Spiritul timpului nostru se decantează din gesturile pe care ne-am obișnuit atât de mult să le facem, încât nu le mai observăm, chiar dacă au devenit trenduri.
Una dintre marile inovaţii sociale ale ultimelor decenii este permanentizarea retragerii. Cercul din jurul nostru se tot strânge, indiferent că vorbim de cercul de prieteni, de rude, sau de activităţi. În datele pe care sociologii, demografii și psihologii le-au colectat în ultimii ani, se observă cel puţin zece tendinţe, documentate prin serii temporale lungi și eșantioane mari, care îngroașă conturul acestei transformări, chiar dacă fiecare cercetare o privește dintr-un unghi diferit.
- Vorbim mai puţin
- Mâncăm tot mai des singuri
- Petrecem tot mai mult timp acasă, tot mai mult timp singuri
- Adolescenţa devine mai sobră, poate și mai puţin socială în afara ecranului
- Facem mai puţini copii, și îi facem mai târziu
- Gospodăriile se micșorează
- Religia devine mai fluidă
- Evităm tot mai activ informaţia
- Munca la domiciliu
- În mai multe societăţi bogate, activitatea sexuală devine mai rară
Printre simptomele cele mai elementare ale acestei retrageri se află modificarea vizibilă a actului conversaţiei orale.
Vorbim mai puţin
În 2005, un adult obișnuit rostea în jur de 16.000 de cuvinte pe zi; în 2019, cifra scăzuse la aproape 12.700. Doi psihologi, Valeria Pfeifer, de la Universitatea Missouri–Kansas City și Matthias Mehl de la Universitatea Arizona, au ajuns la această constatare aproape din greșeală, încercând să repete un studiu mai vechi al lui Mehl din 2007 despre diferenţele dintre bărbaţi și femei în privinţa vorbitului. Pentru aceasta, au corelat datele a 22 de cercetări, desfășurate între 2005 și 2019, cumulând 2.197 de participanţi din mai multe ţări. Fiecare dintre aceștia a purtat un dispozitiv care a înregistrat fragmente din ziua lor. Cu ajutorul acestor înregistrări, cercetătorii au observat cum, de la un an la altul, participanţii rosteau tot mai puţine cuvinte pe zi. În intervalul analizat, scăderea cumulată ajunge la aproape 28%. La tinerii sub 25 de ani, declinul a fost și mai accentuat, cu aproximativ 450 de cuvinte mai puţin pe zi pentru fiecare an calendaristic faţă de circa 314 în cazul adulţilor mai în vârstă.
De la un an la altul, participanţii rosteau în medie cu aproximativ 338 de cuvinte mai puţin pe zi.
Autorii semnalează însă că cifrele trebuie citite cu o anumită rezervă. Deși există tentaţia de a atribui această scădere tehnologiei, mai ales având în vedere că perioada coincide cu explozia mesageriei text de pe reţelele sociale, Pfeifer și Mehl sunt reţinuţi, fiindcă studiul nu a fost conceput să explice de ce s-a întâmplat acest declin. Apoi, subiecţii cercetării provin predominant din Statele Unite, cu contribuţii mai mici din Mexic, Australia și Europa. Prin urmare, tendinţa nu este globală, ci mai degrabă poate fi catalogată drept un semnal solid pentru societăţile bogate, occidentale. Însă poate cea mai importantă precizare este aceea că a rosti mai puţine cuvinte nu este același lucru cu a comunica mai puţin. Dacă indivizii au înlocuit apelul telefonic cu mesajele text, ei vor vorbi mai puţin, dar nu vor și comunica neapărat mai puţin. Dincolo de nuanţe, rămâne însă constatarea că, timp de cincisprezece ani, de la un an la altul, oamenii și-au folosit mai puţin vocea în conversaţii, indiferent de motiv.
Dar conversaţia nu este singurul loc în care apropierea dintre oameni poate fi măsurată. O bună parte din viaţa noastră socială se coagulează în jurul ritualurilor repetitive, care ne structurează existenţa. Unul dintre acestea este ritualul mesei luate împreună cu alţii.
Mâncăm tot mai des singuri
În 2023, aproximativ un sfert dintre adulţii americani spuneau că își luaseră toate mesele zilei precedente singuri, o creștere de 53% faţă de 2003. Cifra vine dintr-un capitol al World Happiness Report 2025, semnat de cercetători de la Oxford, Gallup și Harvard Kennedy School, care au combinat datele Gallup World Poll din 142 de ţări, cu peste 150.000 de respondenţi cu seria americană a Time Use Survey, colectată neîntrerupt din 2003. Creșterea a fost cea mai accentuată în rândul tinerilor. Mai exact, pentru adulţii sub 35 de ani, scăderea numărului de mese împărtășite a fost cea mai dramatică dintre toate grupele de vârstă.
Autorii raportului au făcut și o altă corelaţie statistică interesantă, notând că a lua măcar o masă cu altcineva în ultima săptămână este, statistic, la fel de relevant pentru bunăstarea individului ca faptul că acesta are sau nu un loc de muncă.
Pentru adulţii sub 35 de ani, scăderea numărului de mese împărtășite a fost cea mai dramatică dintre toate grupele de vârstă.
Și în cazul acestei cercetări, rezervele geografice sunt importante, studiul referindu-se strict la Statele Unite. Apoi, direcţia cauzalităţii rămâne deschisă: raportul lasă loc deopotrivă interpretării că masa luată singur produce nefericire, cât și celei că nefericirea împinge oamenii spre a mânca singuri. Cert este că explicaţia nu depinde de un singur factor. Faptul că cineva locuiește singur nu are semnificaţie statistică, fiindcă numărul meselor solitare a crescut chiar și în rândul celor care locuiesc împreună cu alţii.
Constatarea are însă și un corolar. Datele despre mese surprind un singur segment de timp al zilei. Însă cercetările asupra folosirii timpului ne permit să vedem dacă mutarea dinspre social spre individual apare și în alte domenii ale vieţii de zi cu zi.
Petrecem tot mai mult timp acasă, tot mai mult timp singuri
Între 2003 și 2022, timpul petrecut acasă de adulţii americani a crescut cu o oră și 39 de minute pe zi, cu aproximativ 10% faţă de începutul perioadei. Sociologul Patrick Sharkey, de la Princeton, a ajuns la această concluzie analizând nouăsprezece ani din American Time Use Survey, sondajul federal care urmărește, zi de zi, unde își petrec timpul americanii. Creșterea apare la aproape toate categoriile demografice și pentru majoritatea tipurilor de activităţi, semn că explicaţia depășește un singur grup social sau o singură cauză.
Un al doilea studiu, semnat de economistul Enghin Atalay de la Federal Reserve Bank din Philadelphia și publicat în Journal of Population Economics, ajunge la o observaţie complementară pornind de la aceleași date: pe lângă timpul petrecut acasă, a crescut și proporţia timpului liber petrecut singur, mai ales sub formă de activităţi solitare, precum privitul la televizor, în timp ce timpul petrecut cu persoane din alte gospodării s-a redus constant. Această a doua tendinţă este mai pronunţată în rândul bărbaţilor, al persoanelor fără studii superioare și al celor cu venituri mai mici, ceea ce sugerează o inegalitate crescândă a bunăstării subiective între grupuri sociale.
Această a doua tendinţă este mai pronunţată în rândul bărbaţilor, al persoanelor fără studii superioare și al celor cu venituri mai mici, ceea ce sugerează o inegalitate crescândă a bunăstării subiective între grupuri sociale.
Legătura cu bunăstarea este însă mai degrabă un semnal preliminar, fiindcă timpul petrecut acasă poate cuprinde forme foarte diferite de existenţă: de la izolare propriu-zisă, până la timp petrecut cu familia/partenerul. Mai mult, fiindcă studiul, care documentează comportamente doar din Statele Unite, remarcă un salt brusc al solitudinii în 2020, concomitent cu izolarea din pandemie. Este, așadar, posibil să nu vorbim doar de o tendinţă naturală, ci și de un fenomen de reacţie urmat de o revenire parţială.
Faptul că petrecem mai mult timp acasă și mai mult timp singuri nu spune, de unul singur, ce pierdem sau ce câștigăm prin această schimbare. Pentru asta, merită privite acele etape ale vieţii asociate cel mai puternic cu socializarea în afara casei. Adolescenţa este un studiu de caz aparte. Iar cercetările arată că unele dintre comportamentele care o defineau cu câteva decenii în urmă sunt într-o continuă transformare.
Adolescenţa devine mai sobră, poate și mai puţin socială în afara ecranului
Datele European School Survey Project on Alcohol and Other Drugs (ESPAD) acoperă treizeci de ani de monitorizare continuă. Ultima rundă de statistici, din 2024, a strâns răspunsuri de la 113.882 de adolescenţi de 15-16 ani, din 37 de ţări europene. În cele 32 de ţări cu serii comparabile din 1995 încoace, procentul celor care au consumat alcool vreodată de-a lungul vieţii a scăzut de la 88% la 74%, iar consumul din ultima lună a coborât de la 55% la 43%.
Scăderea consumului de substanţe a mers mână în mână cu reducerea întâlnirilor fizice, serale, cu prietenii, mai degrabă decât cu simpla mutare a socializării în mediul electronic.
Fumatul urmează o traiectorie asemănătoare, procentul celor care au fumat vreodată înregistrând o scădere de la 68% la 32%, o reducere de peste jumătate în trei decenii. Există însă și o contrapondere: utilizarea ţigărilor electronice se află în creștere constantă, semn că retragerea din unele forme de risc coincide cu apariţia altora.
Dintr-o direcţie conexă, datele Health Behaviour in School-aged Children (HBSC), colectate în peste 25 de ţări, arată că scăderea consumului de substanţe a mers mână în mână cu reducerea întâlnirilor fizice, serale, cu prietenii, mai degrabă decât cu simpla mutare a socializării în mediul electronic. De aceea, o înţelegere mai profundă a acestui trend presupune să nu concluzionăm doar că tinerii sunt mai „cuminţi”, ci să conștientizăm mai degrabă că riscurile adolescenţei s-au retras, treptat, din spaţiul fizic. Însă, privită pe termen mai lung, intrarea mai prudentă sau mai târzie în anumite forme ale vieţii adulte se regăsește și într-o decizie cu consecinţe demografice mult mai mari.
Facem mai puţini copii, și îi facem mai târziu
Studiul Global Burden of Disease, publicat în The Lancet, urmărește fertilitatea în 204 ţări și teritorii, între 1950 și 2021, ceea ce înseamnă practic întreaga populaţie a planetei, pe șapte decenii. Concluzia sa este un declin generalizat, vizibil pe fiecare continent, indiferent de nivelul de dezvoltare economică. În ţările OECD, rata medie de fertilitate era, în 2022, de doar 1,5 copii per femeie, iar vârsta medie la prima naștere crescuse de la 26,4 ani în 2000 la 29,5 ani în 2022.
Ceea ce face acest trend diferit de celelalte este faptul că, deși datele sunt extrem de solide, ele nu furnizează și o explicaţie unică pentru aceste transformări. În discuţie intră locuinţele mai scumpe, securitatea economică mai fragilă în tinereţe, extinderea educaţiei, accesul la contracepţie, schimbarea rolurilor de gen și transformarea pieţei muncii. Acești factori se împletesc, fiecare contribuind probabil cu o parte din explicaţie, fără ca vreuna dintre ele să poată revendica, singură, statutul de cauză principală. Studiul din Lancet însuși evită acest tip de atribuire, limitându-se la a documenta traiectoria, nu și catalizatorul ei.
Scăderea natalităţii modifică piramidele demografice și raportul dintre generaţii, însă este strâns legată și de cât de densă mai este reţeaua familială prezentă fizic în jurul unui individ.
Gospodăriile se micșorează
Un studiu din 2024, publicat în Genus, revista Uniunii Internaţionale pentru Studiul Populaţiei, a reconstituit 793 de observaţii din 156 de ţări, acoperind perioada 1970-2020. Constatarea centrală este un declin larg răspândit al dimensiunii medii a gospodăriei, de aproximativ 0,5 persoane pe deceniu, o cifră mică la prima vedere, dar care, cumulată pe cinci decenii, schimbă semnificativ forma tipică a căminului în care crește un copil sau îmbătrânește un adult.
O a doua analiză, bazată pe 279 de recensăminte din 90 de ţări, publicată în Population and Development Review, adaugă observaţia că în aproape toate ţările studiate, scade proporţia persoanelor care locuiesc alături de rude din afara familiei nucleare, adică bunici, unchi, veri, fraţi adulţi. Societăţile cu cel mai ridicat nivel de dezvoltare au, simultan, și cea mai mare proporţie din viaţă petrecută locuind singur.
Practic, contextul fizic imediat al vieţii de zi cu zi, cel format din pereţii pe care îi împărţim involuntar cu alţi oameni, s-a micșorat constant, în aproape fiecare regiune a lumii. Concomitent cu aceasta, un alt domeniu care, vreme de secole, a funcţionat ca structură de comunitate, identitate și continuitate între generaţii suferă modificări semnificative.
Religia devine mai fluidă
O analiză Pew Research Center din 2025, construită din peste 2.700 de recensăminte, sondaje și registre naţionale, arată că, între 2010 și 2020, ponderea populaţiei mondiale afiliate vreunei religii a scăzut modest, de la 76,7% la 75,8%, în timp ce cei fără afiliere religioasă au urcat de la 23,3% la 24,2%, aproximativ 270 de milioane de oameni în plus.
În același deceniu, populaţia musulmană a crescut ca pondere globală cu 1,8 puncte procentuale, creștere alimentată în principal de ratele mai ridicate ale fertilităţii mai mari în regiunile cu populaţie majoritar musulmană.
Mecanismul din spatele cifrelor ar fi, în primul rând, biografic (legat de alegerea personală) și abia în plan secund demografic (legat de natalitate).
Asistăm, așadar, la o recompunere a hărţii religioase, noul peisaj cuprinzând extinderi demografice prin naștere, dar și eroziuni prin alegeri individuale. Pew explică o parte importantă din creșterea populaţiei neafiliate printr-un fenomen numit switching religios, practicat de copii crescuţi într-o religie pe care o părăsesc la maturitate.
Prin urmare, mecanismul din spatele cifrelor ar fi, în primul rând, biografic (legat de alegerea personală) și abia în plan secund demografic (legat de natalitate). Ca și munca, mesele, gospodăria sau informaţia, apartenenţa religioasă a fost, pentru cea mai mare parte a istoriei, un dat. Oamenii se nășteau și rămâneau în aceeași comunitate de credinţă, așa cum se nășteau și rămâneau într-un loc geografic pe care nu-l alegeau ei, sau cum rămâneau la un loc de muncă, fizic, zeci de ani.
Ce par să sugereze datele Pew este că acest tip de apartenenţă începe să se estompeze și să lase loc unui tip de apartenenţă generat prin alegere personală, uneori prin revizuire, religia fiind doar unul dintre elementele de pe lista tot mai lungă de aspecte ale vieţii care au trecut de la a fi moștenite la a fi alese. De altfel, selecţia însăși capătă un rol tot mai important în felul în care oamenii își construiesc mediul cotidian.
Evităm tot mai activ informaţia
Lumea noastră nu a avut niciodată un acces mai facil la informaţie. Cu toate acestea, interesul pentru știri este în continuă prăbușire. Digital News Report 2026, publicat de Reuters Institute pe baza a aproape 100.000 de interviuri în 48 de pieţe, arată că proporţia celor care se declară extrem sau foarte interesaţi de știri a scăzut cu 13 puncte procentuale din 2021 încoace, de la 59% la puţin sub 46%. Evitarea deliberată a știrilor, o categorie separată de simpla lipsă de interes, a ajuns la 42%, faţă de 29% în 2017, anul în care indicatorul a fost introdus pentru prima dată.
Va mai reveni generaţia care crește acum la obiceiurile de consum de presă ale vechii generaţii?
O revizuire sistematică din iunie 2026, care a sintetizat 125 de studii separate pe această temă, identifică trei categorii de factori din spatele fenomenului: unii individuali (oboseala emoţională, sentimentul de neputinţă), alţii sociali (dorinţa de a evita conflictul în conversaţii) și alţii legaţi de design, de modul în care algoritmii amplifică anumite tipuri de conţinut. Așadar nu avem un singur motiv pentru care tot mai mulţi oameni aleg, intenţionat, să rămână în afara fluxului de știri, ci un mix de reacţii la un mediu informaţional pe care îl percep ca fiind dominat de excese.
Anul 2026 poate fi privit și ca un prag simbolic din acest punct de vedere. Pentru prima dată, social media și platformele video au depășit site-urile și aplicaţiile organizaţiilor de presă ca principală cale de acces la știri, ca medie pe cele 48 de pieţe analizate. Cei care conduc tendinţa sunt tinerii sub 25 de ani, ceea ce i-a făcut pe cercetători să se întrebe dacă generaţia care crește acum va mai reveni vreodată la obiceiurile de consum de presă ale vechii generaţii, odată ce ajunge la maturitate.
Posibilităţile recente de a ne controla mai strict expunerea la informaţii, la contexte și la alţi oameni nu privesc însă doar consumul media. Ele au devenit, în ultimii ani, apanajul uneia dintre activităţile care structura cel mai ferm ieșirea din spaţiul privat: munca.
Munca la domiciliu
Poate cea mai vizibilă schimbare pe care a produs-o pandemia, lucrul de acasă, părea, în 2020, un experiment temporar și forţat. Cinci ani mai târziu, statisticile au arătat că, în realitate, se petrecuse o schimbare structurală.
Un studiu publicat în Labour Economics, bazat pe peste un miliard de anunţuri de angajare din 20 de ţări OECD, arată că ponderea joburilor care ofereau posibilitatea muncii de acasă a urcat de la aproximativ 2,5% în ianuarie 2020 la circa 11% în ianuarie 2023, rămânând ridicată chiar și după eliminarea restricţiilor sanitare. Interesul candidaţilor pentru astfel de poziţii a crescut de cinci ori în același interval, semn că schimbarea nu a venit dinspre angajatori, ci și este căutată și de angajaţi.
Lucrul de acasă părea, în 2020, un experiment temporar și forţat. În realitate, se petrecuse o schimbare structurală.
Consecinţele asupra modului în care oamenii interacţionează la locul de muncă sunt mai greu de cuantificat, dar două studii independente oferă câteva instantanee statistice.
Un experiment derulat la Microsoft, pe 61.182 de angajaţi, a remarcat că lucrul de acasă a rigidizat raporturile profesionale interne, făcând relaţiile mai statice și mai clar delimitate de compartimentele de lucru, ducând totodată la o migrare a comunicării, dinspre cea sincronă (apeluri și ședinţe spontane) spre cea asincronă (e-mailul).
La MIT, cercetătorii au măsurat efectul dispariţiei muncii cu prezenţă fizică la birou descoperind o scădere cu 6,2% a legăturilor sociale superficiale existente și o scădere cu 38,7% a formării legăturilor noi, în perioadele de lucru integral de acasă. Aceleași date arată că revenirea parţială la birou a început să refacă acest tip de legături, însă nu la nivelul de dinainte de pandemie.
Iar dacă munca de acasă arată ce se întâmplă cu formele de proximitate impuse de organizarea vieţii sociale, un alt set de date privește extrema cealaltă: proximitatea pe care oamenii o aleg în relaţiile lor intime. În mai multe societăţi bogate, contactul fizic pare să devină mai rar.
În mai multe societăţi bogate, activitatea sexuală devine mai rară
În Marea Britanie, cele trei valuri ale sondajului naţional Natsal, publicate în The BMJ, au înregistrat un declin al frecvenţei activităţii sexuale inclusiv în rândul persoanelor căsătorite sau care coabitează. Studiul consemnează, în paralel, o creștere a proporţiei celor care declară că și-ar dori relaţii sexuale mai frecvente decât cele pe care le au în prezent. Datele indică, așadar, nu o scădere a dorinţei, ci un decalaj tot mai pronunţat între dorinţa declarată și frecvenţa efectivă.
În Statele Unite, un studiu publicat în JAMA Network Open arată că, între perioadele 2000-2002 și 2016-2018, procentul bărbaţilor de 18-24 de ani fără activitate sexuală în anul precedent a crescut de la 18,9% la 30,9%. Creșteri mai moderate apar și la bărbaţii și femeile de 25-34 de ani, sugerând că schimbarea nu se limitează strict la cei mai tineri adulţi.
Datele indică, așadar, nu o scădere a dorinţei, ci un decalaj tot mai pronunţat între dorinţa declarată și frecvenţa efectivă.
Un al treilea set de date provine din Japonia, unde șapte valuri ale National Fertility Survey, colectate între anii 1990 și 2015, înregistrează o creștere constantă a proporţiei adulţilor tineri fără experienţă heterosexuală. Contextul social, economic și cultural al Japoniei diferă suficient de mult de cel american sau britanic încât repetarea aceluiași tipar în toate cele trei ţări să fie, în sine, un argument în favoarea existenţei unui fenomen mai general.
Explicaţiile propuse în literatura de specialitate cuprind forţe precum presiunea economică și instabilitatea locativă, care întârzie formarea de cupluri stabile; timpul tot mai extins petrecut în mediul digital, în detrimentul interacţiunilor fizice care precedă de regulă o relaţie; și schimbări mai largi în normele privind cuplul și maternitatea sau paternitatea. Niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost însă validată, până acum, drept cauză principală.
Între rânduri
Privite separat, cele zece tendinţe din acest articol par să spună, fiecare, câte o poveste. Ba despre tehnologie, ba despre familie, despre muncă, religie sau relaţiile intime. În subsolul lor însă, putem deduce existenţa unui numitor comun mai puţin evident până să le așezăm pe toate una lângă cealaltă. Tot mai multe dintre împrejurările vieţii care, altădată, trebuiau pur și simplu acceptate, pot fi astăzi selectate, filtrate, amânate sau evitate. Putem decide, mai mult decât oricând, cu cine vorbim, unde muncim, ce vedem, când răspundem și cât anume din viaţa celorlalţi lăsăm să pătrundă în propria noastră viaţă.
Spiritul timpului pare a fi o accentuare a singurătăţii înrudită cu o manifestare tot mai mare a controlului individual.
Puţine generaţii anterioare ar fi refuzat oferta de libertate de care se bucură generaţia actuală în privinţa controlului asupra propriei vieţi. Această libertate, însă, vine și cu costuri, cu efecte secundare nedorite.
Un studiu publicat în PNAS, pe peste 50.000 de persoane din opt ţări, arată că bunăstarea personală este asociată atât cu cantitatea de timp petrecută socializând, precum și cu diversitatea portofoliului relaţional (familie, prieteni, colegi, cunoștinţe întâmplătoare, chiar și străini), legătura rămânând valabilă chiar și după controlul statistic al timpului total petrecut cu alţii. Însă tocmai acest tip de diversitate, format din întâlnirile pe care nu le-am fi ales, este cel mai expus atunci când fiecare aspect al vieţii devine selectabil. Vecinii pe care nu ni i-am ales, colegul care ne întrerupe la momentul nepotrivit, acel văr incomod, întrebarea neașteptată primită de la un necunoscut, conversaţia de cinci minute care nu era pe agendă. Toate acestea sunt elemente de tipul celor pe care controlul, exercitat consecvent, le elimină primele.
Cele zece tendinţe, măsurate separat, prin metode diferite, în ţări diferite, converg spre aceeași idee. Există un preţ al vieţii controlate de alegeri în cele mai fine detalii ale ei. Și nu este limpede, deocamdată, dacă doar societăţile bogate vor resimţi acut costul transformărilor sociale, nici dacă vom găsi, ca societate, forme eficiente de a-l evita.
