Editorii faimoaselor dicţionare Oxford au ales „cuvântul anului 2016 ”, acela care a captat cel mai bine starea sufletească și preocupările publicului vorbitor de engleză: „post-adevăr”.

Iată explicaţia din dicţionar – „post- adevăr: în legătură cu sau indicând circumstanţe în care datele obiective au mai puţină influenţă în modelarea opiniei publice decât apelurile la emoţii și credinţe personale”, citează Time. Cuvântul a fost introdus în dicţionare din 1992, dar uzanţa a explodat la peste 2.000% în acest an. „Nu este surprinzător că alegerea noastră reflectă un an dominat de un discurs politic și social încărcat”, a declarat Casper Grathwohl, președinte al Oxford Dictionaries. Atât în Marea Britanie, cât și în Statele Unite, anul 2016 a scos la iveală un climat încărcat politic și divizat social, în care promovarea pasiunilor în detrimentul informaţiilor obiective a dat curs propunerilor populiste ale liderilor politici de diverse extreme. Gratwohl crede însă că „post-adevăr” va deveni un termen definitoriu pentru timpul în care trăim.

Ce se întâmplă cu experţii de care ne-am săturat?

„Dacă politicienii pot să mintă fără să fie condamnaţi, ce ar trebui să facă oamenii de știinţă?”, întreabă prestigioasa revistă Nature, care, printre altele, a scos la iveală și plagiatul lui Victor Ponta. La ce am ajuns astăzi este diferit de clișeul conform căruia toţi politicienii mint și nu au nicio intenţie să își ţină promisiunile electorale. În acest caz, adevărul era încă în postura de „default”. Astăzi, însă, în era „post-adevăr”, în care politicienii pot să mintă pe faţă la televizor sau în dezbateri și în schimb să câștige voturi, în loc de condamnări, adevărul nu mai este în poziţia de „default”, pentru că așteptările s-au schimbat. Toleranţa publică și lipsa de indignare faţă de afirmaţiile vădit mincinoase, a declaraţiilor ce nu pot fi scuzate și a negării unor adevăruri obiective, cum este și încălzirea climei, îi lasă pe oamenii de știinţă într-o poziţie ingrată, de exilaţi în afara dezbaterilor publice cu greutate reală. „Ia mai lasă-mă cu cifrele” nu mai este doar o replică, ci o poziţie politică, scrie Nature.

„Post- adevăr: în legătură cu sau idicând circumstanţe în care datele obiective au mai puţină influenţă în modelarea opiniei publice decât apelurile la emoţii și credinţe personale”. Dicţionarele Oxford

În timpul campaniei electorale din Statele Unite, în care acuzaţiile de minciună au curs nestingherite, presa a făcut sute de verificări pe care le-a publicat, vizând ambii candidaţi. „Știm că toţi politicienii mint, dar Donald Trump este într-o altă clasă”, scria în septembrie redactorul conservator Jennifer Rubin, o constatare la care a ajuns mare parte din presă. Cu toate astea, Trump a fost perceput de electorat ca fiind candidatul mai onest, conform unui sondaj Washington Post-ABC News de pe 2 noiembrie, urmând și să câștige alegerile. La fel s-a întâmplat și cu cifrele inventate de partidul UKIP din Marea Britanie pentru a băga frica în englezi să voteze pentru ieșirea din Uniunea Europeană, neputând apoi să explice cum s-a ajuns la ele. „Eu cred că oamenii din ţara asta și-au luat porţia de experţi”, spunea atunci politicianul conservator britanic Michael Gove, unul dintre marii erudiţi ai ţării. Acesta a fost răspunsul său când un jurnalist l-a rugat să numească o singură autoritate economică independentă care să susţină că Brexitul a fost o idee bună. Revista Nature amintește că dezavuarea adevărului nu a fost mereu la modă, dând ca exemplu expunerea președintelui Nixon, care a fost primită cu urale din partea publicului.

Nu doar experţii sunt luaţi în colimator și daţi automat la o parte pentru că ar promova anumite agende, ci și „establishmentul” mass-media. Destule elemente au dus la erodarea încrederii în experţi și jurnaliști și într-o bună parte este o consecinţă directă a faptului că unii au servit diverselor interese, manipulând publicul într-o direcţie sau alta și chiar influenţând politici publice care au afectat mase de oameni. Eșecul instituţiilor de sondaje publice în a lua corect pulsul americanilor înainte de alegeri parcă a fost ultima picătură în acest pahar al neîncrederii publice, care deja se umpluse cu sute de site-uri de știri false pro-Trump, unele de sorginte rusă, altele lansate de oameni de rând puși să facă un ban. Astfel că stigmatul minciunii este aplicat acum cu mână foarte largă chiar și în dreptul jurnaliștilor și experţilor care încearcă să scoată adevărul la lumină, ceea ce este foarte greu de făcut când jumătate din meseria lor trebuie să se dedice convingerii publicului că nu vor să îl înșele. Faptul că evidenţele nu mai sunt la modă este și mai îngrijorător dacă ne gândim că până acum, atunci când electoratul era manipulat, politicienii se fereau să răspundă la întrebări și în general corupţia începea să erodeze puterea, întotdeauna salvarea a fost întoarcerea la fapte, cifre și dovezi.

Era inevitabil să ajungem aici?

„Da”, pare a spune William Davies, profesor de economie politică la University of London. Problema este inerentă secolului în care trăim, secolul vitezei, al internetului, al digitalizării, al social media, care dă fiecărei persoane oportunitatea de a-și modela consumul de media în jurul propriilor opinii și prejudecăţi, pe care liderii politici populiști nu fac decât să le încurajeze. O altă problemă este și faptul că oferta de informaţii depășește cu mult cererea, dar timpul omului de rând pentru a face o selecţie riguroasă este din ce în ce mai puţin, asta dacă este interesat sau educat să o facă. Sunt prea multe surse de informaţii care aplică diverse metode de obţinere și interpretare a datelor, cu varii nivele de credibilitate, depinzând de cine a finanţat colectarea datelor și cum a fost făcută aceasta. „Experţii și agenţiile implicate în generarea de cifre și informaţii s-au înmulţit și destui sunt cei care ar accepta să fie plătiţi pentru a susţine ceva anume”, scrie Davies.

Dar nu doar apariţia social media și a celor dispuși să servească altor interese decât pe cele ale publicului sunt de vină pentru situaţia actuală. „Suntem în mijlocul unei tranziţii de la o societate bazată pe fapte la o societate bazată pe date. În timpul acestei tranziţii, abundă confuzia cu privire la statusul exact al cunoașterii și cifrelor în viaţa publică, exacerbând sentimentul că însuși adevărul este abandonat”, explică Davies. Din cauza pătrunderii tehnologiilor smart în viaţa noastră de zi cu zi, lăsăm în urma noastră o mare cantitate de date, un volum mult mai mare și generat mult mai rapid decât avem nevoie. Aceste date sunt tot cantitative în natură ca informaţiile tradiţionale, însă sunt „minate” pentru a înţelege cum gândesc oamenii și cum se comportă. Așadar, promisiunea informaţiilor tradiţionale este să simplifice probleme și să împace perspectivele, indicând o realitate stabilă asupra căruia se pot înţelege mai multe părţi, de exemplu că rata șomajului este de x%. Promisiunea datelor este să simtă schimbările în sentimentul publicului. Analizând platforma Twitter prin diverși algoritmi este posibilă obţinerea de update-uri în timp real despre cum este perceput un anumit politician, de exemplu.

„Suntem în mijlocul unei tranziţii de la o societate bazată pe fapte la o societate bazată pe date. În timpul acestei tranziţii, abundă confuzia cu privire la statusul exact al cunoașterii și cifrelor în viaţa publică, exacerbând sentimentul că însuși adevărul este abandonat”. William Davies, profesor de economie politică la University of London.

Jurnaliștii și politicienii nu pot să mai ignore un audit al stării de spirit colective, după cum niciun director nu poate să ignore fluctuaţiile în preţul acţiunilor companiei sale. „Dacă guvernul britanic ar fi petrecut mai mult timp încercând să urmărească sentimentul publicului faţă de UE și mai puţin timp repetând aceleași cifre despre cum a beneficiat economia britanică în urma aderării la blocul comunitar, ar fi putut avea o campanie de succes”, crede Davies. La fel, metodele de sondare a opiniei publice ar avea nevoie de o adaptare la noile medii de comunicare și la fluxul de date care este în constantă mișcare.

Dar noi?

O mână de adolescenţi din Macedonia au lansat mai mult de 100 de site-uri de știri false, care au generat două dintre cele mai accesate știri ale sezonului electoral din Statele Unite. Asta pe lângă alunecoasa mașină de propagandă rusească care folosește boţi pentru a răspândi știri false și armate de „trolli” pentru a le disemina prin comentarii. Conform BuzzFeed News, cele mai citite 20 de știri despre alegeri de pe site-uri de știri legitime nu au reușit să strângă la fel de multe comentarii și share-uri pe Facebook precum cele mai citite 20 de știri false, de pe site-uri false sau de pe bloguri partizane. Câteodată, știrile false nici măcar nu erau intenţionat false, ci erau pur și simplu preluări neverificate. Când totul stă în puterea unui copy-paste-tweet, o minciună poate să ajungă virală extrem de rapid. Autorul Jonathan Swift nota acum 30 de ani că „minciunile zboară, iar după ele vine adevărul șchiopătând”. Cu ajutorul internetului și al social media, minciunile zboară azi atât de rapid, încât adevărul nici nu mai ajunge să recupereze teren sau, când o face, este mult prea târziu.

Când totul stă în puterea unui copy-paste-tweet, o minciună poate să ajungă virală extrem de rapid.

Audienţa este vitală în acest punct. Mai ţineţi minte când ne bucuram că o să putem folosi social media pentru a divulga și corecta toate minciunile și distorsiunile din media traditională, în special de la tv? Acum, cine ne mai apără de minciunile și distorsiunile răspândite mult mai des, mai rapid, în volum mult mai mare și mai greu de verificat prin social media? Am ajuns într-o situaţie în care niciun fel de media nu mai prezintă credibilitate, ceea ce nu este nicicum sănătos pentru o democraţie. Mass-media trebuia să fie a patra putere în stat, un garant al oamenilor de rând. Dacă a decăzut din această poziţie, oamenii de rând trebuie să o ajute să își reia rolul, ceea ce înseamnă dedicare și asumarea unei mai mari responsabilităţi. Înseamnă timp, deschidere și interes pentru a citi mai mult și din mai multe părţi, pentru a nu rămâne fanii unei singure voci, pentru a dezvolta spirit critic, nu de amuzament, ci spre aflarea adevărului prin verificarea surselor, pentru a penaliza minciunile și a-i ajuta pe cei care spun adevărul să aibă mai mult acces în piaţă, ori prin răspândirea materialelor, ori prin donaţii, în special către presa independentă, locală, de investigaţii. „Într-un timp al înșelăciunii, să spui adevărul este un act revoluţionar,” scria George Orwell. La fel este și să ceri adevărul, adaugă astăzi unii jurnaliști.

„Într-un timp al înșelăciunii, să spui adevărul este un act revoluţionar.” George Orwell