Sabia Domnului și sabia lui Ghedeon

De ce au strigat cei 300 de oameni ai lui Ghedeon „Sabia Domnului și a lui Ghedeon!” (Judecători 7:20) în timp ce înconjurau oastea uriașă a madianiţilor și a aliaţilor lor? Nu ar fi fost suficient „sabia Domnului”? La urma urmei, Scriptura vorbește despre „Domnul cel tare şi puternic, Domnul cel viteaz în lupte” (Psalmii 24:8). Iar când israeliţii tremurau înaintea faraonului și a armatei egiptene, Dumnezeu i-a asigurat: „Domnul Se va lupta pentru voi, dar voi staţi liniştiţi” (Exodul 14:14).

Cine era Ghedeon? Când Dumnezeu l-a chemat să-i elibereze pe israeliţi, el a răspuns: „Cu ce să izbăvesc pe Israel? Iată că familia mea este cea mai săracă din Manase şi eu sunt cel mai mic din casa tatălui meu” (Judecătorii 6:15). De asemenea, când îngerul Domnului i-a spus „Domnul este cu tine”, Ghedeon a răspuns cu îndoială: „Dacă Domnul este cu noi, pentru ce ni s-au întâmplat toate aceste lucruri?” (v. 13).

Pentru a descoperi de ce a fost inclus Ghedeon în strigătul de luptă, istoria lui merită analizată ceva mai atent.

Dumnezeu l-a chemat, Ghedeon a răspuns

Deși cu ezitare, Ghedeon a răspuns chemării lui Dumnezeu. Se credea cel mai slab dintre cei mai slabi, în ciuda asigurării divine: „Domnul S-a uitat la el şi a zis: «Du-te cu puterea aceasta pe care o ai şi izbăveşte pe Israel din mâna lui Madian. Oare nu te trimit Eu?»” (Judecătorii 6:14). Tocmai pentru că își vedea limpede slăbiciunile, Ghedeon și-a dat seama că el singur nu putea salva Israelul, deși îngerul îl numise „viteaz” (v. 12).^[1]

Răspunsul său a fost similar cu al altor oameni pe care Dumnezeu i-a chemat. Moise s-a subestimat, la rândul său: „Cine sunt eu, ca să mă duc la Faraon şi să scot din Egipt pe copiii lui Israel?” (Exodul 3:11), socotindu-se un om cu vorbire greoaie (Exodul 4:10). Ieremia se lamenta: „Ah, Doamne Dumnezeule, vezi că eu nu ştiu să vorbesc, căci sunt un copil” (Ieremia 1:6), iar Isaia striga copleșit: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor” (Isaia 6:5).

Răspunsul smerit al lui Ghedeon a dovedit că era pregătit pentru misiunea pe care Dumnezeu o avea pentru el. Umilinţa lui era semnul că este dispus să înveţe și să se lase instruit, ceea ce însemna că Dumnezeu îl putea folosi. De fapt, Dumnezeu îi alege adesea pe cei smeriţi: „Dacă oamenii talentaţi și influenţi ajung să se încreadă în ei înșiși, Domnul îi lasă deoparte și Se folosește de cele mai slabe instrumente și de cele mai simple mijloace pentru a-Și realiza lucrarea, așa cum a făcut în cazul lui Ghedeon și al cuceririi Ierihonului.”^[2]

Dumnezeu l-a convins, Ghedeon a crezut

La început, Ghedeon a fost sceptic, cerându-i îngerului venit la el să-i dovedească faptul că într-adevăr chemarea venea de la Dumnezeu. Mai întâi, a vrut să știe dacă cel care îi vorbea era cu adevărat o fiinţă cerească (Judecătorii 6:17). „Dacă ar fi fost doar un om, vizitatorul său ar fi mâncat hrana oferită; dacă ar fi fost o fiinţă cerească, ar fi primit-o ca jertfă, nu ca hrană.”^[3] Îngerul i-a dovedit lui Ghedeon că era o fiinţă cerească (Judecătorii 6:21), iar Ghedeon a crezut lucrul acesta (v. 22).

În ciuda acestui fapt, credinţa lui Ghedeon era destul de fragilă. Chiar și după ce a crezut că cel care îl chema era îngerul Domnului, a cerut încă un semn: lâna să fie udă de rouă, iar pământul din jur să rămână uscat. Dar atunci când semnul a fost primit (Judecătorii 6:36-38), Ghedeon nu a fost pe deplin mulţumit. Poate că și-a imaginat că era firesc ca lâna să reţină roua pe care o absorbise în timpul nopţii, așa că a cerut al treilea semn: pământul să fie ud în timp ce lâna rămânea uscată. Din nou, cererea i-a fost îndeplinită (v. 40). Convins în cele din urmă, Ghedeon nu a mai cerut alt semn. Înainte ca să înzestreze o persoană cu abilităţile necesare pentru a-I îndeplini lucrarea, Dumnezeu o va echipa cu credinţă și curaj pentru ca ea să accepte cu toată inima chemarea.

Dumnezeu preia controlul, Ghedeon se predă

Trebuie să fi fost încurajator pentru Ghedeon să vadă că 32.000 de oameni au răspuns apelului său (vezi Judecătorii 7:3). Dar Domnul l-a avertizat, spunând: „Poporul care este cu tine este prea numeros ca să dau pe Madianiţi în mâna lor” (Judecătorii 7:2). Chiar și după ce toţi cei care se temeau să lupte au fost trimiși acasă, au mai rămas 10.000 de oameni. Iar Dumnezeu a considerat că încă erau prea mulţi (v. 4). În felul Său, i-a ales pe cei pe care i-a socotit pregătiţi pentru luptă: 300 de oameni care „au lipăit apa, ducând-o la gură cu mâna” (Judecătorii 7:7) și prin care a promis că va aduce eliberarea.

Dumnezeu cunoștea inima lui Ghedeon și știa că acesta avea nevoie de o ultimă încurajare, pentru că încă se temea.

El i-a poruncit să coboare în tabăra madianiţilor, iar acolo a auzit un om povestind un vis ce prevestea deznodământul luptei: o turtă de orz care răsturna un cort din tabăra madianiţilor. Tovarășul celui care povestea visul a venit cu tâlcuirea lui: „Aceasta nu este altceva decât sabia lui Ghedeon, fiul lui Ioas, bărbatul lui Israel; Dumnezeu a dat în mâinile lui pe Madian şi toată tabăra” (v. 14).

Încurajat de acest vis și bizuindu-se pe tot ce făcuse și promisese Domnul, Ghedeon a declarat cu îndrăzneală: „Sculaţi-vă, căci Domnul a dat în mâinile voastre tabăra lui Madian!” (Judecătorii 7:15).

Dumnezeu i-a dat putere, Ghedeon a acţionat

În prima parte a relatării, întâlnim un Ghedeon nesigur, care pune multe întrebări și cere semne (Judecătorii 6:12–40). Mai târziu, Dumnezeu a preluat iniţiativa, iar Ghedeon I s-a supus. Nu a mai cerut explicaţii și semne, ci a ascultat și a mers prin credinţă (Judecătorii 7:1-15). După ce Ghedeon L-a crezut pe Dumnezeu, restul relatării nu mai consemnează nicio intervenţie directă a lui Dumnezeu, ceea ce nu înseamnă că El a fost tăcut. În realitate, acţiunile lui Ghedeon – strategia pe care a prezentat-o celor 300 de oameni, felul în care a pus-o în aplicare și victoria pe care au câștigat-o (Judecătorii 7:16–8:13) – au venit de la El.

O singură sabie

După cum am menţionat, pe când se apropia de tabăra inamică, Ghedeon a auzit întâmplător această afirmaţie liniștitoare: „Aceasta nu este altceva decât sabia lui Ghedeon, fiul lui Ioas” (Judecătorii 7:14). Deși sabia era a lui, Ghedeon a atribuit victoria Domnului (v. 15). Astfel, ea a devenit sabia Domnului: o singură sabie, ţinută de Dumnezeu și de Ghedeon.

Dumnezeu este puternic, iar Ghedeon este slab. Dumnezeu este mare, iar Ghedeon este mic. Dumnezeu cheamă, iar Ghedeon răspunde. Dumnezeu îl convinge, Ghedeon crede. Dumnezeu preia controlul, iar Ghedeon se încredinţează Lui. Dumnezeu îi dă putere, iar Ghedeon acţionează. Dumnezeu și Ghedeon ţin împreună aceeași sabie. Aceasta a fost taina succesului lui Ghedeon în această mare bătălie.

Secretul succesului lui Ghedeon poate fi privit din trei perspective:

Primul secret este cooperarea dintre Dumnezeu și om. Domnul a spus: „Cu cei trei sute de oameni care au lipăit, vă voi mântui şi voi da pe Madian în mâinile tale” (Judecătorii 7:7). Dumnezeu nu lucrează de unul singur, ci alege să lucreze prin oameni.

Pe de o parte, Dumnezeu nu vrea ca poporul Său să se laude cu succesul obţinut spunând: „Mâna mea m-a izbăvit” (v. 2). Pe de altă parte, nu vrea ca ei să se simtă excluși, în timp ce El face totul. „Dumnezeu putea să aducă la îndeplinire lucrarea de salvare a păcătoșilor și fără ajutorul nostru; dar, pentru ca noi să ne formăm un caracter ca al lui Hristos, trebuia să fim părtași la lucrarea Lui. Pentru a putea intra în bucuria Lui, bucuria de a vedea fiinţe răscumpărate prin jertfa Sa, trebuie să luăm parte la eforturile lui pentru răscumpărarea lor.”^[4] Apostolul Pavel îi numește pe cei care colaborează cu Domnul „împreună-lucrători cu Dumnezeu” (1 Corinteni 3:9). Această experienţă poate fi și a noastră; deși lauda Îi revine lui Dumnezeu, noi împărtășim bucuria.

Al doilea secret al succesului lui Ghedeon a fost colaborarea dintre lideri și popor. Ghedeon nu a fost un spectator, ci a condus bătălia, dând instrucţiuni oamenilor lui: „Să vă uitaţi la mine şi să faceţi ca mine. Cum voi ajunge în tabără, să faceţi ce voi face eu şi când vom suna din trâmbiţă eu şi toţi cei ce vor fi cu mine, să sunaţi şi voi din trâmbiţă de jur împrejurul taberei şi să ziceţi: «Sabia Domnului şi a lui Ghedeon!»” (Judecătorii 7:17-18).

Ghedeon a crezut înainte să vadă. A câștigat lupta înainte ca ea să înceapă, pentru că s-a încrezut în Domnul.

Ghedeon cooperase cu Dumnezeu, iar acum devenea un model pentru oamenii săi, care au ales să-l urmeze. În viaţa bisericii, acest principiu se traduce printr-o strânsă colaborare între conducători și membrii bisericii.

În cele din urmă, victoria lor s-a datorat implicării totale a soldaţilor. Nu doar că fiecare dintre ei s-a implicat pe deplin, ci au acţionat ca un singur trup. Relatarea din Judecătorii 7:16-21 evidenţiază acest lucru. Cei 300 au fost împărţiţi în trei grupuri, au primit același fel de arme și echipament și au urmat cu atenţie indicaţiile lui Ghedeon. Au sunat cu toţii din trâmbiţe, ţinându-le în mâna dreaptă, în timp ce în mâna stângă ţineau făcliile. Și-au spart urcioarele în același timp și au strigat împreună: „Sabia Domnului și a lui Ghedeon!” Nimeni nu a făcut altceva decât ceilalţi. Unitatea aduce putere, iar atunci când toţi se implică pe deplin și acţionează împreună, pot apărea rezultate extraordinare.

La început, Ghedeon a primit chemarea lui Dumnezeu cu o doză de scepticism: „Dacă Domnul este cu noi, pentru ce ni s-au întâmplat toate aceste lucruri?” (Judecătorii 6:13). În cele din urmă însă, chiar înainte de a obţine victoria, el a putut afirma cu încredere: „Sculaţi-vă, căci Domnul a dat în mâinile voastre tabăra lui Madian!” (Judecătorii 7:15). Aceasta era o adevărată declaraţie de credinţă. Ghedeon a crezut înainte să vadă. A câștigat lupta înainte ca ea să înceapă, pentru că s-a încrezut în Domnul.

Atunci când Îi permitem lui Dumnezeu să lucreze prin noi

Ghedeon nu este singurul personaj biblic a cărui istorie ne arată că victoria vine atunci când omul se lasă în mâna lui Dumnezeu și Îi îngăduie să lucreze prin el. Moise nu a susţinut niciodată despre toiagul pe care îl ţinea în mână că era al lui. Chiar dacă Dumnezeu îl numise „toiagul tău” (Exodul 14:16; 17:5), Moise a răspuns că acesta era, de fapt, „toiagul lui Dumnezeu” (Exodul 17:9). Era ca și cum Dumnezeu i-ar fi spus: „Este toiagul tău”, iar Moise ar fi răspuns: „Nu, Doamne, este toiagul Tău, eu doar îl ţin în mână.” Din clipa în care Moise s-a predat pentru a fi folosit de Dumnezeu, toiagul lui a devenit cu adevărat toiagul lui Dumnezeu. Ghedeon a auzit tâlcuirea visului madianitului: „Aceasta nu este altceva decât sabia lui Ghedeon, fiul lui Ioas” (Judecătorii 7:14), dar el știa că sabia lui devenise sabia Domnului. Din acest motiv și-a instruit oamenii să strige: „Sabia Domnului și a lui Ghedeon!” (v. 20).

O abilitate simplă, un talent modest pe care l-am primit sau puţinele cunoștinţe pe care am reușit să le dobândim pot fi folosite pentru a realiza lucruri măreţe spre slava Sa, atunci când sunt așezate în mâna lui Dumnezeu. Oricine am fi, oricare ar fi trecutul nostru, Dumnezeu ne poate folosi pentru a face lucruri măreţe pentru Împărăţia Lui.

Avem nevoie să recunoaștem că „al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea şi cei ce o locuiesc!” (Psalmii 24:1) și că nu ne aparţinem nouă înșine, fiindcă am fost răscumpăraţi cu un preţ – cu sângele preţios al lui Isus (1 Corinteni 6:19-20; 1 Petru 1:18-21). Trebuie să ne amintim cuvintele Lui: „Despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15:5); „Pot totul în Hristos, care mă întărește” (Filipeni 4:13). Atunci când credem promisiunile lui Dumnezeu, putem obţine victoria și putem avea succes în ceea ce facem.

Richard A. Sabuin este director al departamentului Educaţie, precum și al departamentului Școala de Sabat și Lucrarea Personală, în cadrul Diviziei Bisericii Adventiste din Pacificul de Nord, în Goyang Ilsan, Coreea de Sud. El este și profesor asociat de studii biblice la Institutul Adventist Internaţional de Studii Avansate (AIIAS), unde a ocupat anterior funcţia de decan. O versiune a acestui articol a apărut iniţial pe site-ul revistei Dialogue.