Sunt tată. Am trei copii, toţi băieţi. Creșterea băieţilor mei este o responsabilitate pe care o iau în serios. Dar, pe măsură ce reflectez la valorile pe care sper să le insuflu fiilor mei (respect, bunătate, blândeţe și tărie), mă confrunt cu o provocare serioasă.
În lumea de astăzi, atât în mediul secular, cât și în cel religios, se promovează viziuni opuse asupra masculinităţii. Pentru unii, a fi bărbat înseamnă a deţine controlul și a domina; pentru alţii, este vorba despre protejare și susţinere. Aceste idei intră adesea în conflict cu învăţăturile lui Iisus (precum „întoarce și celălalt obraz” sau „mergi încă o milă”), despre care mulţi cred că încurajează slăbiciunea (sau cel puţin modelarea unor trăsături care nu sunt îndeajuns de masculine).
Presiunea de a-i forma pe băieţii noștri se accentuează în contextul discuţiilor controversate despre masculinitatea toxică, respingerea patriarhatului și mișcarea „Me Too”. În ce fel poate influenţa imaginea noastră despre Dumnezeu modul în care ne educăm fiii? Și cum putem respinge acele trăsături distorsionate pe care societatea modernă le asociază adesea cu identitatea masculină?
Natura duală a lui Dumnezeu
Pe măsură ce încerc să înţeleg aceste aspecte complexe, sunt profund impresionat de natura duală a caracterului lui Dumnezeu, așa cum este revelată în Scriptură. Chiar din primele pagini ale Bibliei, Dumnezeu este descris ca deopotrivă atotputernic și relaţional – două dimensiuni esenţiale în formarea acelui model de tată la care aspir și a acelui tip de bărbaţi pe care sper să îi cresc.
El este Creatorul, Iniţiatorul, Cel ce pune totul în mișcare, iar fiecare zi a creaţiei este marcată de bunătatea Lui.
În Geneza 1:1, Dumnezeu este prezentat cu numele de Elohim: „La început, Dumnezeu [Elohim]…” – un titlu care subliniază puterea Lui supremă și autoritatea asupra întregii creaţii. Dumnezeu a creat universul din nimic (ex nihilo), doar prin cuvânt. El este Creatorul, Iniţiatorul, Cel ce pune totul în mișcare, iar fiecare zi a creaţiei este marcată de bunătatea Lui. Elohim este principalul nume al lui Dumnezeu folosit de către scriitorii Scripturilor ebraice (termenul apare de peste 2.700 de ori).
Având formă de plural, Elohim se poate referi la zeităţi păgâne, caz în care este tradus cu „zei” (de exemplu, Exodul 12:12; Exodul 20:3), sau la Dumnezeul lui Israel. Mulţi cercetători cred că forma de plural este folosită pentru a indica o profundă reverenţă sau chiar misterul din jurul naturii Dumnezeului Unic. Abia în secolul al II-lea d.H. s-a conturat doctrina Trinităţii. Cu toate acestea, aspectul relaţional al lui Elohim este sugerat în Geneza 1:26,27 – „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră (…). Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.”
Apoi, în Geneza 2, Îl întâlnim pe YHWH, Domnul Dumnezeu, prezentat în calitate de Creator, dar, de asemenea, descris ca Acela care dorește să intre în relaţie cu omenirea. Numele YHWH subliniază faptul că avem un Dumnezeu al legământului, care umblă alături de Adam și de Eva în Grădină, care este profund implicat în treburile creaţiei Sale. El dorește să fie aproape de Adam și de Eva, de poporul Israel și de întreaga omenire. Această trecere de la Creatorul transcendent la Dumnezeul relaţional evidenţiază plenitudinea caracterului Său. Dumnezeu nu este distant sau detașat, ci profund implicat în viaţa celor pe care i-a creat.
Atotputernic și iubitor – portret de tată
Ca tată, consider că acest echilibru între autoritate și relaţie este esenţial. Așa cum Dumnezeu este suveran și iubitor, la fel, rolul meu de părinte nu este să îmi controlez copiii prin forţă sau să fiu indiferent, ci să conduc cu o combinaţie de fermitate și blândeţe. Chiar felul în care înţeleg „autoritatea” se schimbă în lumina caracterului lui Dumnezeu ca Tată. El conduce ca un slujitor, nu ca un dictator, fiind un partener înţelept care respectă libertatea omului.
Această înţelegere a naturii duale a lui Dumnezeu – este transcendent și relaţional – devine și mai semnificativă atunci când comparăm relatarea din Geneza cu alte povestiri antice despre creaţie. În Enuma Elish, epopeea babiloniană a creaţiei, zeul Marduk ajunge la domnie printr-un șir de acte violente. O învinge pe Tiamat, zeiţa haosului, și din trupul ei sfâșiat creează lumea. E o lume născută din violenţă și cruzime.
În schimb, episodul creaţiei din cartea Geneza prezintă un Dumnezeu a cărui domnie nu este instaurată prin violenţă, ci prin cuvântul și voinţa Sa. Fluviile Tigru și Eufrat, menţionate în Enuma Elish ca izvorând din ochii muribunzi ai lui Tiamat, curg în Geneza din grădina Edenului, dătătoare de viaţă. Dumnezeu nu creează din haos, ci din iubire, scop și ordine. Domnia Lui nu este obţinută prin violenţă, ci în virtutea suveranităţii și bunătăţii Sale inerente.
El este puternic, dar puterea Lui este folosită în slujba iubirii și a vieţii. Acesta este și tipul de tată care sper să fiu — un tată a cărui forţă este îmblânzită de tandreţe și a cărui autoritate izvorăște din iubire, nu din frică.
Un tată imperfect
Ca tată, sunt în același timp profund conștient de modul în care propria mea imperfecţiune îmi deformează înţelegerea despre Dumnezeu, dar și de riscul ca această distorsionare să fie transmisă mai departe copiilor mei. Teologul C.S. Lewis scria: „Instrumentul prin care Îl vezi pe Dumnezeu este întreaga ta fiinţă. Dacă sinele omului nu este păstrat curat și strălucitor, Îl vei vedea pe Dumnezeu neclar – la fel cum ai vedea Luna dacă ai privi printr-un telescop murdar.”
Rezonez profund cu această afirmaţie, mai ales atunci când mă gândesc la rolul meu de părinte. Modul în care mă port, în care o tratez pe mama lor, în care îmi gestionez emoţiile și reacţionez la dificultăţi – toate acestea modelează percepţia copiilor mei despre Dumnezeu ca Tată. Dacă sunt dur, exigent, distant sau răzbunător, copiii mei ar putea avea dificultăţi în a înţelege că Dumnezeu este iubitor și milostiv. Dar, dacă reflect bunătatea, răbdarea și blândeţea Lui, vor începe să înţeleagă mai limpede modul în care Dumnezeu Se comportă ca Tată.
Imaginea unui tată bun poate fi un remediu puternic pentru viziunea greșită despre Dumnezeu.
Într-o lume marcată de rău și distrugere, este dificil să vezi întreaga bunătate a lui Dumnezeu. La fel cum soarele poate să încălzească, dar să și ardă, bunătatea lui Dumnezeu este adesea ascunsă de suferinţă și greutăţi. Naraţiunea biblică reflectă foarte bine acest adevăr, prin îngemănarea istoriilor de o frumuseţe extraordinară cu cele pline de zbucium și durere. Este ca și cum scriitorii Bibliei înșiși s-au luptat cu imaginea Dumnezeului pe care Îl prezentau.
Pe de altă parte, imaginea unui tată bun poate fi un remediu puternic pentru viziunea greșită despre Dumnezeu. Îmi doresc ca fiii mei să vadă în mine o reflectare a adevăratei naturi a lui Dumnezeu.
În cartea Iona găsim un exemplu remarcabil al naturii milostive a lui Dumnezeu. Iona este trimis la Ninive pentru a proclama judecata lui Dumnezeu asupra orașului. Descoperirile arheologice confirmă mărturia biblică despre răutatea asirienilor. Aceștia erau cunoscuţi în lumea antică pentru brutalitatea, cruzimea lor. Cu toate acestea, când oamenii se pocăiesc, Dumnezeu le arată milă.
Deranjat de această revărsare de har, Iona se plânge: „Știam că eşti un Dumnezeu milos şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi bogat în bunătate şi că Te căieşti de rău!” (Iona 4:2). Nemulţumirea lui Iona în faţa harului divin scoate la iveală conflictul adânc dintre ideile noastre despre dreptate și modul în care Dumnezeu oferă har. Iona se aștepta ca Dumnezeu să acţioneze aidoma zeilor păgâni, care își pedepseau fără milă împotrivitorii. Poate chiar era nerăbdător să vadă venind pedeapsa. Dar Dumnezeu, în înţelepciunea și iubirea Sa, a ales să Își arate mila.
Cel mai bun model de tată
Îmi doresc să-mi cresc băieţii în așa fel încât să înţeleagă că adevărata masculinitate nu înseamnă dominare, control sau capacitatea de a-i învinge pe alţii, ci putere înrădăcinată în dragoste și slujire. Dumnezeu Tatăl este imaginea desăvârșită a acestei puteri. Suveranitatea Lui nu se bazează pe forţă, ci pe faptul că El este Creator și Susţinător al vieţii. Este un Dumnezeu care Își dorește să meargă alături de copiii Săi.
Pe măsură ce îmi călăuzesc băieţii spre maturitate, rugăciunea mea este ca ei să ajungă să-L cunoască pe Dumnezeu Tatăl așa cum este El cu adevărat: „plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie” (Exod 34:6). Sper ca ei să mă vadă reflectând aceste trăsături și, prin exemplul meu, să devină bărbaţi care înţeleg că adevărata putere se regăsește în compasiune, smerenie și iubire.
De asemenea, mă rog ca ei să mă ierte atunci când greșesc și să dezvolte o relaţie vie cu Tatăl lor din ceruri – Tatăl cel adevărat, Tatăl lor și al meu.
Tony Parrish este pastor, soţ și tată și locuiește în Dunedin, Noua Zeelandă. O versiune a acestui articol a apărut iniţial pe site-ul Signs of the Times Australia.