Grupul Interguvernamental de Experţi privind Schimbările Climatice (IPCC), organism aflat sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite, și-a publicat cea mai recentă evaluare privind evoluţia climei, într-un raport echivalat de secretarul general ONU drept un „cod roșu pentru omenire”.

Evaluarea anterioară a fost formulată cu opt ani în urmă. La începutul acestei săptămâni s-a publicat primul dintre cele trei rapoarte care vor fi coroborate în cea de-a șasea sinteză evaluatoare IPCC, care este programată să apară în luna mai a anului 2022. Altfel spus, publicată zilele trecute este doar contribuţia Grupului de lucru I (WGI) – „Baza știinţifică fizică”. Următoarea va fi contribuţia Grupului de lucru III (WGIII)  – „Combaterea schimbărilor climatice” – în luna septembrie a acestui an. Iar în luna octombrie, Grupul de lucru II (WGII) va lansa ultima contribuţie, privind „Impactul, adaptarea și vulnerabilitatea” la schimbările climatice.

Deși face parte dintr-o suită de trei rapoarte, raportul WGI nu este nicidecum asimilabil unei introduceri ușoare. Din contră. Nu mai puţin de trei ani de activitate coordonată, a peste 230 de cercetători în domeniul climatic, au produs 3.949 de pagini de raport, care citează aproximativ 14.000 de studii și converg într-o direcţie dublă: declinarea culpabilităţii factorului uman pentru schimbările climatice și proclamarea acestor schimbări drept o realitate prezentă, nu doar o previziune. „În rapoartele anterioare ne-am văzut nevoiţi să facem această afirmaţie [privitoare la realitatea schimbărilor climatice, n.r.] cu o oarece ezitare. În momentul de faţă, aceasta este însă o declarare a stării de fapt”, spunea Gregory Flato, vicepreședinte al grupului și cercetător în cadrul guvernului canadian.

Secretarul general ONU, António Guterres, aprecia că raportul IPCC WGI declară „cod roșu pentru omenire”. „Semnalele de alarmă sunt asurzitoare, iar dovezile sunt incontestabile: emisiile de gaze cu efect de seră, generate de arderea combustibililor fosili și de defrișări, ne sufocă planeta și periclitează în perioada imediat următoare viaţa a miliarde de oameni. Încălzirea globală afectează fiecare regiune a Pământului și multe dintre schimbări devin ireversibile”, a apreciat șeful ONU.

Punctele-cheie

Prima evaluare din cel de-al șaselea raport IPCC evidenţiază că activităţile umane au provocat deja o încălzire cu aproximativ 1 grad Celsius a temperaturilor globale, comparativ cu nivelurile din perioada preindustrială. Mai mult, oamenii de știinţă spun că nivelul creșterii temperaturii globale va ajunge, cel mai probabil, la 1,5 grade Celsius între anii 2030 și 2052, dacă se păstrează ritmul actual al încălzirii.

Emisiile antropogenice (adică generate de activitatea umană) începând cu perioada preindustrială vor continua să încălzească globul ireversibil în următoarele secole sau chiar milenii, spun autorii raportului, fapt care va provoca modificări pe termen lung ale sistemului climatic (inclusiv creșterea nivelului mării și alte consecinţe aferente).

Modelele climatice care evaluează impactul potenţial al încălzirii climatice previzionate anunţă creșterea temperaturii medii în cea mai mare parte a arealului global uscat, dar și în regiunile oceanice, manifestarea unor extreme de căldură în cele mai multe regiuni locuite, prezenţa precipitaţiilor abundente în unele regiuni și o probabilitate ridicată de secetă în altele.

Impactul asupra biodiversităţii și ecosistemelor cuprinde pierderea prin extincţie a anumitor specii, dar și diminuarea capacităţii ecosistemelor terestre și acvatice (de apă dulce) de a servi interesele locuitorilor. Oamenii de știinţă se așteaptă la o amplificare a riscurilor pentru sănătate (și chiar viaţă) și pentru securitatea hranei, la o reducere a accesului uman la apă potabilă și la o diminuare a creșterii economice, manifestate direct proporţional cu creșterea temperaturilor globale cu 1,5 sau chiar 2 grade Celsius.

Avertizări-cheie în raportul IPCC vizează evaluarea potrivit căreia temperatura globală la suprafaţă a crescut cu 1,09 grade Celsius între 2011 și 2020, comparativ cu anii 1850-1900. Mai mult, ultimii cinci ani au fost, în medie, cei mai călduroși de când se efectuează măsurători (începând cu anul 1850). Ritmul în care crește nivelul mării s-a triplat în prezent faţă de ritmul care s-a înregistrat între 1901 și 1971. Influenţa oamenilor este, cu o probabilitate de 90%, principalul catalizator al topirii gheţarilor începând cu anii 1990 și al scăderii proporţiei de gheaţă din apele arctice. Este „ca și sigur”, arată raportul, că temperaturile extreme au devenit mai frecvente și mai intense decât erau în anii 1950.

Cercetătorul climatic Sonia Seneviratne, care a coordonat capitolul despre meteorologie și extreme climatice din cadrul raportului, spunea că „evenimente meteo extreme au existat dintotdeauna, desigur, însă dovezile privind schimbările observate ale acestor extreme au crescut consistent de la ultimul raport IPCC încoace. Pe măsură ce încălzirea globală se intensifică, aceste schimbări se vor înrăutăţi. (…) Expresii precum «o furtună cum se întâmplă o dată la o sută de ani» vor deveni desuete».”

Îţi va plăcea să citești și:

Câtă încredere putem avea în raportul IPCC

Evaluările IPCC reprezintă consensul știinţific în privinţa schimbărilor climatice obţinut prin munca de cercetare și revizuire a sute de experţi în domeniu, delegaţi de guvernele celor 193 de ţări membre ONU. Raportul IPCC este considerat cea mai respectabilă sursă de autoritate în domeniul evaluării schimbărilor climatice. Concluziile știinţifice ale IPCC informează responsabilii de politici publice din întreaga lume și, datorită numărului uriaș de experţi implicaţi în formularea lor, au un grad sporit de certitudine. De pildă, cele trei grupuri de lucru care colaborează în realizarea celei de-a șasea sinteze IPCC însumează 721 de oameni de știinţă, proveniţi din domenii de cercetare interconectate, însă foarte diferite.

S-ar putea să îţi placă să citești și: De ce să le pese creștinilor de mediul înconjurător

De obicei, rapoartele IPCC sunt programate de așa manieră încât să poată servi ca bază pentru discuţii și dezvoltare de politici publice în cadrul unor reuniuni internaţionale de profil (vezi Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice, Protocolul de la Kyoto, Acordul de la Paris). Raportul WGI precedă summitul COP26.

Autorii rapoartelor IPCC provin nu doar din domeniul academic, ci sunt și reprezentanţi ai industriilor, ai guvernelor și ai organizaţiilor neguvernamentale, iar procesul prin care ajung să semneze contribuţii IPCC este unul de selecţie riguroasă, în care portofoliul lor de cercetări publicate și reputaţia internaţională joacă un rol foarte important.

Fiecare raport IPCC trece printr-un dublu proces de revizuire inter-pares. Mai întâi, experţi cu rol de editor revizuiesc capitol cu capitol, urmând ca rezultatul să fie revizuit de reprezentanţi ai guvernului și experţi știinţifici. Doar pentru reportul WGI au existat 74.849 de comentarii de revizuire, de la sute de evaluatori reprezentanţi ai mai multor discipline. În plus, IPCC-ul are un protocol de gestionare a erorilor care contribuie și el la securizarea acurateţei informaţiilor cuprinse în rapoarte.

Un aspect foarte important este că implicarea experţilor delegaţi de guverne are loc doar în stadiul de revizuire, prin urmare aceștia nu pot „dicta” ce apare în rapoarte. Potrivit unui explainer The Conversation, indiferent că le place sau nu conţinutul raportului, prin votul de acceptare a revizuirilor, delegaţii recunosc caracterul știinţific al evaluării. Delegaţii mai au, de asemenea, rolul de a se asigura că evaluarea IPCC „este relevantă pentru dezvoltarea de politici publice, fără a fi prescriptivă pentru acestea”.

Există desigur și voci critice la adresa rapoartelor IPCC, acuzate că ar fi partizane sau motivate politic. „Însă având în vedere numeroasele stadii la care sunt implicaţi experţi de pe tot spectrul politic și știinţific, această acuzaţie este greu de argumentat”, nota The Conversation.

Raportul IPCC. Cum rămâne cu criticii?

În ciuda susţinerii masive din partea comunităţilor știinţifice de care se bucură rapoartele IPCC, contestatari ai fenomenului încălzirii globale există încă și reușesc să semene îndoială în rândurile populaţiilor. Profesorul universitar Jeremiah Bohr, care predă sociologie la Universitatea din Oshkosh, Wisconsin, spunea că naraţiunile celor care contestă schimbările climatice oscilează între trei mantre: „nu există schimbări climatice”, „schimbarea climatică se întâmplă, dar ea nu este rezultatul acţiunii omului” și „schimbarea climatică se întâmplă, dar nu trebuie să ne îngrijorăm cu privire la ea”. Alegerea unei naraţiuni sau a alteia, spunea profesorul, este rezultatul unei adaptări strategice la mediul politic din care vine emiţătorul naraţiunii. Profesorul detaliază de asemenea și motivele economice care reușesc să catalizeze refuzul de a recunoaște gravitatea fenomenului încălzirii globale.

În privinţa catalizatorilor politici, profesorul consideră că aceia care asociază politica libertariană de apărare a pieţelor libere cu mișcarea negaţionistă privind încălzirea globală fac o greșeală, în sensul că adevăratele vârfuri de lance în mișcarea negaţionistă sunt membrii mișcărilor populiste de extrema dreaptă.

Citește și: Cum ar putea câteva miliarde de copaci să salveze planeta

Referindu-se la combinaţia alcătuită din „corporaţii din industria combustibililor fosili, asociaţii comerciale, filantropi conservatori și think tank-uri conservatoare” care tind să fie contra ideii de încălzire globală, profesorul face o paralelă cu strategiile folosite cândva de industria tutunului, în vremea în care încă putea să nege consecinţele carcinogene ale fumatului.

The Conversation face o trecere în revistă a cinci dintre cele mai des invocate motive de negare a schimbărilor climatice, care reușește să concureze în termeni de claritate a argumentelor cu această analiză, în care listează motivele psihologice ale negaţionismului din domeniul schimbărilor climatice.

Pornind de la paralela cu industria tutunului, dacă privim în istorie la cum au fost tratate alte „campanii negaţioniste”, de exemplu cele care își argumentau opoziţia faţă de abolirea sclaviei sau a segregării rasiale în SUA ori opoziţia faţă de acordarea dreptului la vot femeilor, am putea spera că adevărul va ieși, într-un sfârșit, la iveală. Dacă însă privim la virulenţa mișcării anti-vaccin și la consecinţele ei imediate (vizibile chiar recent, în timpul pandemiei COVID-19), ne dăm seama că nu putem sta tocmai liniștiţi așteptând ca cei 97-98% dintre oamenii de știinţă care susţin realitatea încălzirii globale să se ocupe singuri de salvarea planetei.