Etichetă: bunici

Fiecare familie are o poveste în spate. De ce ar trebui să o cunoaștem?

„Cu toţii ne simţim mai puternici dacă facem parte dintr-o tapiserie. Un fir singur este slab, dar ţesut într-un model mai mare, devine greu de destrămat”, afirmă terapeutul de familie Stefan Walters, rezumând astfel beneficiile care decurg din cunoașterea istoriei familiei din care provenim.

Disciplinarea copiilor este (și) responsabilitatea bunicilor?

„Atunci când bunicii intră pe ușă, disciplina zboară pe fereastră”, spunea poetul Ogden Nash, rezumând unul dintre cele mai comune motive de conflict între generaţii – modul în care intervin bunicii în procesul educării nepoţilor.

Acolo unde…

Sunt locuri care rămân în suflet alături de oameni şi amintiri dragi. Şi de fiecare dată când te întorci la ele, este imposibil să nu retrăieşti măcar o parte din momentele care te-au convins să le păstrezi în inima ta.

Mai mult decât praf de stele | Bunicii și moștenirea lor spirituală

Bunicii au în general un impact semnificativ asupra vieţii nepoţilor, însă bunicii care își trăiesc în mod autentic creștinismul pot avea un impact incredibil.

Nevoia de sens a părinţilor noștri

Oricât de mult am evita-o, va veni ziua în care părinţii noștri nu se vor putea descurca fără noi, după cum nici noi nu am fi reușit fără ei.

Cele mai frecvente greșeli faţă de părinţi, când ești părinte

Tocmai m-am întors de la o înmormântare. O mamă de 54 de ani și-a lăsat copilul îndurerat în urmă, la vârsta adolescenţei. Tatăl povestea cum fiul a dorit să își ceară iertare mamei, pe patul de moarte, pentru toate îndărătniciile tipice unui copil de până în 17 ani. Era deja iertat. Deși părinţii mei sunt mult...

De 8 martie, despre mama și saga unei moșteniri nepieritoare

Nu am încă un an și jumătate și privesc încruntată spre fotograful necunoscut, cuibărită confortabil în braţele mamei. Mama are 21 de ani și câteva săptămâni și un zâmbet cald, abia schiţat, care topește în siguranţa lui toate fricile lumii.

Cine nu are nepoţi, să-și cumpere. Avantajele statutului de bunic

Bunicii care se implică în creșterea nepoţilor culeg o serie de avantaje pentru sănătatea și bunăstarea personală, inclusiv o viaţă mai lungă și fericită, spun studiile.

Lecţii din dieta străbunicilor noștri

Un studiu publicat în revista European Journal of Preventive Cardiology arată că adulţii din ziua de azi au o sănătate atât de precară, încât organismul este cu 15 ani mai în vârstă comparativ cu cel al bunicilor la aceeași vârstă. Și atunci se pune întrebarea: ce mâncau bunicii noștri acum zeci de ani de erau...

Vârsta inocenţei regăsită: cum trăiau bunicii noştri

O colecţie impresionantă de fotografii cu mai mulţi copii americani şi canadieni, imortalizaţi prin anii 1920-1950, ilustrează un tip de copilărie de mult uitată, odată cu plăcerile simple ale celor mai frumoşi ani din viaţă.