurile unei eventuale dezamăgiri. În plus, o abordare degajată – fără pripă și fără omiterea conștientă a unor etape – protejează împotriva formării așa-numitelor „relaţii toxice”, în care partenerii își fac rău unul altuia sau se rănesc pe sine, neștiind cum să gestioneze dezechilibrele vieţii în doi.
Persoana potrivită
În acest context se naște întrebarea: „Cum știu dacă cel/ cea cu care doresc să pornesc la drum este persoana potrivită pentru mine?”
Dincolo de atracţia fizică, de „fluturașii” din stomac sau de romantizarea viitorului, există câteva semne în ceea ce privește potenţialul unei legături autentice fără termen de valabilitate.
Un indiciu simplu, dar sugestiv, este cel ce ne asigură că prezenţa respectivei persoane în viaţa noastră este o veritabilă sursă de împlinire și bucurie. Oamenii alături de care putem fi noi înșine, fără teama de a fi criticaţi, subestimaţi sau devalorizaţi sunt oameni a căror companie ne va permite să ne exprimăm plenar gândurile și personalitatea, intenţiile și preferinţele.
Mulţi consideră suficientă „chimia” dintre un el și o ea și pun în plan secund interacţiunea obţinută la un nivel sincer, profund.
Dacă, în schimb, interacţiunea cu celălalt provoacă în mod repetat disconfort, tensiuni sau atitudini ostile, atunci situaţia trebuie să ne dea de gândit. În acest caz, există într-adevăr șanse de a construi o relaţie satisfăcătoare, pe termen lung, cu respectiva persoană?
Lipsiţi de experienţă sau intrigaţi de perspectiva unei relaţii inedite, de tipul „dragoste cu năbădăi”, mulţi consideră suficientă „chimia” dintre un el și o ea și pun în plan secund interacţiunea obţinută la un nivel sincer, profund.
Însă preferinţa pentru o potrivire superficială în defavoarea unei legături de fond ne poate înscrie în rândul cuplurilor formate pe un tipar distructiv – al acelor cupluri pentru care certurile sunt mai dese decât armonia și reproșurile, mai frecvente decât ocaziile de mulţumire.
Gestionarea conflictelor
Apariţia neînţelegerilor într-o relaţie reprezintă o normalitate care nu trebuie învestită cu puteri absolute. În cuplu, conflictul ar putea fi privit ca un blocaj de comunicare prin care partenerii se distanţează involuntar din punct de vedere emoţional, își pierd capacitatea de a empatiza cu celălalt și devin prizonierii unui mod de gândire inflexibil, egocentrist. Deși descrierea lui este sumbră, nu realitatea conflictului în sine afectează viaţa în doi, ci modul său de gestionare.
Pornind de la cele mai frecvente reacţii umane manifestate într-o dispută, cercetătorii americani Kenneth Thomas și Ralph Kilmann au identificat cinci stiluri de gestionare a conflictului: evitarea, cooperarea, compromisul, acomodarea și competiţia. Dintre acestea, cooperarea și compromisul par a fi cele mai eficiente strategii de rezolvare a divergenţelor, întrucât întăresc relaţiile și angajamentele, sporesc comunicarea, cultivă ideea de corectitudine și menţin echilibrul funcţional al părţilor. Spre deosebire de ele, evitarea, de exemplu, nu face decât să minimalizeze fictiv problemele, fără a cerceta cauza nemulţumirilor ce ajung astfel ascunse sub preș.
Pentru a testa compatibilitatea, debutul oricărei relaţii trebuie să exploreze zonele promiţătoare, dar și faliile gri ale interacţiunii, astfel încât dinamica stabilită să arate în ce măsură partenerii sunt apţi să susţină o confruntare constructivă și să iasă câștigători din ea.
Experţii arată că cele mai utile abilităţi de a face faţă unui conflict vizează capacitatea de a controla stresul, emoţiile și comportamentul, de a fi atenţi la sentimentele exprimate, de a înţelege și a respecta diferenţele din relaţie, de a face apel la umor în situaţii tensionate.
Printre trăsăturile ce indică faptul că potenţialul partener este o persoană care știe cum să se certe inteligent în cuplu, se numără:
- Toleranţa faţă de un punct de vedere diferit;
- Manifestarea unor reacţii pașnice, respectuoase faţă de interlocutor;
- Disponibilitatea de a ierta, de a nu invoca obsesiv greșelile făcute;
- Dorinţa de a ajunge la un numitor comun;
- Evitarea răzbunării;
- Curajul de a aborda subiectele delicate.
Astfel, persoanele care dau dovadă de tact, răbdare și empatie, fără a adresa reproșuri și jigniri, fără a nega dreptul la replică și fără a eticheta impulsiv omul din faţa lor, posedă resursele potrivite gestionării înţelepte a unui conflict, demonstrând maturitatea necesară implicării într-un angajament pe termen lung.
Atenţia la nevoi
Întrebaţi ce așteptări au de la un viitor partener, de obicei oamenii citează conţinutul unei liste personale care întruchipează idealul feminin sau masculin dorit. Fiecare visează la un anumit tipar fizic, caută anumite calităţi morale, rezonează cu anumite trăsături de caracter și modele de comportament deosebite, ce conturează portretul-robot folosit ca reper pentru identificarea celui mai potrivit partener de viaţă.
Totuși, în încercarea de a bifa cât mai multe dintre particularităţile de top ale listei, riscăm să omitem acele caracteristici umane elementare, care susţin compatibilitatea, respectiv forţa unui cuplu de a acţiona ca un tot unitar, de a căuta armonia și interesul comun.
Urmând acest principiu, am putea spune că suntem – în primul rând – potriviţi cu cel/ cea care ne acordă înţelegere și respect, fiind atent/ă la nevoile noastre. O persoană centrată pe sine, care obișnuiește să se pună pe primul loc, subordonând interesele celuilalt nevoilor proprii, se va dovedi un „coechipier” greu de tolerat. Este, bineînţeles, nevoie de timp pentru a observa rigurozitatea și frecvenţa acestor înclinaţii, precum și încadrarea lor într-o categorie demnă să trezească suspiciuni sau îngrijorare.
Dincolo de o anumită limită subiectiv stabilită, comportamentele ce trădează un egoism excesiv nu sunt compatibile cu dezideratul unei vieţi liniștite în doi.
În mod perfect natural, orice om are o doză de egoism care iese ocazional la suprafaţă, fără a perturba semnificativ echilibrul relaţiei. Dincolo, însă, de o anumită limită subiectiv stabilită, comportamentele ce trădează un egoism excesiv nu sunt compatibile cu dezideratul unei vieţi liniștite în doi.
Acestea pot îmbrăca mai multe forme, de la nevoia de a deţine controlul până la negarea individualităţii partenerului și pretenţia de a se schimba după bunul plac. În astfel de cazuri, este posibil chiar să avem de-a face cu un narcisit, un om care se iubește pe sine într-o manieră extremă, care nu ţine cont de sentimentele celor din jur, care manipulează și disimulează.
Vorbind despre recunoașterea unui narcisist, psihologul Andreea Enăchescu afirmă că acesta tinde să poarte discuţii care se învârt în jurul propriei persoane, lasă impresia că își ascultă interlocutorul, însă nu-și amintește aspecte importante comunicate anterior, simte nevoia să epateze prin lucruri materiale, arată interes faţă de persoane cu un statut social ridicat.
Cei care deja sunt într-o relaţie cu o persoană narcisistă pot repera trei atitudini iraţionale ale acesteia:
„Nevoile mele sunt mai importante decât ale tale” – lipsă de consideraţie afectivă, egoism și manipulare.
„Ce noroc ai că sunt împreună cu tine” – infatuare și superioritate.
„Dacă mă critici, înseamnă că nu mă iubești” – hipersensibilitate la critică.
Potrivit psihologului, există și alte semne care trădează relaţia cu un narcisist, vizibile prin răspunsurile date următoarelor întrebări:
- Se comportă ca și cum ar fi centrul universului?
- Trebuie în permanenţă să îi faci complimente pentru a obţine un pic de atenţie?
- Întoarce în permanenţă conversaţia către sine?
- Nu acordă importanţă pentru ceea tu simţi sau gândești?
- Se închide complet dacă nu ești de acord cu el/ea?
Asemănările și deosebirile
Într-un cuplu, diferenţele pot fi privite ca un aspect pozitiv. Ele întreţin suspansul și alungă monotonia. Nu degeaba, la nivel popular, s-a împământenit ideea conform căreia „Contrastele se atrag”. Când apar, însă, prea multe deosebiri, iar acestea sunt flagrante, situaţia tinde să genereze insatisfacţie și disensiuni între cele două părţi ale întregului.
În opoziţie cu perfecţiunea relaţiilor bazate pe standardele idealiste, servite ca etalon în mediul online și nu numai, unii specialiști din domeniu salută perspectiva „relaţiilor suficient de bune”. După cum sugerează și numele, „relaţiile suficient de bune” se deosebesc de „relaţiile perfecte” prin ancorarea lor în realitate și distanţarea faţă de un model intangibil, utopic chiar.
Rabatul făcut de la perfecţiune nu înseamnă sacrificarea așteptărilor formulate în raport cu un potenţial partener, ci din contră, strategia presupune cernerea așteptărilor și păstrarea celor mai importante condiţii, fără de care nu vedem posibilă o viaţă de cuplu liniștită și mulţumitoare.
„Relaţiile suficient de bune” se deosebesc de „relaţiile perfecte” prin ancorarea lor în realitate și distanţarea faţă de un model intangibil.
Expresie și, în același timp, garant al compatibilităţii între parteneri, una dintre aceste condiţii se referă la împărtășirea unui sistem similar de valori, convingeri, obișnuinţe și aspiraţii.
Felul în care protagoniștii privesc principalele paliere ale existenţei (familia, munca, religia, ș.a.m.d.) le determină viitorul. O optică diferită abordată cu privire la chestiuni precum rolurile în familie (tradiţional versus modern), importanţa și timpul alocat profesiei, respectarea unor convingeri și practici religioase, îi obligă pe cei doi să-și negocieze permanent poziţiile pentru a găsi o salvatoare cale de mijloc. Situţia face, practic, trimitere la disponibilitatea lor de a-și reevalua continuu dorinţele, de a se remodela în funcţie de nevoile și valorile celuilalt, ipostază deloc facilă ce solicită altruism, toleranţă, creativitate, dar și o bună cunoaștere a limitelor personale.
În acest context, se subînţelege că o dinamică de cuplu expusă frecvent unor diferenţe semnificative se confruntă cu riscul de a ajunge la epuizarea soluţiilor, a resurselor, a dorinţei de a continua astfel.
Siguranţa
Familia este (sau cel puţin ar trebui să fie) locul în care descoperim ce înseamnă să fim ocrotiţi, să ne desfășurăm în afara oricărui pericol. Mediul securizant din copilărie sau, dimpotrivă, lipsa lui reprezintă un predictor al capacităţii de a ne simţi valoroși, demni de iubire, dar și de a construi relaţii sănătoase, de încredere, cu cei din jur.
În absenţa unei fundaţii ridicate pe un sol stabil din acest punct de vedere, oamenii devin vulnerabili în faţa altor oameni; se angajează în relaţii care le afectează bunăstarea emoţională ori acceptă tratamente reprobabile, înjositoare din partea altora. Există, evident, și alte motive care predispun la alegeri greșite, însă deznodământul este același.
Cei conștienţi de faptul că au intrat în maturitate cu anumite carenţe astfel dobândite trebuie să manifeste o precauţie suplimentară atunci când își aleg tovarășul de viaţă. Toleranţa ridicată la frustrare îi poate plasa în postura de a îngădui cu o mai mare ușurinţă comportamentele necorespunzătoare ale unui posibil partener, inclusiv infidelitatea, crizele de gelozie sau chiar abuzul (psihologic, emoţional, fizic ori de altă natură).
Indiferent de etapa relaţiei, derapajele care periclitează demnitatea sau chiar integritatea fizică a unei persoane nu trebuie ignorate ori trecute cu vederea.
Centrul FILIA avertizează asupra celor nouă semne ale abuzului în cuplu; recomandările sunt utile pentru înţelegerea tiparului clasic de abuzator, fie că ne aflăm într-o relaţie stabilă, fie că suntem în perioada de tatonare, caz în care dovezile pot apărea mai puţin zgomotos și vizibil:
- Ignorarea – abuzatorul își folosește propria furie ca pe o oportunitate de a-și pedepsi partenerul prin a-l ignora dinadins.
- Șantajul – abuzatorul ameninţă că își va părăsi partenerul sau că îi va dezvălui secretele în momentul în care acesta spune „Nu”.
- Umilirea – abuzatorul își insultă partenerul cu scopul de a-l face să se simtă rău în legătură cu propria persoană (trist, speriat etc).
- Manipularea – abuzatorul influenţează intenţionat emoţiile partenerului pentru a-l face să acţioneze într-un anumit mod sau să se simtă într-un anumit fel.
- Gelozia – abuzatorul arată semne de suspiciune asupra tuturor lucrurilor pe care partenerul le face sau le spune și vrea să acapareze toată atenţia. Este folosită pentru a incita frica, tristeţea sau controlul.
- Controlul – abuzatorul își exercită controlul asupra partenerului, în special în legătură cu locurile în care acesta merge și modul în care se îmbracă.
- Intruziunea – abuzatorul cere să citească mesaje private, iar partenerul se simte urmărit, speriat din cauza insistenţelor.
- Izolarea – abuzatorul îi înterzice partenerului să păstreze legătura cu familia și prietenii.
- Intimidarea – abuzatorul instalează frica în partener, acesta considerând că nu se poate apăra singur.
În mod evident, experienţa abuzului exclude dezideratul fericirii în doi. Deși aceasta definește o extremă a problemelor de cuplu, prevenţia cântărește mai mult decât intervenţia și reparaţiile ulterioare. Fără doar și poate, principiul se aplică în întregime domeniului ce vizează pregătirea pentru o relaţie. Contrar a ceea ce se spune, dragostea nu este oarbă. Printre promisiuni și speranţe nemăsurate, eticheta de „persoană potrivită” necesită timp, cunoaștere și un simţ practic, bine ancorat în realitate.
Genia Ruscu are o diplomă de master în consiliere în domeniul asistenţei sociale.