Etichetă: parinti

În orice familie, binele copilului atârnă indisolubil de armonia cuplului și de capacitatea partenerilor de a merge în aceeași direcţie. Când dragostea „dispare”, iar mama și tata ajung la concluzia că nu mai pot funcţiona împreună, copiii sunt primii care suferă.

În cartea Sisif, sau limitele educaţiei, publicată prima dată în 1925, în germană, de Siegfried Bemfeld, se afirmă că educaţia este limitată de personalităţile...

Ca părinţi creștini, cea mai importantă moștenire pe care ne dorim să o lăsăm copiilor noștri este credinţa în Dumnezeu.

Cum transformăm călătoriile cu mașina în experienţe plăcute și memorabile, în care întrebarea: „Mai avem mult până ajungem?” să nu devină un refren repetat din minut în minut?

Parenting cu blândeţe. Cum a ajuns alăturarea aceasta caldă de cuvinte să activeze vulcani de dispreţ, sarcasm și condescendenţă?

Fiecare generaţie de părinţi își iubește copiii și caută cele mai bune metode de a le fi alături și de a-i pregăti pentru un start reușit în viaţă. Părinţii moderni par să exagereze însă, complicând foarte mult viaţa copiilor (și nu mai puţin propria lor viaţă) în încercarea de a croi un drum cât mai...

Bunicii care se implică în creșterea nepoţilor culeg o serie de avantaje pentru sănătatea și bunăstarea personală, inclusiv o viaţă mai lungă și fericită, spun studiile.

„Îi știam chipul mai bine decât îl știam pe al meu. Totuși, a trebuit să-mi iau rămas bun. Asta faci când cineva moare. Cu excepţia faptului că nu era doar cineva – era Ana, fetiţa mea.“

Oricine crede că știe exact cum se crește un copil își schimbă de obicei optica după ce devine părinte și se confruntă, dincolo de bucuria pe care o oferă noul membru al familiei, cu „deznădejdea și neputinţa” de a gestiona lumea complexă și nefamiliară în care se trezește, scrie psihoterapeuta Isabelle Filliozat.

Binomul toxic al revoltei și depresiei din viaţa adolescenţilor se transformă într-una dintre cele mai mari provocări pentru părinţi.

Am copilărit pe o stradă lăturalnică din Ploiești, neasfaltată. Când veneam de la școală sau în vacanţa de vară, alcătuiam un „trio” cu M. și C., vecinii de vârsta mea. Eram mai tot timpul pe stradă. Dacă era prea cald sau ploua, ne puteai găsi în curtea unuia dintre noi.

„Cu toţii ne simţim mai puternici dacă facem parte dintr-o tapiserie. Un fir singur este slab, dar ţesut într-un model mai mare, devine greu de destrămat”, afirmă terapeutul de familie Stefan Walters, rezumând astfel beneficiile care decurg din cunoașterea istoriei familiei din care provenim.

Considerăm că adolescenţii şi tinerii sunt dependenţi de telefoane, computere, tablete şi alte dispozitive. Medicul pediatru Jenny Radesky a observat însă că mulţi părinţi sunt la fel de dependenţi, cu consecinţe negative în dezvoltarea copiilor.

„Atunci când bunicii intră pe ușă, disciplina zboară pe fereastră”, spunea poetul Ogden Nash, rezumând unul dintre cele mai comune motive de conflict între generaţii – modul în care intervin bunicii în procesul educării nepoţilor.

Noi nu (ne) creștem copiii, ei cresc singuri. Unici, compleţi, uimitori. Fiecare copil și fiecare copilărie sunt o provocare de a descoperi și a respecta individualitatea lor. Să ne bucurăm de revelaţiile pe care ni le oferă și să creștem noi înșine privindu-i și facilitându-le creșterea.

Amestecul de sentimente prin care trece o familie atunci când așteaptă un copil este minunat și înfricoșător, deopotrivă.

În volumul Istoria tinerilor în Occident, Giovanni Levi și Jean-Claude Schmitt consideră că, în Occident, adolescenţa este în primul rând o construcţie social-culturală, deci un produs cultural. Ea este considerată cel mult subsidiar ca o etapă în procesul fiziologic al maturizării.

„Când am încetat să fim copii, am murit.”, spunea Constantin Brâncuși. În sensul mai înalt, al vieţii veșnice, Isus ne recomanda să devenim ca niște copilași.

Oricât de mult am evita-o, va veni ziua în care părinţii noștri nu se vor putea descurca fără noi, după cum nici noi nu am fi reușit fără ei.

Denisa Selagea a pierdut de la chei și telefon până la răbdare și ocazii. A pierdut din vedere și multe cuvinte care trebuiau spuse. Așa că, de data aceasta, le-a așezat într-o scrisoare.

Tocmai m-am întors de la o înmormântare. O mamă de 54 de ani și-a lăsat copilul îndurerat în urmă, la vârsta adolescenţei. Tatăl povestea...