Puţine subiecte au un asemenea potenţial de a inflama spiritele precum chestiunea discrepanţelor biblice. Pentru că miza dezbaterii este mare, l-am invitat pe dr. Kwabena Donkor, director asociat al Institutului de Cercetări Biblice din SUA, să ne spună opinia sa cu privire la discrepanţele biblice și implicaţiile lor.
Dr. Donkor, există sau nu discrepanţe în Biblie?
K.D.: Depinde de ce înţelegem prin „discrepanţe“. Eu văd discrepanţa ca pe o idee sau o afirmaţie care, la suprafaţă, pare să fie antagonică unei alte idei din Scriptură. Dacă aşa definim discrepanţele, da, ele există, pentru că există unele afirmaţii care nu sunt coerente în Scriptură, dar repet: la suprafaţă.
Totuşi, se spune că, din moment ce Biblia este o carte inspirată de un Dumnezeu perfect, şi ea ar trebui să reflecte această perfecţiune prin lipsa oricărei discrepanţe. Putem pretinde Bibliei aşa ceva?
K.D.: E vizibilă aici o înţelegere greşită a ceea ce înseamnă Biblia. Şi ne-ar lua mult să explicăm pe îndelete, dar trebuie să ne întrebăm următorul lucru: da, Biblia e inspirată, deci da, are aportul lui Dumnezeu, dar ce anume este inspiraţia?
Există două procese prin care Biblia a ajuns să existe: unul este revelaţia – care Îl prezintă pe Dumnezeu predicând minţii profetului –, celălalt este procesul de iluminare pe care îl numim „comunicare“. În ambele procese Dumnezeu lucrează împreună cu omul, pe care îl educă direct. Şi toate acestea cu un scop. Biblia nu este o carte perfectă, cum pretind unele cărţi ezoterice. Biblia este inspirată cu un scop: să instruiască oamenii.
Dumnezeu este perfect, dar El trebuie să comunice cu fiinţe imperfecte. Cum face acest lucru? Vă răspund cu o ilustraţie. Am un copil. Atunci când vine vorba de limbaj, de vorbit, sunt o persoană matură, am un vocabular vast, folosesc o gramatică şi o sintaxă complexă, dar vreau să comunic cu copilul meu. Şi îmi veţi spune: „păi eşti adult, ştii să vorbeşti, ar trebui să comunici perfect cu copilul tău“. Totuşi eu nu-mi voi folosi vocabularul cel bogat, ci voi vorbi la un nivel la care mintea copilului poate înţelege. La fel, fiindcă Biblia este un canal de comunicare între Dumnezeul perfect şi creştinii imperfecţi, nu e rezonabil să mă aştept ca ea să fie perfectă. Pentru că ea este racordată la nevoile oamenilor.
Acum, trebuie să avem grijă ce cuvinte folosim. Chiar dacă este adaptată nevoilor fiinţei umane și nu este perfectă, Biblia nu conţine totuşi nicio eroare. Când spun că există o discrepanţă în Biblie, nu spun că există erori în ea. „Eroare“ exprimă ideea de a înşela, de a minţi.
E adevărat că există imperfecţiuni (cum ar fi calificate de unii diferenţele dintre Evanghelii privind inscripţia de deasupra crucii pe care a fost răstignit Christos). Perfecţiunea ar putea presupune că aceste descrieri trebuie să fie perfect suprapuse. Dar descrierile diferite îşi ating totuşi scopul. Deci, din punctul de vedere al scopului lui Dumnezeu, sunt nişte descrieri perfecte.
Vă dau un alt exemplu. Să zicem că a avut loc un accident în apropiere. Şi mergem la faţa locului ca să facem fiecare câte un reportaj. Vă pot asigura că amândoi vom exprima ceea ce am văzut în moduri diferite. Dar doar pentru că reportajele noastre sunt diferite, asta nu înseamnă că informaţia nu este demnă de a fi crezută. Când vrem să înţelegem Biblia trebuie mai întâi să vedem ce spune Biblia însăşi despre inspiraţie.
Unii vor spune că acest raţionament este unul circular. Cum pot fi de încredere cuvintele Bibliei despre ea însăşi?
K.D.: Ei bine, aici este vorba de alegere – indiferent ce eşti: creştin sau necreştin. Pentru că Biblia este baza credinţei noastre. Şi dacă cineva vine şi îmi spune că trebuie să mă raportez la ceva extern ca să dovedesc autenticitatea Bibliei… ce garanţie am că acel reper este de încredere? Pot să folosesc o formă sau alta de logică, dar acesta devine atunci judecătorul care stă deasupra Scripturii. Biblia este propriul ei interpret. Este vorba despre „suis interpretis“. Şi „sola Scriptura“. Nu permitem altei autorităţi să judece Biblia.
Atunci când ne apropiem de Scriptură trebuie deci să credem doctrina ei: ea spune că este demnă de încredere. După ce am făcut asta, mergem mai departe.
Totuşi, pe lângă discrepanţele care ţin de contabilizarea detaliilor unui eveniment, există şi alt gen de discrepanţe. De pildă, ateul Sam Harris cita Regula de Aur şi, apoi, observa că aceasta nu se potriveşte cu legea din Deuteronomul 22, potrivit căreia o soţie descoperită ca nefiind fecioară trebuia omorâtă cu pietre. Ce răspuns se poate da în legătură cu discrepanţele care trec dincolo de cifre, la chestiuni de fond?
K.D.: Există şi astfel de probleme în Biblie şi nu pot spune că le-am rezolvat eu pe toate, însă haideţi să ne gândim aşa. Un critic care se leagă de un astfel de aspect al studiului Bibliei trebuie să înţeleagă fenomenul în ansamblu, să privească la felul în care Dumnezeu a condus poporul evreu în detalii de mare fineţe.
Şi vă mai spun un lucru. Întotdeauna, în cazul unor astfel de întrebări, există o implicaţie mai adâncă. Cine întreabă asta presupune că, dacă Dumnezeu este iubire, atunci nu ar trebui să existe durere. Aceasta este o presupunere implicită. Şi nu trebuie să mergem aşa de departe ca în Deuteronomul 22. Putem merge în Geneza. Dumnezeu provoacă un potop! Un potop care a şters de pe faţa Pământului o omenire întreagă.Apoi în Apocalipsa, afl ăm că, la sfârşitul timpului, cei care nu au fost credincioşi Domnului vor fi distruşi.
În concluzie, conceptul nostru de „iubire“ este, poate, inadecvat în imaginea de ansamblu a perspectivei lui Dumnezeu. Dacă Scriptura este propriul interpret, iar Dumnezeu este iubire, trebuie să văd cum integrez episodul potopului, distrugerea celor păcătoşi ş.a.m.d., în acest concept al iubirii.
Nu trebuie să înţeleg eu totul. Sau nu trebuie să înţeleg totul acum. Aceasta este frumuseţea motivului adventist al marii lupte. Există multe lucruri pe care nu le înţelegem. Dar, sperăm, că la Ziua judecăţii chiar şi cei răi vor înţelege totul şi vor înţelege că Dumnezeu este drept. La sfârşitul timpului, toţi vom înţelege că Dumnezeu este drept. Dar ce nu putem spune este că, deoarece femeia aceasta a fost necredincioasă bărbatului ei şi a fost omorâtă cu pietre, înseamnă că Dumnezeu nu e iubire.
Cineva ar putea să gândească în felul următor: dacă Biblia, datorită aportului fiinţei umane la redactarea ei, conţine discrepanţe dovedite prin prezenţa unor versete contradictorii, cum aş putea eu să fiu sigur că, din cauza aceloraşi slăbiciuni umane, nu există în Biblie şi alte defecte, lacune, informaţii greşite? Cum am putea defini infailibilitatea Bibliei ţinând cont de conţinutul său discrepant?
K.D.: Ne întoarcem din nou la problema vocabularului. Ce înseamnă „defecte“? Să distingem mai întâi despre ce vorbim. Ce înseamnă „informaţii greşite“? Cifre, numere, nume? Noi, teologii, distingem între informaţia esenţială şi detalii. Cele mai multe discrepanţe ale Bibliei sunt chestiuni de detaliu. Şi aceste detalii nu afectează substanţa despre care vorbeşte Biblia.
Apoi, distingem între genurile biblice. Avem cărţi biblice narative, poetice, de înţelepciune, profetice. Nu vom trata niciodată o parabolă aşa cum tratăm un text narativ. Un exemplu clasic este cel al parabolei săracului Lazăr. Dacă interpretăm această parabolă aşa cum am interpreta un text narativ, am putea obţine răspunsuri contradictorii.
O parabolă are un scop, trebuie să transmită un mesaj. Nu trebuie să forţăm fiecare detaliu al parabolei să spună ceva.
Apoi trebuie să luăm în considerare faptul că, în scrierile antice ale poporului evreu, exista o tendinţă spre hiperbolizare. De fapt, această tendinţă se păstrează până astăzi. Ei vorbesc în termeni hiperbolici. Şi lucrul acesta se găseşte în Scriptură. Dumnezeu lucrează cu omul, aşa cum este el, dar nu permite transmiterea unor erori care să înşele. Discrepanţele apar în formă sau ţin de caracteristicile genului.
Când ţinem cont de toate aceste indicaţii, atunci exegeza va demonstra adevărul Bibliei şi consecvenţa ei.
Apoi trebuie să privim adevărul şi prin prisma corespondenţei (atunci când un lucru scris în Biblie trebuie să se suprapună punct cu punct cu ceea ce s-a întâmplat în realitate). Aici lucrurile pot deveni alunecoase. Când oamenii judecă Biblia pentru că nu spune adevărul după tiparul adevărului-corespondenţă, cine poate avea cu adevărat ultimul cuvânt în privinţa faptelor?
Realitatea este o descoperire continuă. Nu înţelegem cu adevărat ce înseamnă „fapte“. De aceea ar trebui să fim prudenţi atunci când reluăm datele Bibliei şi încercăm să le transformăm după ceea ce ştim noi că ar trebui să spună.
Ar trebui să fi m atenţi. Vor fi şi unele lucruri pe care le vom asuma ca provocări. Biblia spune că Iona a fost înghiţit de un chit şi că ar fi stat în burta balenei trei zile şi trei nopţi. Este posibil din punct de vedere biologic? Nu. Acesta este unul dintre cazurile în care Biblia este acuzată că ar contrazice datele exacte. Noi ştim că un om nu poate sta în burta unei balene trei zile. Dar oare chiar ştim asta?
Şi motivul pentru care îmi suspend judecata logică şi înţelepciunea este acela că trebuie să integrez şi acest fenomen al Scripturii: acela al implicării lui Dumnezeu în producerea Bibliei, a unui Dumnezeu care nu minte. Iar Biblia însăşi declară despre ea că spune adevărul. Deci aş ezita înainte să concluzionez că Biblia conţine lucruri false.
O persoană necredincioasă v-ar reproşa însă această suspendare a logicii şi şi-ar rezerva dreptul de a-şi suspenda la rându-i logica, doar că nu în paradigma religioasă, ci în cea a ştiinţei, şi să ajungă la o concluzie complet opusă celei formulate de dumneavoastră. Practic „bătălia“ se dă între acele credinţe esenţiale, de la care am pornit discuţia.
K.D.: Da, exact aşa gândim şi nu putem schimba asta. Întotdeauna gândim pornind de la anumite viziuni asupra vieţii. Iar metanaraţiunile sunt, de obicei, coerente cu ele însele.
Dar atunci când noi, creştinii, aşteptăm sau ne dorim ca cineva să renunţe la perspectiva sa, îi cerem practic să facă ceva pentru care nu are o bază logică.
K.D.: Eu cred că există o bază. O perspectivă asupra vieţii le oferă oamenilor o filosofie după care să se ghideze. Viziunea creştină asupra lucrurilor ne dă o anumită perspectivă asupra vieţii. Deci tot ce facem, creştini fiind, e guvernat de această perspectivă. Dar dincolo de aceste credinţe, există şi consecinţe ale lor, la nivelul stilului de viaţă. Privind fie şi numai la acest aspect, se poate vedea că perspectiva creştină este una mai avantajoasă.
Dacă discutăm despre perspective asupra vieţii, nu avem nicio bază filosofică pentru a spune că un sistem e mai bun decât altul, pentru că toate sistemele sunt coerente cu ele însele. Însă atunci când priveşti la stilul de viaţă, lucrurile încep să fie diferite. Atunci oamenii se pot uita la noi şi să aleagă să devină creştini. Asta sfătuieşte şi Petru, să lăsăm omenii să se uite la viaţa noastră şi să îşi dorească şi ei să aibă ce avem noi.
Să vă dau un exemplu. Ce motive filosofice ar avea cineva care trăieşte după un sistem de valori seculare să nu ducă o viaţă promiscuă, să nu aibă relaţii sexuale cu orice femeie care i se pare potrivită? Niciunul. Până la urmă, ei trăiesc pentru a-şi maximiza plăcerea. Dar vedem ce efect are lucrul acesta asupra societăţii. Dacă toată lumea ar face aşa, ce s-ar alege de societate? În schimb perspectiva creştină, monogamă, care promovează fidelitatea faţă de partener, aduce stabilitate şi putere societăţii. Deci este ceva în sistemul de gândire creştinesc care îşi serveşte sieşi drept recomandare. Iar noi, creştinii, avem cel mai puternic argument. Nu că avem doctrine mai bune, ci că avem un alt stil de viaţă. Asta a spus şi Christos: „Prin aceasta toţi vor şti că sunteţi ucenicii mei, dacă aveţi dragoste unii pentru alţii.“ Christos nu a spus „prin aceasta vor şti toţi că sunteţi ucenicii mei, dacă demonstraţi acurateţea sistemului meu filosofic.“
Un cap plin de teorii şi doctrine care nu schimbă inima nu este de niciun folos. Dar dacă trăim cu adevărat viziunea creştină asupra vieţii, viziunea aceasta va fi dorită de alţii. La fel s-a întâmplat şi cu vechiul popor israelit: oamenii veneau la ei şi spuneau „vrem să fi m ca voi!“. Aici este geniul credinţei creştine şi al stilului de viaţă creştin. Sigur că există şi chestiunea adevărurilor pe care le avem, însă stilul nostru de viaţă este mai degrabă convingător pentru ceilalţi.
Întorcându-ne acum la discrepanţe, credeţi că există şi o latură pozitivă a prezenţei lor în Biblie a unor discrepanţe?
K.D.: Cineva s-ar putea întreba ce poate să ne placă la nişte discrepanţe. Dar pentru mine acestea sunt o garanţie a autenticităţii. Dumnezeu a lucrat cu omul la nivelul la care era el.
Care sunt paşii de urmat pentru cineva care descoperă în Biblie o contradicţie, o discrepanţă? Să apeleze la sprijinul unui teolog? Dar dacă nu are la cine să apeleze?
K.D.: Când găsim ceva discrepant în Biblie, trebuie să examineze dovezile. Când cineva fără studii de teologie întâlneşte o discrepanţă, este deseori din cauza traducerii Bibliei. Deci sfatul meu ar fi : luaţi mai multe versiuni ale Bibliei şi fiţi atenţi ce traducere alegeţi pentru studiu. Puteţi consulta comentarii biblice, pentru că e posibil ca mulţi oameni să fi trecut prin dilemele pe care le aveţi acum, şi să le fi rezolvat.
Pentru oamenii obișnuiţi, fără educaţie teologică, prezenţa discrepanţelor nu reprezintă un risc sporit de creştere a neîncrederii în Biblie?
K.D.: Totul depinde de felul în care vezi Biblia. Dacă o vezi ca pe un manual care trebuie să fie perfect ca să îşi facă treaba, atunci ai probleme. Trebuie să ne amintim mereu la ce e bună Biblia: ca să schimbe inimi şi să le apropie de Dumnezeu. Toate discrepanţele despre care vorbim sunt detalii care nu au de-a face cu miezul esenţial al Scripturii: a aduce convingere şi mântuire. În privinţa acestor lucruri, Biblia e limpede. Fie că se adresează unui teolog, fie că se adresează unei persoane fără studii teologice.
În final, cum să ne raportăm la discrepanţe?
K.D.: Pornim de la faptul că Scriptura este, aşa cum spune ea însăşi, demnă de încredere. Acesta este un stâlp al credinţei pe care trebuie să se bazeze un creştin. Dar, odată ce am acceptat asta, nu ar trebui să fi u nici prost, să închid ochii atunci când apar lucruri greu de înţeles. Trebuie să menţinem lucrurile într-o tensiune creativă: adică să credem că Biblia este onestă şi să încercăm să rezolvăm ce ni se pare neonest prin rugăciune, studiu, comparaţie cu părerea altora. Dacă nici după asta nu înţelegem, punem discrepanţele pe un raft al minţii ca să ne ocupăm de ele mai târziu. Dar cel mai important aspect de reţinut este, cum am spus, că aceasta vizează doar detaliile, nu rolul central al Scripturii – prezentarea Mântuirii oamenilor.
Citește și: Pot să am încredere în Biblie?
