tendinte

De ce ni se pare că lucrurile sunt mai rele decât sunt

În epoca internetului și a „satului global”, o frică iraţională instalată într-un mic orășel din America are toate șansele să devină virală și să ne contamineze pe toţi. Odată puse pe net, știrile, fie false, fie adevărate, au un efect coroziv care ne face să fim cinici cu privire la viitor și să avem așteptări scăzute de la liderii noștri.

IBM: 5 tehnologii care vor schimba lumea în următorii 5 ani

Compania IBM a realizat topul său anual care cuprinde previziunile cu privire la cinci tendinţe din domeniul tehnologiei, care ar putea revoluţiona lumea în următorii cinci ani.

7 tendinţe economice „invizibile” care aduc schimbări la nivel global

Șomajul este ridicat, creșterea economică este lentă. Acestea sunt doar două dintre tendinţele vizibile care pot modifica decisiv economia Statelor Unite și remodela ordinea financiară mondială. Jurnaliștii The Atlantic au făcut o listă cu 7 tendinţe economice mai puţin evidente, care influenţează semnificativ economia globală și produc, implicit, și schimbări de ordin social.

„Spiritul anului 2012", conform Facebook, Google şi Twitter

Dacă nu îţi aduci aminte tot ce te-a marcat în anul 2012, Facebook, Twitter şi Google tocmai au lansat raporturile lor anuale, sub forma unui tip de rezumat, ce la Google poartă numele de „Zeitgeist", sau „spirit al vremurilor".

Deloitte: Principalele 7 tendinţe în media, pentru 2012

Publicitatea prin spoturi TV își ratează tot mai des ţinta, consumul de programe TV este în continuare dominat de ofertă, iar telefoanele smart și tabletele nu au reușit încă să detroneze televiziunea. Acestea sunt doar trei dintre tendinţele media pe care le luăm cu noi în 2012, potrivit Previziunilor anuale Deloitte pentru industriile de Tehnologie, Media și Telecomunicaţii (TMT), aflate la a 11a ediţie.

Barna Group: Tendinţele anului 2011

În luna decembrie a fiecărui an, Barna Group realizează un top al celor mai importante tendinţe ale anului. Iată care sunt rezultatele studiului desfăşurat în Statele Unite pentru anul 2011!

Portretul bărbatului ideal s-a schimbat

Sociologii observă o modificare a așteptărilor cu privire la portretul partenerului ideal și spun că acesta este rezultatul unei evoluţii la nivelul societăţii. Dacă femeia ideală este în prezent blonda cu personalitate, bărbatul ideal este brunetul cu simţul umorului.

Tot mai multe căsătorii se sfârșesc în primii cinci ani

Tinerii care se căsătoresc la începutul vârstei de 20 de ani reprezintă grupul de vârstă cu cel mai mare risc de divorţ în primii cinci ani de căsnicie. Analiștii de la The Telegraph notează o răspândire masivă a „căsătoriilor de început”, alimentată în special de obiceiurile celebrităţilor.

Allianz: megatrendurile care afectează lumea

Cel mai important trend al lumii de azi este sfârșitul unei vieţi trăite pe datorie, susţine Paul Achleitner CFO al Allianz, cel mai mare jucător de pe piaţa asigurărilor din Europa.