Oricât de mult am evita-o, va veni ziua în care părinţii noștri nu se vor putea descurca fără noi, după cum nici noi nu am fi reușit fără ei.
Distanţa dintre binele prezent și neputinţa de mâine scade de la un punct încolo într-o manieră vizibilă. Nevoile de azi se acutizează în neputinţele de mâine, iar amplitudinea și rapiditatea acutizării lor depind de felul în care sunt împlinite astăzi. Părinţii noștri au nevoie de noi chiar și atunci când nici ei, nici noi nu suntem conștienţi de aceasta.
După cum fiecare persoană are însușiri specifice, la fel fiecare familie este diferită. Nevoile, rolurile și interacţiunile dintre copiii adulţi și părinţii lor depind de dinamica unică a fiecărei personalităţi, împletită cu dinamica circumstanţelor familiale. Cu toate acestea, studiile de specialitate identifică anumite tipare de care merită să ţinem cont în străduinţele noastre de a ne ajuta părinţii în vârstă să fie fericiţi.
Nevoia de a se adapta noilor tehnologii
Persoanele în vârstă de peste 65 de ani sunt cele mai vulnerabile în faţa știrilor false. Într-un studiu efectuat pe un eșantion de 3 500 de subiecţi, s-a constatat că persoanele în vârstă de peste 65 de ani au distribuit de 7 ori mai multe știri false decât cele cu vârsta cuprinsă între 18 și 29 de ani. Acest fapt se reflectă într-o vulnerabilitate crescută a celor în vârstă în faţa înșelătoriilor financiare. Nu mai puţin de 17% dintre adulţii americani în vârstă de peste 50 de ani au declarat că li s-au luat bani prin înșelăciune. Dintre aceștia, mai mult de jumătate au fost păgubiţi cu sume mai mari de 1 000 de dolari.
Fenomenul știrilor false și înșelătoriile sunt strâns legate de competenţele pe care utilizatorii de tehnologie le posedă. Cu cât aceste abilităţi sunt mai puţin dezvoltate, cu atât este mai mare riscul de a crede o minciună sau de a fi înșelat. Generaţia anilor ’50–’90, prin accesul mai dificil la informaţii, a fost obișnuită să considere că simpla receptare a unor conţinuturi reprezintă aflarea adevărului. „Am auzit la știri” sau „Am văzut pe internet” devin argumentele care validează informaţia.
Pandemia de COVID-19 a dus la o accentuare a nevoii de adaptabilitate a persoanelor în vârstă de peste 50 de ani la tehnologie. În perioada pandemică, trei din patru persoane cu vârsta de 50 de ani sau mai mult s-au bazat pe tehnologie pentru a se conecta cu cei apropiaţi, fie ei prieteni sau membri ai familiei. Platformele de social media sunt folosite de 78% dintre ei. Printre tipurile de motivaţie ce îi determină să folosească tehnologia se numără: conectarea cu ceilalţi (66%), distracţia și amuzamentul (59%), ajutorul la îndeplinirea sarcinilor (47%), ajutorul la menţinerea sănătăţii (43%), deprinderea de noi abilităţi (38%) ș.a.m.d. Nu mai puţin de 70% dintre persoanele cu vârsta de peste 70 de ani și-au cumpărat în ultimul an un gadget.
Folosirea tehnologiei de către 70% dintre părinţii în vârstă de peste 50 de ani, coroborată cu lipsa competenţelor de interpretare a mecanismelor de comunicare on-line și cu mutarea realităţii fizice în noul univers virtual, face ca una dintre nevoile lor principale să fie asistarea și ajutorarea în procesul dobândirii de competenţe de interpretare a fenomenului social media. Cei mai mulţi dintre ei folosesc tehnologia pentru platformele de social media, care reprezintă mediul principal de dezinformare și fraudă.
Nevoia de relaţionare
Cei căsătoriţi se simt mai puţin singuri decât cei necăsătoriţi, divorţaţi sau văduvi. Dacă din categoria celor căsătoriţi doar 14% se simt singuri, în rândul celor necăsătoriţi procentul ajunge la 30%. Femeile căsătorite au un risc mai mare de singurătate decât bărbaţii căsătoriţi, în timp ce femeile necăsătorite au un risc mai mic de singurătate decât bărbaţii necăsătoriţi.
Izolarea socială sau singurătatea reprezintă riscuri importante ale senectuţii. Statusul relaţiei maritale este un indicator puternic al singurătăţii.
Un număr de 7 din 10 adulţi în vârstă de peste 50 de ani au raportat o creștere a sentimentelor de anxietate, tristeţe și depresie cauzate de pandemia de COVID-19, iar 8 din 10 sunt îngrijoraţi cu privire la viitor, în timp ce 1 din 2 au fost anxioși în ultimele două săptămâni sau au declarat dificultăţi de a adormi sau a dormi.
Nevoia de a îngriji de nepoţi
Conform unui studiu cu privire la nevoile bunicilor, participarea la formarea educaţională a nepoţilor este importantă pentru ei.
Una dintre contribuţiile esenţiale este considerată transmiterea valorilor și culturii familiei prin povestiri. Bunicii au nevoie să fie ascultaţi și să li se recunoască contribuţia la formarea noii generaţii.
Într-un studiu realizat pe adulţii în vârstă de peste 50 de ani din Statele Unite, 89% dintre bunici au declarat că relaţia cu nepoţii este benefică pentru sănătatea lor mintală. Principiul este valabil atât în cazul femeilor, cât și în cazul bărbaţilor. Peste 20% dintre femeile participante la studiu oferă îngrijire gratuită unor membri ai familiei sau prieteni cu vârstă de 18 ani sau mai mult. Procentul bărbaţilor implicaţi în îngrijirea altora este de 16%, dar percepţia beneficiului asupra sănătăţii mintale este similară în cazul bărbaţilor și al femeilor. Dr. Brittne Nelson-Kakulla subliniază că susţinerea emoţională pe care bunicii și nepoţii și-o oferă reciproc este direct proporţională cu fericirea și sănătatea lor.
Suntem parte din sensul vieţii părinţilor noștri
Înţelepciunea populară spune că omul moare doar atunci când renunţă să mai aibă realizări, să planifice și să spere. Inutilitatea dată de neputinţă este unul din factorii cei mai apăsători pentru orice fiinţă raţională. Pe lângă neputinţa care crește odată cu îmbătrânirea, contextul social ne-a dezrădăcinat din legătura noastră cu pământul, ca simbol al trebuinţelor fundamentale de care omul se îngrijea toată viaţa sa. Munca din ce în ce mai specializată și susţinerea existenţei prin banii câștigaţi în urma acesteia au făcut ca toate celelalte nevoi să fie rezolvate prin intermediul diferiţilor specialiști. Când pensionarea scoate omul din munca lui obișnuită, acesta devine neputincios în a-și găsi rost printre trebuinţele vieţii. Cu cât mai rapid devine inactiv, cu atât mai rapid devine neputincios și, astfel, lipsit de sens.
Nevoia aceasta este acutizată cu atât mai mult, cu cât profesiile noastre devin din ce în ce mai înguste în sensul specializării. Ca o dovadă a conștientizării nevoii de sens împlinite prin muncă stă numărul bunicilor care au contracte de muncă. În SUA, în 2011, 20% dintre ei erau angajaţi, în 2019 procentul a ajuns la 40% și continuă să crească. Munca dă sens vieţii și o întreţine.
Pe lângă această perspectivă a sensului existenţial, iubirea este alt creator de sens. Chiar dacă relaţia de cuplu favorizează exprimarea iubirii prin comportamente potenţatoare de sens, nevoia de a te îngriji de copii este una mereu prezentă. Dacă, atunci când copiii erau mici, a fost important pentru părinţi să înveţe să ofere ajutor, acum, când sunt în etate, este la fel de important să înveţe să primească ajutor de la copiii lor, la fel cum copiii au nevoie să înveţe să primească mai puţin și să le ofere mai mult părinţilor lor. Perioada dintre aceste două etape este nedefinită, ba chiar obscură și reprezintă punctul nevralgic al relaţiei dintre părinţi și copii. Echilibrul poate fi găsit într-o relaţie de la egal la egal, când interacţiunile dovedesc o grijă și un ajutor discret, tacit, necerut și neimpus, dar manifestat din ambele direcţii.
Ștefăniţă-Marian Poenariu identifică, dintr-o serie de studii realizate pe părinţii în vârstă, legătura dintre sănătatea lor emoţională și interacţiunile din cadrul familiei lărgite.
