Sub povara răului, făcut public adesea obsesiv, insinuant, prea des percepem lumea ca pe un carusel de emoţii și pronosticuri negative fără sfârșit. Pierdem perspectiva largă care cuprinde proiectele ţesute frumos de oameni a căror inimă bate pentru Dumnezeu și pentru semeni, oameni care fac lumea aceasta cu putinţă de locuit.
Am predat, timp de câţiva ani, limba engleză unor tineri cu deficienţe de vedere. O lume aparte, pe care o percepem imposibilă, dar care – în spatele unor ochi care nu se deschid – ascunde ferestre pe care noi, cei „normali“, nu le-am putea deschide vreodată. De aceea, povestea micuţului David Gray m-a lăsat, de la început, fără cuvinte.
Copiii asemenea lui sunt obișnuiţi să stea pe margine, să aștepte, să asculte și doar să-și imagineze cum ar fi să evadeze din lumea lor mică, a celor cu numai patru simţuri, și să ajungă în lumea mare, în care e posibil să fii eroul propriilor aventuri.
În lumea noastră mare există o lume mică a celor 289 de milioane de persoane cu deficienţe de vedere. Dar, între aceștia, David și alţi câţiva ca el au putut simţi gustul dulce al independenţei și al încrederii în sine prin participarea la câteva tabere de vară unice. Un proiect gândit și realizat de Christian Record Services (CRS).
David avea 12 ani când a participat la prima tabără pentru nevăzători și persoane cu deficienţe de vedere. Nu avea de unde să știe că urma să facă ski nautic, să călărească, să sară de pe trambulină, să joace baseball, să conducă o barcă – o mulţime de lucruri dintre cele pe care nici măcar nu îndrăznise să-și imagineze că le-ar putea face.
În fiecare an, 27 de asemenea tabere naţionale, de vară sau de iarnă, sunt oferite gratuit persoanelor cu deficit de vedere din SUA și Canada, prin bunăvoinţa organizaţiei CRS. Iar facilitatea aceasta are un scop cât se poate de altruist: membrii organizaţiei își pun la dispoziţie timpul, banii, cunoștinţele și abilităţile pentru ca nevăzătorii să Îl vadă pe Iisus și să-L cunoască pe Dumnezeu. Taberele CRS reprezintă însă numai vârful aisbergului, fiindcă ONG-ul creștin se află în slujba persoanelor fără vedere de peste un secol.
O viziune de un secol
Totul a început datorită viziunii unui bărbat pe nume Austin Orlando Wilson. Wilson rămăsese fără vedere de la vârsta de nouă ani. Pasiunea sa pentru citit cărţi religioase l-a condus într-un impas când a descoperit că resursele creștine în Braille erau inexistente la acea dată. După multe căutări, la vârsta de 20 de ani, Wilson le-a propus liderilor Bisericii Adventiste din Batt le Creek (Michigan), pe care o frecventa, înfiinţarea unui departament dedicat nevăzătorilor. Ideea a fost încurajată și susţinută, astfel că în toamna anului 1899 a apărut Christian Record, prima revistă pentru nevăzători în limbajul Braille.
Interesul crescut al americanilor nevăzători pentru publicaţiile creștine în Braille a dus la apariţia, 10 ani mai târziu, a unei biblioteci cu cărţi de împrumut, între care se afla și Biblia în Braille, publicată în 17 volume distincte. Între cititorii fideli ai materialelor s-a numărat, în acea perioadă, și scriitoarea nord-americană Helen Keller, prima femeie surdo-mută care a absolvit un colegiu. Într-o scrisoare adresată editurii, care se numea pe atunci Christian Record Publishing Association, Keller declara: „Mă bucur să aflu despre eforturile voastre deosebite de a-i ajuta pe cei fără vedere. A oferi o lumină pe care niciun întuneric nu o poate stinge este un ajutor incomensurabil.“[1]
Când biblioteca a ajuns la 700 de volume în Braille, CRS a început să diversifice oferta de materiale, acestea apărând sub formă audio (plăci înregistrate), publicaţii cu scris mai mare pentru cei care aveau deficienţe de vedere mai puţin grave și cărţi full-vision pentru copii și părinţi. Acestea din urmă au reprezentat o noutate pe piaţa editorială, fiind trei produse într-unul: carte cu poze colorate, povestea tipărită pentru copiii care puteau citi și povestea în versiunea Braille pentru părinţii sau bunicii cu deficienţe de vedere, care doreau să le citească povești celor mici.
O editură unică
Astăzi, între cele 61 de edituri ale Bisericii Adventiste mondiale, Christian Record Services este unică. Nu doar că este singura care pregătește materiale în Braille (materiale de studiu, reviste, cărţi, în format tipărit, pe casete audio și DVD-uri, dar și online), dar acestea sunt disponibile gratuit și accesate de 100.000 de persoane în fiecare an.
Voluntarii s-au străduit permanent să rămână fideli promisiunii de a-i ajuta pe nevăzători, indiferent de convingerile lor religioase, iar succesul acestui demers este demonstrat de faptul că în prezent doar 12% dintre beneficiarii proiectului sunt adventiști.
Nici micuţul David Gray nu este adventist. Dar determinarea sa de a sări în piscină de pe o trambulină înaltă de 1,5 m fără niciun ajutor, în timpul taberei de vară din 2010, vorbește despre încrederea sa în Dumnezeu. Arată o libertate pe care nici oamenii „cu toate simţurile“ nu o au. Și ne amintește că, dincolo de circumstanţe, pentru oricine Îl cunoaște pe Dumnezeu nu există deficienţă.
Citește și: Louis Braiile | Orbul care le-a deschis ochii
