(Mai mult decât) un moment de contopire
Ai încercat vreodată biscuiţii Melting Moment? Dacă nu, trebuie neapărat să îi încerci. Caută reţeta pe Google, fă o porţie și gustă! Vei descoperi că sunt incredibil de delicioși.
Cum poţi fi fericit într-o căsătorie imperfectă
Ești nefericit în relaţie și crezi că oficializarea ei printr-un act va aduce, în sfârșit, fericirea? Rata tot mai ridicată a divorţurilor nu este întâmplătoare, iar specialiștii subliniază importanţa unei abordări realiste atunci când vine vorba de căsătorie.
Viaţa de cuplu după apariţia primului copil
Venirea pe lume a unui copil aduce bucurie și împlinire, dar și o dinamică aparte în cadrul familiei, o nouă realitate ce plasează cuplul în postura asumării unor sarcini și responsabilităţi necunoscute până atunci. Tranziţia către viaţa în trei reprezintă o etapă care provoacă rutina zilnică, solicitând integral atenţia și implicarea părinţilor.
Romantismul care ne distruge relaţiile
Omul secolului XXI este înconjurat de ficţiune cu privire la dragoste.
În căutarea partenerului ideal. Cum știu că am găsit persoana potrivită?
Începutul unei relaţii romantice este, de regulă, presărat cu lapte și miere. Noutatea, entuziasmul și emoţia descoperirii imprimă o stare de bine incompatibilă cu îndoiala. În faza incipientă, fiecare dintre cei doi îndrăgostiţi are grijă să-și tempereze punctele slabe și să-și evidenţieze atuurile.
Când toate indicatoarele au dispărut – cum să supravieţuiești unui adulter
Henri Nouwen a scris cândva despre niște acrobaţi la trapez care i-au devenit prieteni, subliniind sincronizarea perfectă dintre cei doi și încrederea deplină pe care o are cel care sare atunci când dă drumul trapezului și rămâne pentru o secundă în aer, așteptând să fie prins de coechipierul său. Dar, dacă în ultimul moment, când...
Limitele care protejează o căsnicie
Cea mai importantă relaţie pe care o vom avea vreodată este cea de cuplu, așa că merită să o protejăm cu orice preţ.
Singur (și fericit) – un statut tot mai frecvent în societatea modernă
Numărul persoanelor singure a crescut vertiginos în ultimele decenii în aproape 40% dintre ţările lumii. Deși unii se plâng de discriminarea economică la care sunt supuși, mulţi dintre cei care au ales acest stil de viaţă cred că sunt în posesia unui loz câștigător în alte segmente ale vieţii lor.
Dragostea nu dezertează, indiferent de prognoză
Zvonuri dantelate pluteau prin campusul studenţesc din Sagunto (Valencia, Spania): unul dintre băieţii americani, veniţi în Spania pentru un an de studiu, Devin, se întâlnea cu Teresa, studenta din anul II de la Teologie, pe care era greu să nu o remarci: frumuseţea izbitoare și firea ei veselă atrăgeau privirile ca un magnet. Nimeni nu...
Gelozia, inamicul relaţiilor echilibrate
Privită ca un semn al iubirii autentice sau, dimpotrivă, al neîncrederii în partener, gelozia reprezintă un complex de stări și comportamente asociat relaţiilor romantice. În realitate, aceasta este specifică și altor tipuri de interacţiuni, trădând înclinaţiile celui ce o resimte, dar și calitatea relaţiei care o generează.
Spiritualitatea cuplului | Cum să creșteţi împreună cu Dumnezeu
Multe familii au descoperit că avea să fie mult mai complicat să crească spiritual în cuplu decât spuneau instrucţiunile din manualul de utilizare.
Soluţii creative pentru rezolvarea conflictelor maritale
Nici măcar cuplurile fericite nu reușesc să evite tensiunile și conflictele. Diferendele conjugale se înscriu într-un registru al firescului, de altfel, câtă vreme căsătoria aduce împreună oameni diferiţi, cu valori, credinţe, priorităţi și obiceiuri diferite.
Prea obosiţi pentru a mai iubi? Timp pentru relaţii sănătoase
Pentru a avea relaţii sănătoase, trebuie să învăţăm cum să le alocăm timp. Relaţiile au nevoie de îmbrăţișări, de cuvinte liniștitoare și, uneori, de puţină distracţie.
Banii mei versus banii noștri | Cum gestionăm finanţele în cuplu?
Discuţiile despre finanţele în cuplu nu sunt întotdeauna comode, banii regăsindu-se în epicentrul multor conflicte maritale. Alinierea obiectivelor și filosofiei financiare poate reprezenta un proces dificil, care începe cu răspunsul la o întrebare simplă: buget comun sau separat?
Distrug copiii fericirea maritală? Cum gestionăm schimbările generate de nașterea copiilor
Descriind destrămarea mariajului ei după nașterea copiilor, jurnalista Nora Ephron scrie că un copil este o grenadă pentru relaţia de cuplu; după explozie, când praful se așază, „relaţia este altfel. Nu neapărat mai bună; nu neapărat mai rea; doar altfel”[1].
Nu e realist să pornești într-o căsătorie cu gândul că va fi pentru totdeauna. Adevărat sau fals?
Promisiunea de a trăi alături de persoana iubită până ce „moartea ne va despărţi“ și-a pierdut treptat din semnificaţii. Astăzi se consideră că nu mai e realist să pornești într-o căsătorie cu gândul că va fi o relaţie pentru totdeauna.
Așteptările realiste, secretul relaţiilor care durează
Dincolo de a alimenta glume despre cum femeile impun standarde nerealiste bărbaţilor sau despre cum bărbaţii sunt doar niște copii majori care vor ca soţia să le fie și mamă, așteptările în cuplu definesc modul în care ne raportăm la celălalt și influenţează gradul de satisfacţie maritală.
„Demonii dialogului” și nevoia de conectare | De ce apar conflictele în cuplu?
Conflictele maritale nu ocolesc nici măcar cuplurile fericite, doar că acestea deţin instrumente simple, dar eficiente, de a-și cimenta relaţia într-un mod care să nu permită episoadelor conflictuale să derapeze, distrugând conexiunea emoţională dintre parteneri.
Ingrediente de bază ale relaţiilor fericite
Iubirea este ca un cartof copt: nu are nevoie de multe ingrediente ca să devină savuroasă, ci mai degrabă de perseverenţă în identificarea și folosirea acestora, susţine autorul american Zig Ziglar. Dacă dragostea este unul dintre ingredientele importante, dar supraevaluate, ce altceva alimentează relaţiile fericite?
Idealul de cuplu
De curând am urmărit o emisiune TV în care invitatele, profesoare și psihoterapeute, fiind întrebate despre idealul de feminitate în lumea contemporană, au lansat o opinie ce mi-a părut stranie: aceea potrivit căreia un astfel de ideal nu ar mai fi reperabil sau nu și-ar mai găsi rostul, astăzi...
Cum se „pregătesc” nepotrivirile și cum le putem evita?
„Problema noastră morală e indiferenţa omului faţă de sine. (...) Am ajuns să ne simţim și să ne tratăm ca pe niște mărfuri, până într-acolo unde potenţialităţile noastre ne sunt străine. (...) Suntem o turmă și credem că drumul pe care mergem trebuie să conducă spre un scop, căci vedem pe toată lumea pe același...