Când vine vorba de minciuni, se pare că bărbaţii mint de două ori mai mult decât femeile, arată un studiu britanic citat de Daily Mail. Astfel, bărbaţii mint de aproximativ şase ori într-o singură zi, iar printre persoanele înșelate se numără şeful şi colegii de muncă, dar şi partenerul de viaţă. În schimb, o femeie minte de circa trei ori pe zi, arată acelaşi studiu.
De ce și cum încep oamenii să mintă?
Minciuna se dezvoltă de timpuriu, arată USNews. La numai trei ani, copiii încep să născocească primele minciuni, ajungând ca, la şase ani, să „vândă” mai multe „gogoşi” pe zi. Cei mai mulţi experţi consideră că acest obicei se învaţă de la părinţi, atât prin observaţie, cât şi prin încurajările oferite de aceştia. În multe situaţii, părinţii sunt aceia care îi învaţă pe copii să mintă. Spre exemplu, copiii sunt încurajaţi de mamă sau tată să mintă în momentele în care primesc ceva care nu le place, tocmai pentru a nu răni sentimentele celor care le-au dăruit lucrul respectiv.
În principal, minţim pentru a ne proteja pe noi înşine şi pe cei dragi nouă, arată Psychology Today, fie că este vorba de propriile noastre interese şi beneficii, de imaginea noastră şi chiar şi de cei dragi. Sunt anumite momente în care o minciună poate, însă, salva viaţa şi, de ce nu, poate este decizia cea mai înţeleaptă, susţine aceeaşi sursă.
Ron Ashkenas scrie în Harvard Business Review câteva dintre motivele pentru care minţim, atât în mod conştient, dar şi fără să ne dăm seama, făcând referire la impactul pe care îl are adevărul asupra vieţii.
În primul rând, el consideră că adevărul, aşa cum este el, are un impact puternic asupra propriei persoane. De multe ori greşim, iar pentru a ne dezvinovăţi de propria greşeală, inventăm tot felul de scuze şi pretexte sau dăm vina pe altceva sau altcineva. Ne dorim ca cei din jurul nostru să aibă o părere bună despre noi, motiv pentru care, în anumite situaţii, mai strecurăm câte o minciună.
Oamenii se pot găsi în situaţii în care nu vor să rănească sentimentele celorlalţi sau nu vor să le dea anumite veşti care i-ar putea întrista. Din acest motiv, folosim aşa-numita „minciună prin omisiune”, înlăturând elementele negative şi prezentând doar aspectele favorabile. O astfel de abordare presupune, însă, câteva probleme. Faptul că nu comunicăm detaliile negative despre ceva sau cineva poate conduce la o continuare a situaţiei despre care minţim, dar şi la creşterea proporţiei acesteia.
Dr. Karyn Hall, care deţine Centrul de Terapie a Comportamentului Dialectic, mai adaugă faptul că minţim din cauza fricii de a fi respinşi. Ea explică faptul că, atunci când doi oameni împărtăşesc aceleaşi pasiuni, legătura dintre ei se construieşte mult mai uşor. Altfel, în condiţiile în care lucrurile care le plac sunt diametral opuse, pot lua naştere conflicte şi certuri, arată Psychcentral.
Minţim şi pentru că nu vrem să suportăm consecinţele adevărului
De asemenea, minţim şi pentru că nu vrem să suportăm consecinţele adevărului. Astfel de minciuni pot fi nevinovate, ca de exemplu faptul că spui că ai udat plantele de apartament când, de fapt, nu ai făcut acest lucru. Probleme apar însă atunci când situaţia despre care nu spui adevărul este mult mai gravă.
Citește și: Întâlnirea cu bunătatea
Cu toate acestea, a ocoli adevărul nu ne face decât să ne îndepărtăm mai mult sau mai puţin de o situaţie cu care la un momentat dat va trebui să ne confruntăm. Faptul că avem puterea de a spune şi de a accepta realitatea exact aşa cum este ea ne aduce mai aproape de imaginea de onestitate pe care dorim să ne-o construim atât în faţa noastră, cât şi faţă de ceilalţi. Un om care are curajul să recunoască adevărul, fără a-l ocoli nici măcar puţin îşi construieşte o imagine credibilă, de încredere. În plus, acesta nu trebuie să trăiască cu vinovăţia interioară care se naşte spunând minciuni şi nici cu teama că adevărul va ieşi la suprafaţă. În plus, el scapă de stresul de a ţine minte fiecare minciună pe care a spus-o pentru ca nu cumva, din greşeală, să se dea de gol pe viitor, mai notează Psychology Today.